Ioan Smirnov

Sfântul sfințit mucenic Ioan Smirnov (1873-1937) a fost protoiereu și paroh al catedralei Sfântul Nicolae din Zaraisk, în gubernia Reazan. A fost împușcat la 9 septembrie 1937 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută la poligonul Butovo, lângă Moscova. A fost trecut în rândul sfinților pentru cinstirea în toată Biserica Rusă de Soborul jubiliar din 13-16 august 2000. Este pomenit la 27 august (9 septembrie pe stil nou) și în soborurile noilor mucenici ai Rusiei și ai Butovo.

Familia și slujirea

S-⁠a născut la 20 martie 1873 în satul Vîsokoe, ținutul Mihailov, gubernia Reazan, în familia slujitorului bisericesc Alexei Smirnov. În 1904 a absolvit cu distincție seminarul teologic din Reazan. Cu sprijinul tatălui, în 1904 a fost hirotonit preot la catedrala Sfântul Nicolae din Zaraisk. S-⁠a așezat acolo cu familia într-⁠o casă de lemn din kremlinul orașului. În catedrală se afla pe atunci vestita icoană făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae de Zaraisk, care atrăgea mulțime de pelerini din toată Rusia. Aici se păstrau cărți de slujbă vechi, scrise de mână și tipărite, vase de argint și de aur, daruri ale marilor prinți, voievozi și boieri. Vara, părintele Ioan slujea în catedrala de vară Sfântul Nicolae, iarna în biserica de iarnă a Sfântului Ioan Botezătorul. La slujbele de sărbătoare se adunau până la o mie de credincioși. A fost trezorier-⁠membru al secției Zaraisk a consiliului școlar eparhial (1912-1914). Pentru râvna lui de păstor a fost numit paroh al catedralei, ridicat la rangul de protoiereu și numit protopop al bisericilor ținutului Zaraisk.

Lupta pentru credință

În 1922 s-⁠au confiscat din bisericile orașului multe obiecte de valoare și icoane, dintre care unele au putut fi salvate. La propunerea directorului muzeului local și membru al consiliului parohial I. P. Perlov, o parte din vasele prețioase și cărțile vechi au fost date spre păstrare muzeului. În 1928, din ordinul autorităților, au fost închise catedrala Sfântul Nicolae și biserica Sfântului Ioan Botezătorul. Protoiereul Ioan a fost numit să slujească la biserica Schimbării la Față din același oraș și s-⁠a ostenit pentru redeschiderea catedralei, adunând semnături ale credincioșilor la o cerere de păstrare a catedralei ca biserică în funcțiune.

În februarie 1930 OGPU l-⁠a arestat pe protoiereul Ioan Smirnov și împreună cu el pe membri ai comunității, în total unsprezece, toți închiși la Kolomna. La interogatoriu, anchetatorii l-⁠au întrebat despre atitudinea lui față de puterea sovietică și față de închiderea catedralei, iar întrebările erau puse așa încât orice răspuns putea folosi acuzării, de aceea el a răspuns cât mai evaziv: că din iunie 1904 locuiește neîntrerupt la Zaraisk, că nu aparține niciunui curent politic, că se ține de „bisericarii vechi” (tihonieni), că față de confiscarea valorilor din 1922 și față de închiderea catedralei era indiferent, că privește cu simpatie măsurile sovietice și că nu se recunoaște vinovat de nimic. La 30 aprilie 1930 „troica” OGPU l-⁠a osândit la trei ani de exil în Regiunea Nordului. După arestare, în catedrala Sfântul Nicolae autoritățile au așezat mai întâi o expoziție de muzeu, dar apoi vasele fără preț și vechile manuscrise au fost duse, iar în biserică s-⁠a instalat arhiva NKVD. Biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost prefăcută în cinematograf.

Soția preotului, Zinaida Ivanovna, a fost scoasă cu cinci copii din casa parohială. La început au rătăcit prin oraș, găsind doar adăposturi vremelnice. Ea cerșea, iar copiii făceau felurite munci ca să trăiască. Într-⁠o dimineață Zinaida Ivanovna a deschis ușa și a găsit pe prag un boccel cu alimente, fără niciun bilet. La fel s-⁠a repetat în ziua a doua, a treia și în cele următoare, până când una dintre fiice a găsit o slujbă stabilă. N-⁠au aflat niciodată cine le era binefăcătorul, dar Zinaida Ivanovna a socotit întotdeauna că este ajutorul Sfântului Nicolae.

Ultima arestare și mucenicia

După întoarcerea din exil, părintele Ioan a fost numit paroh al bisericii Schimbării la Față din Zaraisk. În 1937 prigoana împotriva Bisericii Ruse s-⁠a întețit. La cererea autorităților, informatori secreți au început să adune date despre preoții întorși din exil. Unul a scris despre părintele Ioan că ar fi spus că nu se poate crede nimic din ce se scrie în presa sovietică, că puterea sovietică trăiește doar din înșelăciune, altfel ar fi fost demult răsturnată, că poporul trebuie să aibă o răbdare iadească ca să suporte astfel de chinuri. Informatorul a scris că la 11 august, la biserica Mântuitorului din Zaraisk, înainte de slujbă, Smirnov le-⁠ar fi spus preoților: „Puterea sovietică se întoarce din nou la arestările din 1930; la Moscova au arestat un arhiereu, Ioan, și mulți preoți. Iată constituția, iată inviolabilitatea persoanei. Noi nu trebuie să ne temem de represiuni, ci să stăm ferm la postul nostru.”

La mijlocul lui august 1937 anchetatorul a interogat martori mincinoși, care au semnat declarații scrise pentru ei. La 20 august NKVD l-⁠a arestat pe părintele Ioan și l-⁠a închis într-⁠una din închisorile ținutului Kolomna. Era învinuit că „aruncă calomnii mârșave, cu caracter contrarevoluționar, la adresa puterii sovietice”, că „îndeamnă populația să voteze la alegerile pentru sovieți împotriva comuniștilor”. La interogatoriu a spus că oamenii înșiși s-⁠au plâns de viața grea, iar el le-⁠a lămurit că își suferă singuri necazurile și că Domnul le-⁠a trimis spre încercare, ca ortodocși. A recunoscut că la 11 august a spus preoților prezenți că la Moscova au început arestările de cler, între care a protoiereului Lebedev, și că asta era un avertisment ca să fie mai prudenți. A negat că ar fi răspândit calomnii despre presa sovietică și nu s-⁠a recunoscut vinovat de agitație contrarevoluționară. Apoi a fost dus la Moscova, într-⁠o închisoare a NKVD. La 8 septembrie „troica” NKVD l-⁠a osândit la moarte, iar protoiereul Ioan Smirnov a fost împușcat a doua zi, 9 septembrie 1937, și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută la poligonul Butovo, lângă Moscova. În 1930 primise mitra drept răsplată.