Gheorghe Jimboiu

Gheorghe (Gicu) Jimboiu s-⁠a născut la 20 octombrie 1921 la Vela, în Dolj, și a murit la 27 mai 1963 în închisoarea Aiud, după cincisprezece ani de detenție. A făcut parte din grupul misticilor din închisori și a fost socotit de colegii lui un elev apropiat al lui Valeriu Gafencu. Este cinstit de unii credincioși ca mucenic al închisorilor, fără canonizare sinodală.

A fost singurul copil al unor țărani din Oltenia; a rămas orfan de tată în școală și a ajutat-⁠o pe mama lui. A urmat Academia Comercială din Brașov. Ca student s-⁠a înscris într-⁠o Frăție de Cruce, organizație legionară; în 1941, când Frățiile au fost scoase în ilegalitate, a fost arestat și închis la Aiud, unde a intrat în grupul misticilor. După 23 august 1944 a fost eliberat și s-⁠a întors la facultate, unde se impunea prin seriozitate și claritate. A condus studențimea din Brașov, care se pregătea de rezistență împotriva comuniștilor.

A fost arestat din nou în 1949, la Brașov, și anchetat un an în condiții grele, care i-⁠au distrus sănătatea. Fusese numit șef al lotului studenților brașoveni, pentru că fusese deja condamnat ca legionar. Tuberculoza i-⁠a format o cavernă la plămân. Nu a trecut prin demascările de la Pitești, fiind trimis, bolnav, la Târgu Ocna. Ianolide îl descrie ca pe cea mai frumoasă figură de acolo, după Gafencu. A fost apoi mutat la Gherla, unde a fost cunoscut de Dumitru Bordeianu, și, în cele din urmă, la Aiud.

Colegii spun că spunea rugăciunea inimii, că nu avea în gură cuvinte de ură sau răzbunare, că suporta cu liniște chiar și o extracție dentară fără anestezic și că atrăgea oamenii. Bordeianu a povestit că un an a fost chinuit de convingerea că nu mai crede în Dumnezeu, până l-⁠a cunoscut pe Jimboiu. În Aiud regimul era mizerabil, iar ciroza i-⁠a progresat. După cincisprezece ani de închisoare, cu câteva zile înainte de eliberare, epuizat, a fost dus la infirmerie și a murit la 27 mai 1963, conștient și împăcat. A fost îngropat fără cruce în cimitirul deținuților politici de la Aiud. Cinstirea lui se sprijină pe mărturiile foștilor deținuți; Sinodul nu l-⁠a canonizat.