Husdazat din Seleucia

Sfântul Mucenic Husdazat din Seleucia (numit și Usfazan) a fost famen, odinioară învățătorul regelui Sapor al II-⁠lea al Persiei, și a pătimit în prigoana creștinilor din anul 344, odată cu Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, episcopul Seleuciei-⁠Ctesifon, cu preoții Avdelai și Anania și cu mulți alții.

Simeon a fost calomniat că ar avea legături cu statul grec și acțiuni ostile regelui persan. În 344 regele a dat un decret prin care creștinii erau puși la un impozit greu; când unii au refuzat să-⁠l plătească, fapta a fost înfățișată ca răscoală, iar regele a deschis o prigoană cruntă. Simeon, ca presupus dușman al regatului, a fost adus la judecată în lanțuri de fier împreună cu cei doi preoți mucenici, Avdelai și Anania. Sfântul episcop nici nu s-⁠a închinat regelui. Întrebat de ce nu l-⁠a cinstit după cuviință, a răspuns: „Mai înainte mă închinam rangului tău, dar acum, când sunt adus ca să mă lepăd de Dumnezeul meu și să părăsesc credința mea, nu se cuvine să mă închin ție”. Regele a căutat să-⁠l convingă să se închine soarelui, amenințând că altfel va nimici cu totul creștinismul în țară. Nici sfaturile, nici amenințările nu l-⁠au clintit pe ierarhul curajos, și l-⁠au dus în temniță.

Pe drum l-⁠a văzut eunucul Usfazan, fostul învățător al regelui. S-⁠a ridicat și s-⁠a închinat episcopului, dar acesta s-⁠a întors de la el și l-⁠a mustrat că, fiind creștin, s-⁠a închinat soarelui de frica regelui. Eunucul s-⁠a căit din toată inima, a schimbat hainele scumpe cu altele aspre și, așezat la porțile palatului, a plâns cu amar: „Vai mie, cum voi sta înaintea Dumnezeului meu, de care m-⁠am lepădat? Iată, Simeon s-⁠a întors de la mine”. Regele Sapor a aflat de întristarea iubitului său educator și l-⁠a întrebat ce s-⁠a întâmplat. Acesta i-⁠a spus deschis că se căiește amarnic de lepădarea lui și că nu se va mai închina soarelui, ci doar Dumnezeului unic și adevărat. Regele s-⁠a mirat de hotărârea bruscă a bătrânului și l-⁠a îndemnat cu blândețe să nu înjosească zeii cinstiți de părinții lor. Usfazan a rămas neclintit și a fost osândit la moarte. Singura lui cerere a fost ca crainicii să vestească toată cetatea că el moare nu pentru o vină față de rege, ci ca creștin. Regele i-⁠a împlinit cererea.

Sfântul Simeon a aflat de sfârșitul mucenicului Usfazan și a mulțumit cu lacrimi Domnului. Chemat a doua oară la rege, a refuzat din nou să se închine zeilor păgâni și și-⁠a mărturisit credința în Hristos. Regele, mâniat, a poruncit ca în fața episcopului să fie tăiați cu sabia toți creștinii din temniță. Creștinii au mers fără frică la moarte, binecuvântați de ierarh, și își plecau singuri capul sub sabie. Așa a fost tăiat și însoțitorul lui Simeon, preotul Avdelai. Când a venit rândul preotului Anania, acesta a tremurat. Atunci unul dintre dregători, Sfântul Fusik, creștin în taină, temându-⁠se că Anania se va lepăda de Hristos, a strigat tare: „Nu te teme, bătrâne, închide ochii și vei vedea îndată Lumina dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos”. Prin această strigare s-⁠a dat de gol. Regele a poruncit să i se smulgă limba și să i se jupoaie pielea. Cu Fusik a fost chinuită și fiica lui, mucenița Asquitreea. Ultimul a venit la călău Sfântul Simeon și, rugându-⁠se, și-⁠a plecat capul pe butuc (13 aprilie 344). Toată Săptămâna Luminată, până la 23 aprilie, au continuat execuțiile. Mucenicie a primit și Sfântul Azat eunucul, dregător apropiat regelui. Izvoarele arată că au pătimit o mie de mucenici, apoi încă o sută și încă o sută cincizeci.

Sfinții sunt pomeniți la 30 aprilie (stil nou).