Gebhard de Konstanz

Sfântul Gebhard a fost episcop de Konstanz între 979 și 995, întemeietorul mănăstirii benedictine Petershausen și purtător de grijă al săracilor. S-⁠a născut în jurul anului 949, la castelul Hohenbregenz, și a trecut la Domnul pe 27 august 995. Este ocrotitorul orașului Konstanz și al ținutului Vorarlberg.

Tinerețea

Era fiul cel mai mic al contelui Ulrich de Bregenz și al Ditburgăi, dintr-⁠o familie puternică din sudul Germaniei, înrudită cu Otonii și cu ducii Șvabiei. Mama lui a murit la naștere, iar fratele său mai mare, Lütfried, a ajuns conte de Winterthur. Fiind hotărât pentru slujirea Bisericii, a fost dat spre creștere unchiului său, episcopul Conrad de Konstanz, și a învățat la școala catedralei. A fost canonic și apoi preot.

Episcop

În 979, după moartea episcopului Gaminolf, a fost ales episcop al Konstanzului. Împăratul Otto al II-⁠lea, al cărui fin era, a avut un rol în numirea lui, iar hirotonia a avut loc la catedrala din Mainz, prin episcopii Willigis de Mainz și Erkanbald de Strasbourg. Fiind din familia împăratului, a fost amestecat în treburile vremii: a luat parte la campania lui Otto al II-⁠lea în Italia, în 980 sau 981, i-⁠a primit la Konstanz pe membrii casei domnitoare și, în 990, a fost pentru scurtă vreme sfătuitor al împărătesei Theophanu și administrator al episcopiilor Pavia și Padova.

Despre păstorirea lui se știu puține lucruri: că a sfințit sau a întemeiat mai multe biserici de parohie și că în anul morții lui s-⁠a ținut la Konstanz un sinod al eparhiei. S-⁠a îngrijit de reforma monahală și s-⁠a făcut cunoscut prin purtarea de grijă față de cei săraci. În 990 a pornit pe moșiile episcopiei o rânduială prin care iobagii să învețe meșteșuguri, ca să se poată întreține singuri. I-⁠a ales pe cei mai buni dintre ei ca bucătari, morari, pivari, cizmari, grădinari și tâmplari și a hotărât ca moștenirea unui iobag mort să rămână copiilor lui, nu episcopiei.

Mănăstirea Petershausen

Cea mai însemnată lucrare a lui a fost mănăstirea benedictină Petershausen, întemeiată în jurul anului 983 pe malul nordic al Rinului, în fața reședinței episcopale, și închinată în veci pomenirii lui și a părinților lui. A mers la Roma în aprilie 989 și a primit de la papa Ioan al XV-⁠lea privilegii pentru noua mănăstire, precum și capul Sfântului Grigorie cel Mare. Otto al III-⁠lea a dăruit mai târziu și moaștele Apostolului Filip. Pe 28 octombrie 992 a sfințit biserica mănăstirii, în cinstea Sfântului Grigorie cel Mare.

Cinstirea

A murit pe 27 august 995 la Konstanz și, după voia lui, a fost înmormântat în biserica de la Petershausen. După canonizarea episcopului Conrad, în 1123, mănăstirea a cerut canonizarea lui Gebhard, ca să aibă propriul sfânt. S-⁠a scris atunci Viața lui, iar pe 27 august 1134 rămășițele i-⁠au fost mutate într-⁠un mormânt nou. Episcopul Ulrich al II-⁠lea a încuviințat cinstirea lui.

Moaștele s-⁠au pierdut în 1530, în vremea Reformei, în afară de o parte a brațului, dată în 1821 bisericii de pelerinaj a Sfinților Gheorghe și Gebhard din castelul Hohenbregenz. Pelerinajele la Gebhardsberg se știu din 1670. Gebhard este ocrotitorul orașului Konstanz, al ținutului Vorarlberg și al eparhiilor Freiburg și Feldkirch, și este chemat în ajutor la naștere și la boli de gât. Este înfățișat ca episcop care dă toiagul unui șchiop. Este pomenit pe 27 august, iar pe 26 noiembrie, împreună cu Sfântul Conrad, în unele eparhii germane.