Grigorie Palama

Sfântul Ierarh Grigorie Palama a fost monah la Muntele Athos și arhiepiscop al Tesalonicului, unul dintre cei mai mari teologi ai Ortodoxiei. A apărat rugăciunea isihastă, învățătura despre lumina necreată de pe Tabor și deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu, rămasă neîmpărtășită, și energiile Lui necreate, prin care Dumnezeu se dăruiește oamenilor. S-⁠a născut în 1296 la Constantinopol și a adormit în Domnul la 14 noiembrie 1359 la Tesalonic. Biserica îl pomenește la 14 noiembrie și în a doua duminică a Postului Mare.

Copilăria și chemarea

Grigorie s-⁠a născut la Constantinopol, într-⁠o familie aleasă, venită din Asia Mică. Tatăl său, Constantin, era un înalt demnitar la curtea împăratului Andronic al II-⁠lea Paleologul și a murit curând. Împăratul însuși a luat parte la creșterea și învățătura copilului rămas orfan. Înzestrat și sârguincios, Grigorie a deprins întregul ciclu al învățăturii înalte din vremea aceea, inclusiv filosofia lui Aristotel.

Împăratul nădăjduia să-⁠l vadă în slujba statului. Dar Grigorie, abia ajuns la douăzeci de ani, a plecat în 1316 la Muntele Athos (alte izvoare spun 1318) și s-⁠a făcut începător la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea bătrânului Nicodim de la Vatoped. După tradiție, un an mai târziu i s-⁠a arătat în vedenie Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, făgăduindu-⁠i ocrotirea sa duhovnicească. Mama și surorile lui au îmbrăcat și ele haina monahală. Familia întreagă a fost proclamată sfântă de Patriarhia Ecumenică în 2009: mama Caloni, frații Teodosie și Macarie, surorile Epiharis și Teodota.

Viața isihastă

După moartea lui Nicodim, Grigorie a petrecut opt ani de nevoință sub povățuirea starețului Nichifor. Apoi s-⁠a mutat la Marea Lavră a Sfântului Atanasie Athonitul, unde a slujit la trapeză și a fost cântăreț în biserică. După trei ani a intrat în schitul Glossia, în căutarea unei desăvârșiri mai înalte, unde a deprins rugăciunea neîncetată a minții și a inimii, pe care monahii o cultivau încă din vremea marilor pustnici ai veacului al IV-⁠lea, Evagrie Ponticul și Macarie Egipteanul, și pe care o descrisese Simeon Noul Teolog. Ea cere liniște și singurătate, de unde și numele de isihie (din grecescul hesychia, liniște), iar cei care o urmează se numesc isihaști.

În 1326, amenințat de năvălirea turcilor, a coborât împreună cu frații la Tesalonic, unde a fost hirotonit preot. A unit slujirea preoțească cu viața de pustnic: cinci zile pe săptămână petrecea în tăcere și rugăciune, iar sâmbăta și duminica ieșea în mijlocul poporului, slujea Liturghia și predica. Cuvintele lui stârneau în cei prezenți înduioșare și lacrimi.

Lângă Tesalonic, în ținutul Veriei, a adunat o mică obște de pustnici și a povățuit-⁠o cinci ani. În 1331 s-⁠a întors la Athos, în schitul Sfântului Sava de lângă Lavră. În 1333 a fost numit egumen al Mănăstirii Esfigmenu, dar a lăsat în curând povara, pentru că unii frați găseau prea aspră rânduiala lui. Din 1336 s-⁠a dedicat în schitul Sfântului Sava scrierilor teologice până la sfârșitul vieții.

Lupta cu Varlaam

Pe la 1330 a ajuns la Constantinopol, din Calabria, monahul învățat Varlaam, autor de tratate de logică și astronomie și orator iscusit. A primit o catedră în capitală și a început să tâlcuiască scrierile Sfântului Dionisie Areopagitul. Mergând apoi la Athos, a cunoscut felul de viață al isihaștilor. Pornind de la faptul că ființa lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută, el a numit rugăciunea minții rătăcire eretică, și a căutat să arate că lumina Taborului e creată și materială.

