Iacob de la Zografu

Sfântul Cuvios Mucenic Iacob de la Zografu este unul dintre cei douăzeci și șase de mucenici ai mănăstirii athonite Zografu, uciși între 1274 și 1284 pentru că au rămas credincioși Ortodoxiei. Calendarul îl pomenește doar în șirul monahilor, ca Iacob; povestim mai jos întâmplarea întregii obști.

În 1274 împăratul Mihail al VIII-⁠lea Paleologul a intrat în unire cu Roma, dar cele mai multe dintre mănăstirile athonite au refuzat cu tărie să trădeze Ortodoxia și i-⁠au mustrat pe lepădați. Pentru aceasta Sfântul Munte a fost prădat de oști latine și de mercenari, care au chinuit multe monahi. Mănăstirea Zografu, locuită de bulgari, era mai cu seamă primejduită, căci împăratul nu voia să se învrăjbească cu grecii și prefera să-⁠și verse mânia asupra mănăstirilor de alt neam.

Aflând minunat de apropierea ostașilor, egumenul Toma a spus fraților că cine vrea să rămână în viață trebuie să fugă din mănăstire, iar cine dorește mucenicia să rămână. Au rămas douăzeci și șase: egumenul Toma, monahii Varsanufie, Chiril, Mihei, Simon, Ilarion, Iacob, un alt Iacob, Iov, Ciprian, Sava, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eutimie, Dometian, Partenie și patru mireni truditori ale căror nume nu se știu. S-⁠au închis în turnul mănăstirii. Sosiți, ostașii latini au dat foc turnului. Cât a ars, mucenicii lui Hristos au cântat psalmi și acatistul Maicii Domnului și astfel și-⁠au dat sufletele lui Dumnezeu la 10 octombrie, între 1274 și 1284.

Sunt pomeniți la 4 iulie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul cuvioșilor athoniți.