Grigorie Serbarinov

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie Serbarinov, protoiereu, s-⁠a născut la 25 ianuarie 1880 în satul Nijne-⁠Plutalovo, ținutul Zaraisk, gubernia Riazan. A învățat la Riazan, unde a terminat seminarul teologic în 1901, apoi Academia teologică din capitală, pe care a absolvit-⁠o în 1905 cu gradul de candidat în teologie. Curând s-⁠a căsătorit cu fiica unui preot cunoscut al Petersburgului, Ioan Dimitrievici Șișov, care slujise peste treizeci de ani la spitalul Petropavlovsk.

În 1909 a primit hirotonia și a început să slujească la biserica din casa spitalului Petropavlovsk, până în 1911, apoi un an la biserica Spaso-⁠Bocearinsk. La începutul preoției a intrat în Societatea râvnitorilor apropierii Bisericii Ortodoxe de cea anglicană. La sfârșitul veacului al XIX-⁠lea și începutul celui de-⁠al XX-⁠lea, în Biserica anglicană exista un interes mare pentru Ortodoxie, iar speranța unei reuniri cel puțin a unei părți a anglicanilor cu Biserica Ortodoxă nu era fără temei, din pricina succesiunii apostolice a ierarhiei anglicane, a neclarității eclesiologiei anglicane și a dezamăgirii credincioșilor anglicani cultivați față de practica religioasă. În 1914 a fost ales secretar al secției din Petersburg a Societății internaționale întemeiate în 1906 pentru apropierea Bisericii Ortodoxe de cea Anglicană și a publicat o scurtă prezentare a activității ei.

Din 1912, timp de zece ani, a slujit la biserica „Bucuria tuturor celor ce suferă” din strada Șpalernaia nr. 35. A continuat și munca științifică: la 16 decembrie 1914 a cerut Consiliului Academiei să-⁠i permită ca, pentru lucrarea de magistru, să păstreze tema lucrării de candidat, congresele eparhiale ale clerului în cei patruzeci de ani ai lor (1867-1907). Războiul și nașterea celui de-⁠al doilea fiu, Alexandru, în același an, nu i-⁠au permis să-⁠și împlinească planurile științifice. A fost neobosit în slujire: ținea cuvântări în casele poliției din Petrograd și, ca predicator cunoscut în oraș, era rânduit să predice la catedrala Kazan. În 1917 a fost ales membru al Consiliului misionar.

În curând au început prigoanele deschise. Încă din 1918, în timpul arestărilor în masă, a fost închis aproape patru luni în celula nr. 22 a bastionului Trubețkoi al Cetății Petropavlovsk. Atunci era egumen al bisericii Bucuria celor ce suferă, unde se adunau bani pentru ajutorarea arestaților și pentru întreținerea Institutului teologic. În noaptea spre 13 august 1922 a fost împușcat mitropolitul Veniamin, sfințit mucenic, cu însoțitorii lui. Nici o lună mai târziu, la 5 septembrie 1922, GPU din Petrograd a arestat 22 de oameni pentru că ar fi organizat adunări ilegale și ar fi răspândit zvonuri false împotriva mișcării reînnoitoare. Printre ei era și părintele Grigorie. GPU era interesat de legăturile clerului cu cei din procesul mitropolitului Veniamin, de strângerea banilor pentru osândiți și pentru familiile lor după confiscarea odoarelor bisericești și de atitudinea față de „Biserica vie”. Arestările au fost provocate de crearea de către clerul ortodox al Petrogradului a autocefaliei petrogradene pentru lupta cu reînnoitorii, la care protoiereul Grigorie a luat parte activă. Din august până la arestarea din 21 octombrie, autocefalia a fost condusă de episcopul Alexei (Simanski), viitorul patriarh.

