Osie

Sfântul Osie (Hosius) al Cordobei, numit și Osie Mărturisitorul, a fost episcop al Cordobei, în Spania, sfetnic al Sfântului Împărat Constantin cel Mare și apărător al dreptei credințe în vremea certurilor ariene. A fost unul dintre cei mai de seamă episcopi ai veacului al IV-⁠lea și, după toate semnele, a prezidat Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Este pomenit la 27 august.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 256 la Corduba, în provincia romană Hispania. A fost ales episcop al Cordobei în jurul anului 295 și a scăpat cu greu de mucenicie în prigoana lui Maximian; după unele izvoare, a fost prigonit în anii 303-305. În anul 300 sau 301 a luat parte la sinodul local de la Elvira, unde numele lui apare al doilea în listă; sinodul a hotărât canoane aspre privind disciplina clerului și pe cei care lepădaseră credința în prigoană. După 313 a ajuns la curtea lui Constantin, care îl pomenește pe nume într-⁠o hotărâre către Cecilian al Cartaginei.

Sfetnicul împăratului și Niceea

După Lactanțiu, Osie a fost cel mai apropiat sfetnic creștin al lui Constantin și a îndrumat cuprinsul cuvintelor pe care împăratul le-⁠a rostit înaintea episcopilor. În 320 sau 321, Alexandru, episcopul Alexandriei, a adunat un sinod la Alexandria, care l-⁠a anatemizat pe Arie. În toamna lui 324, Osie a dus lui Alexandru și lui Arie scrisoarea împăratului, prin care îi îndemna să se împace. După aceea a prezidat un sinod la Antiohia, cu prilejul alegerii lui Eustatie după moartea lui Filogoniu, unde episcopii susținători ai lui Arie au fost suspendați și s-⁠a anunțat un sinod mai mare, mutat apoi de împărat la Niceea. Acolo, Sinodul I Ecumenic s-⁠a deschis la 20 mai 325, iar Osie, al cărui nume este întâiul în lista participanților, a prezidat probabil, sprijinind pe Alexandru împotriva lui Arie. După sinod s-⁠a întors în Spania. Aproape cincizeci de ani a fost unul dintre cei dintâi episcopi ai vremii, cinstit de toți.

Prigoana și ultimii ani

După moartea lui Constantin, în 337, Eusebiu al Nicomidiei, arian, a ajuns la Constantinopol și a stăruit pe lângă Constanțiu al II-⁠lea să-⁠l alunge a doua oară pe Atanasie al Alexandriei. Osie, sprijinitor al lui Atanasie, a fost chemat la Milano, dar nu a vrut să-⁠l osândească și l-⁠a impresionat pe împărat, care i-⁠a dat voie să se întoarcă. La Sinodul de la Serdica, din 343, a avut un loc de frunte, fiind primul care a semnat actele. Când împăratul a stăruit să-⁠l silească să cedeze, Osie i-⁠a scris, în 353 sau 356, o scrisoare plină de curaj împotriva amestecului împăratului în treburile Bisericii: „Dumnezeu ți-⁠a dat ție împărăția, iar nouă ne-⁠a încredințat Biserica.” Scrisoarea s-⁠a păstrat prin Atanasie. În 355 a fost surghiunit la Sirmium. Silit de presiunile eusebienilor, în 357 a semnat formula adoptată de al treilea sinod din Sirmium, care îi pomenea pe homeeni, fără să condamne pe Atanasie. A fost lăsat să se întoarcă în Spania și a murit între 357 și 359. Povestirile mai târzii că l-⁠ar fi osândit pe arieni pe patul de moarte sunt nesigure. A scris scrisori și a luat parte la alcătuirea canoanelor sinodului din Serdica; Isidor al Sevillei îi atribuie două lucrări pierdute, despre lauda fecioriei și despre veșmintele preoțești.