La cererea monahilor athoniți, Grigorie a răspuns mai întâi cu vorba, iar când a văzut că nu ajunge, a trecut la scris. Astfel au apărut Triadele în apărarea sfinților isihaști, în trei serii de câte trei tratate, începute în a doua jumătate a deceniului al patrulea al secolului. Pe la 1340 și 1341, cu ajutorul lui, călugării athoniți au alcătuit Tomosul Aghiorit, o expunere de învățătură care a rămas temelia mistică a ortodoxiei bizantine. Sinodul de la Constantinopol din 1341, ținut în Sfânta Sofia, a primit învățătura lui Grigorie, după care Dumnezeu, de neapropiat în ființa Sa, Se descoperă prin energiile Sale, care nu sunt nici materiale, nici create. Varlaam a fost osândit, și a fugit în Calabria.

Încercările

Lupta nu s-⁠a sfârșit. Ucenicul lui Varlaam, monahul Grigorie Akindin, i-⁠a luat locul, scriind împotriva isihaștilor, iar Grigorie a răspuns cu tratate lămuritoare. Patriarhul Ioan Kalekas a îmbrățișat partea lui Akindin. Un sinod din 1344 l-⁠a afurisit pe Grigorie, iar el a fost închis aproape patru ani, până în 1347.

Când Cantacuzino a biruit în 1347 și patriarh a devenit Isidor, Grigorie a fost eliberat și hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului. Poporul orașului, tulburat de răzmerițe, nu l-⁠a primit îndată, așa că ierarhul a trebuit să trăiască un timp în alte locuri. În 1351 Sinodul de la Vlaherne a hotărât că învățătura lui este învățătura Bisericii, i-⁠a osândit pe adversari și a rostit aclamații în cinstea lui Grigorie. Filosoful Nichifor Grigora, care a refuzat să se supună, a fost ținut într-⁠o mănăstire.

Robia la turci

În 1354, călătorind spre Constantinopol, corabia lui a căzut în mâinile turcilor. Prins, Sfântul Grigorie a propovăduit Evanghelia chiar și în robie, atât creștinilor prinși, cât și stăpânilor lor musulmani, uimiți de înțelepciunea cuvintelor sale. Unii dintre ei, neputând să îndure, l-⁠au bătut și l-⁠ar fi ucis, dacă nu s-⁠ar fi așteptat la o răscumpărare mare. După un an a fost răscumpărat și s-⁠a întors la Tesalonic.

Scrierile și învățătura

Cea mai însemnată lucrare dogmatică a lui este Mărturisirea credinței ortodoxe, înfățișată sinodului din 1351. Alături de Triade și Tomosul Aghiorit, a scris tratate împotriva lui Akindin și a lui Nichifor Grigora, lucrarea despre purcederea Sfântului Duh împotriva latinilor, Decalogul Noului Testament și multe omilii. Unele din scrierile lui se află în Filocalie.

Învățătura lui vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu ca despre o trăire duhovnicească, primită de toți creștinii prin Botez și împlinită prin Euharistie, rugăciune și dragoste. Dumnezeu este de neajuns în ființa Sa, dar Se dăruiește prin energii, care nu sunt emanații, ci viața dumnezeiască însăși, de care omul se împărtășește.

Adormirea și cinstirea

În cei trei ani dinainte de moarte Sfântul Grigorie a săvârșit multe minuni, vindecând bolnavi. În ajunul adormirii i s-⁠a arătat Sfântul Ioan Gură de Aur, strigând: La înălțime, la înălțime. A adormit în Domnul la 14 noiembrie 1359. Cinstirea lui a început îndată, pentru minunile de la mormântul său din Tesalonic, și s-⁠a răspândit în paralel la Athos.

În 1368 patriarhul Filotei Kokkinos l-⁠a așezat între sfinți printr-⁠un sinod la Constantinopol și i-⁠a alcătuit viața și slujba. În a doua duminică a Postului Mare, după Duminica Ortodoxiei, Biserica îl cinstește ca pe un stâlp al mărturisirii credinței. Moaștele lui se păstrează la Tesalonic, în catedrala mitropolitană care îi poartă numele, iar o parte din ele au fost aduse în pelerinaj și în România, la Galați în 2009 și la Iași în 2025.