Gavriil de la Sedmiozerka

Cuviosul Gavriil (în lume Gavriil Fiodorovici Zîreanov, 1844-1915) a fost schiarhimandrit, duhovnic și părinte duhovnicesc rus, ucenic al starețului Amvrosie de la Optina și egumen al pustiei Sedmiezernaia de lângă Kazan. A fost cinstit ca staret încă din timpul vieții și a fost trecut între sfinți în 1996. Se pomenește la 24 septembrie.

Copilăria și întâlnirea cu monahismul

S-⁠a născut la 14 martie 1844 în satul Frolovo, ținutul Irbit, gubernia Perm, într-⁠o familie înstărită de țărani de stat, și a fost botezat cu numele Arhanghelului Gavriil. Familia mergea la biserica Semnul Maicii Domnului din satul Bobrovskoe. Fiind adesea bolnav în copilărie, părinții au făcut făgăduință să nu mănânce carne și să nu bea băuturi alcoolice ca să se vindece. La optsprezece ani a făcut un pelerinaj la mănăstirea Sfântul Nicolae din Verhoturie, la moaștele Sfântului Simeon de Verhoturie, care i s-⁠a arătat de câteva ori în vedenii și i-⁠a prorocit monahismul.

Optina și anii de ucenicie

În 1864 (după alte date, 1865) a intrat ca frate începător la Optina. În 1872 a fost înscris oficial în mănăstire și tuns rasofor. A avut ascultări la clopotniță, la pâine, la prescuri și la bucătăria egumenului și a fost povățuit duhovnicește de stareții Amvrosie și Ilarion. În 1874, când s-⁠a îmbolnăvit greu, a fost vindecat prin rugăciunile stareților de la Optina. În toamna aceluiași an a vizitat Kievul și Moscova, iar la 28 decembrie 1874 a intrat la mănăstirea Vîsoko-⁠Petrovski, la chemarea arhimandritului Grigorie. A fost tuns monah la 13 august 1875 cu numele Tihon, în cinstea Sfântului Tihon de Zadonsk, iar în 1877 a fost hirotonit diacon.

Din pricina bârfelor și intrigilor unor frați, a trecut în 1880 la mănăstirea Bobotează din Moscova. Avea un glas frumos de tenor și slujea adesea cu episcopul Amvrosie al Dmitrovului, ceea ce a stârnit invidia altor ierodiaconi. Rămas în corespondență cu stareții de la Optina, a plecat din Moscova la sfatul Cuviosului Amvrosie și în 1882 a ajuns la mănăstirea Raifa de lângă Kazan. Acolo a fost hirotonit preot la 24 aprilie 1883. La 7 octombrie 1883 a fost numit econom al casei arhierești din Kazan, iar o lună mai târziu a fost mutat la pustia Sedmiezernaia.

Sedmiezernaia și marea schimă

La 4 martie 1889 a fost numit duhovnic și protopop al mănăstirii. Mergea la procesiunile cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Smolensk, cea mai mare sfințenie a mănăstirii. În toamna anului 1892, în timp ce scotea un car al mănăstirii dintr-⁠o râpă, s-⁠a rupt de efort, iar în aceeași zi a suferit o arsură grea a esofagului și a stomacului cu esență de oțet. Așteptându-⁠și sfârșitul, a primit la 5 octombrie 1892, cu binecuvântarea arhiepiscopului Vladimir al Kazanului, tunderea în marea schimă, cu numele Gavriil.

Cinci ani nu s-⁠a ridicat din pat, împărtășindu-⁠se des cu Sfintele Taine. În anii bolii a dobândit darurile stareției și ale vederii înainte. Arhiepiscopul Arsenie l-⁠a numit în 1901 locțiitor de egumen, apoi egumen al pustiei, iar la 9 iunie 1902 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În același an a tipărit la Kazan culegerea Învățături și cuvinte, reeditată în 2013.

