Iustinian cel Mare

Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare a condus Imperiul Roman de Răsărit din anul 527 până în 565. Biserica îl cinstește ca împărat binecredincios, ctitor al Sfintei Sofii din Constantinopol, apărător al dreptei credințe, creator al marii culegeri a legilor romane și convocator al Sinodului al V-⁠lea Ecumenic. Istoria îl arată și ca om al vremii sale, cu hotărâri aspre, iar Biserica îl pomenește pentru ostenelile lui în folosul credinței.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 482, în satul Tauresium din provincia Dardania, lângă Scopje de azi, într-⁠o familie de țărani vorbitori de latină. Unchiul său, Iustin, a făcut carieră în armată și a ajuns împărat în 518. El l-⁠a adus pe Iustinian la Constantinopol, i-⁠a dat învățătură aleasă și l-⁠a făcut părtaș la domnie. În 527 Iustinian a urcat singur pe tron. Soția lui, împărăteasa Teodora, a fost sfetnic apropiat în treburile statului.

Domnia lui a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Imperiului. Prin generalii săi Belisarie și Narses a recucerit nordul Africii și Italia, deși izbânzile din apus au fost grele și costisitoare. Cea mai durabilă dintre lucrările lui rămâne codificarea dreptului roman, începută în 529: Codul, Digestele, Institutele și Novelele alcătuiesc Corpus Iuris Civilis, temelia dreptului civil al Europei.

Ctitorul

În ianuarie 532 răscoala Nika, pornită de partidele circului, a fost cât pe ce să-⁠l răstoarne, iar vechea catedrală a fost arsă. După înăbușirea răscoalei, împăratul a ridicat din nou Sfânta Sofia, închinată Înțelepciunii lui Dumnezeu, după planurile arhitecților Anthemios din Tralles și Isidor din Milet. Biserica a fost sfințită la sfârșitul anului 537. Împăratul a ctitorit și multe alte biserici, între ele Sfinții Apostoli din Constantinopol, Sfinții Serghie și Vah, mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai și numeroase lăcașuri închinate Maicii Domnului. Potrivit unei relatări vechi, el a întemeiat și episcopia din Justiniana Prima, orașul pe care l-⁠a zidit lângă locul nașterii sale.

Apărător al credinței

Împăratul s-⁠a ostenit pentru unitatea Bisericii. A dat legi despre rânduiala clerului și a mănăstirilor și a recunoscut hotărârile celor patru sinoade ecumenice de până atunci. A încercat să aducă la unire pe cei care nu primiseră Sinodul de la Calcedon, uneori cu măsuri aspre pe care istoria le-⁠a păstrat, iar dialogurile cu necalcedonienii nu au dat rod. A luptat și împotriva origeniștilor, a căror învățătură reînvia erori nestoriene. În 553 a convocat la Constantinopol Sinodul al V-⁠lea Ecumenic, care a condamnat învățăturile lui Origen și a întărit hotărârile de la Calcedon. Tradiția îi atribuie imnul „Unule-⁠Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, cântat la Liturghie înainte de Intrarea Mică. A închis școlile păgâne din Atena și a trimis misionari în Asia Mică, iar unul dintre ei, episcopul Ioan al Efesului, ar fi botezat peste șaptezeci de mii de păgâni. Pentru cei nou botezați a poruncit să se zidească nouăzeci de biserici.

În viața personală, Iustinian a fost cumpătat și postitor. În Postul Mare nu mânca pâine și nu bea vin. Ideea lui despre simfonia dintre Biserică și stat a rămas ca o temă a gândirii bizantine.

Sfârșitul și cinstirea

În anii din urmă, împăratul a stat tot mai retras. După marele cutremur din 557 a lăsat coroana și a dat săracilor, iar în anii 560 a iertat pe cei care urzise să-⁠l ucidă. A adormit în noaptea de 14 noiembrie 565, la Constantinopol, fără copii, iar nepotul lui, Iustin al II-⁠lea, i-⁠a urmat la tron. A fost așezat într-⁠un mausoleu zidit anume în biserica Sfinților Apostoli, jefuită și pângărită de cruciați în 1204.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 14 noiembrie, ziua adormirii, iar în Bisericile care folosesc calendarul iulian pomenirea cade la 27 noiembrie. Un calendar românesc de pe site-⁠ul Doxologia îl trece la 2 august. Sfânta Sofia rămâne cea mai vie mărturie a domniei sale.