A venit vremea suferinței pentru Hristos, dar încă nu ceasul Golgotei: părintele Grigorie a fost exilat pe trei ani, mai întâi la Orenburg, apoi la Uralsk și de acolo în așezarea Djambet, unde, după ce a absolvit cursurile de asistent medical, a lucrat ca felcer la spitalul local. În noiembrie 1924 a fost adus înapoi din exil mai devreme, la cererea personală a Patriarhului Tihon. Atunci mulți din bisericile Petrogradului fuseseră luate de reînnoitori, iar biserica Bucuria celor ce suferă a devenit reînnoitoare, așa că părintele a rămas fără loc. Curând a fost chemat la catedrala Serghievski, unde a slujit până în 1930. Protoiereul Grigorie stăpânea opt limbi și își dădea cunoștințele bogate tinerilor. Din 1928 a predat, pe lângă slujba la catedrală, istoria Bisericii apusene la Cursurile superioare de teologie.

În 1930 mitropolitul Serafim (Cicagov) al Leningradului l-⁠a numit egumen al catedralei Petropavlovsk din Sestroretsk. În 1931 catedrala a fost închisă, iar el a ajuns egumen al bisericii cimitirului Sfântul Nicolae, dar nu a slujit mult, căci în același an a fost numit la biserica Nașterea Domnului de la Peski, unde a slujit până în 1933. În acel an s-⁠a întâlnit cu fostul senator Dimitrie Florovici, cu care a vorbit despre situația Bisericii anglicane și despre viața episcopului Evloghie (Gheorghievski), aflat în străinătate. La 3 ianuarie 1934 detașamentul de frontieră din Sestroretsk a făcut percheziție în casa bisericii și protoiereul Grigorie Serbarinov a fost arestat. A rămas ferm. I-⁠au fost confiscate 17 cărți, manuscrise și corespondență. A ajuns iar în celulă, acum pe Șpalernaia nr. 25. A fost judecat în dosarul fabricat al „evloghiștilor”. La anchetă a spus că neagă activitatea contrarevoluționară în organizația contrarevoluționară pentru apropierea Bisericii Ortodoxe de cea anglicană. Nu și-⁠a recunoscut vina, dar a fost osândit la cinci ani de lagăr. A fost dus cu alți deținuți pe Kolîma, în golful Nagaevo, unde priceperea de asistent medical i-⁠a fost de folos: de la construcția drumului a fost mutat ca felcer la punctul medical al lagărului.

În 1937 a fost eliberat, dar nu i s-⁠a îngăduit să locuiască în orașele mari. S-⁠a dus la Kazan, a locuit în Kozia Sloboda, pe strada Stepnaia, și s-⁠a angajat contabil la Direcția industriei de transport. Dar neobositul lucrător al lui Hristos nu putea să nu slujească Domnului ca preot. În ciuda prigoanei deschise, imediat după eliberare a scris arhiepiscopului Nicolae de Peterhof, cerând să poată sluji în eparhia Leningrad. Autoritățile nu au dat voie, iar arhiepiscopul Nicolae l-⁠a sfătuit să se adreseze episcopului Nicon al Kazanului, dar și aici a primit refuz.

La 28 decembrie 1937 a fost arestat din nou, acuzat că, „întors din lagăr, a refăcut legătura cu clerul și a continuat agitația antisovietică, folosindu-⁠se de prejudecățile religioase”. Era o arestare din categoria I, adică spre împușcare. A avut loc un singur interogatoriu formal, iar el nu s-⁠a recunoscut vinovat. Tradiția familiei spune că i s-⁠a oferit să-⁠și păstreze viața dacă s-⁠ar fi lepădat de rang, dar a rămas ferm; tradiția este probabil adevărată, căci în actul de acuzare se sublinia că „a căutat prin mitropoliții Kazanului și Peterhofului un loc de preot și nu și-⁠a schimbat convingerile contrarevoluționare”. Troica NKVD din Tatarstan l-⁠a osândit la 30 decembrie 1937. În sărbătorile Crăciunului, la 8 ianuarie 1938, la ora 21.45, protoiereul Grigorie a fost împușcat. A fost ultimul său Crăciun.

Este pomenit la 8 ianuarie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 11 iulie, în Soborul sfinților din Sankt Petersburg, și la 17 octombrie, în Soborul sfinților din Kazan (stil nou, unele zile schimbătoare).