Ca egumen a arătat o mare pricepere gospodărească. Sub el mănăstirea a ajuns nu numai frumoasă duhovnicește, ci și o obște bine orânduită, care se întreținea singură. Mulți ani, principala sursă de venit fusese icoana făcătoare de minuni, purtată în procesiuni prin eparhie. Părintele Gavriil, văzând că aceste călătorii aduc multă pagubă sufletească monahilor, a poruncit încetarea lor și ca frații să trăiască din lucrul mâinilor. La șapte-⁠opt verste de mănăstire a ridicat o gospodărie, a cumpărat utilaje agricole noi, a construit grajduri cu vite de lapte de rasă bună, cuptoare pentru cărămidă, fierărie, dogărie, tâmplărie, cizmărie și croitorie și i-⁠a pus la lucru pe frați, micșorând numărul lucrătorilor angajați.

Strâmtorarea și anii de la Pskov

Autoritatea lui duhovnicească și activitatea sa gospodărească au stârnit nemulțumirea unor monahi leneși și a unor oameni din lumea laică, iar la Sinod au ajuns mai multe plângeri împotriva lui. În 1908 a fost acuzat de pierderea mănăstirii și de apartenență la partidul social-⁠democrat. Arhiepiscopul Nicanor a făcut o inspecție, iar la 15 mai 1908 părintele Gavriil și trezorierul, ieromonahul Tihon, au fost înlăturați din slujbe. Arhimandritul Simeon povestea că bătrânul era cât pe ce să moară de șoc. A fost scos din mănăstire, a locuit un timp într-⁠o casă ridicată din ofrandele cinstitorilor, apoi la Kazan, iar mai târziu a fost declarat nevinovat.

La sfârșitul lui iulie 1908 a ajuns la mănăstirea Eleazar din Pskov, al cărei egumen era fiul său duhovnicesc, arhimandritul Iuvenalie. I s-⁠a ridicat o casă cu o biserică în cinstea Arhanghelului Gavriil, sfințită la 7 august 1910. Își împărțea viața între rugăciunea neîncetată, în care citea zilnic douăsprezece mii de rugăciuni ale lui Iisus, miezonoptica, catismele, ceasurile, vecernia și pravila de chilie, și slujirea de staret. Mulțimile veneau fără încetare la el pentru vindecarea sufletului și a trupului, pentru sfat și mângâiere. A îndrumat și obștile de maici ale mănăstirilor Vechea Înălțare a Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul din Pskov.

Sfârșitul și cinstirea

Din 1912 sănătatea i s-⁠a înrăutățit. Simțind apropierea morții, și-⁠a pregătit un loc de odihnă la Eleazar. În vara lui 1915, înaintarea trupelor germane l-⁠a făcut să plece la Kazan, unde a locuit greu bolnav în casa arhimandritului Gurie, inspectorul Academiei Teologice. L-⁠a împărtășit înainte de sfârșit ieromonahul Iona (Pokrovski). A adormit la 24 septembrie 1915 și a fost îngropat în biserica Cuviosului Eftimie cel Mare și a Sfântului Tihon de Zadonsk din pustia Sedmiezernaia.

În 1928-1929 mănăstirea a fost închisă și devastată, iar mormântul a fost profanat. Sfintele sale moaște au fost păstrate, împreună cu icoana Maicii Domnului de la Smolensk, de ieroschimonahul Serafim (Kașurin). Prima viață a fost scrisă de ucenicul său, arhimandritul Simeon (Holmogorov). În 1981, cu binecuvântarea episcopului Pantelimon al Kazanului, chipul lui a fost pus pe icoana Soborul Sfinților din Kazan, din catedrala Sfântul Nicolae. În 1996 Comisia sinodală pentru canonizare a examinat materialele, iar la 25 decembrie 1996 Patriarhul Alexei al II-⁠lea a aprobat canonizarea. În același an au fost alcătuite troparul și condacul, iar în 1998 acatistul.

Din 1997 sfintele sale moaște au stat în biserica Sfântul Ioan din Kronstadt a seminarului din Kazan, iar din 30 iulie 2000 se află în pustia Sedmiezernaia, refăcută. La 9 iulie 2019 Sfântul Sinod a pus pe ordinea de zi a viitorului Sinod arhieresc proclamarea cinstirii lui în toată Biserica.