Veniamin Voskresenski

Sfântul Ierarh Mucenic Veniamin (în lume Vasile Konstantinovici Voskresenski, 1871-1932) a fost episcop cu titlul „de Romanov” din 1921, vicar al eparhiei Iaroslavl, numit uneori și episcop de Tutaev, după numele nou al orașului Romanov-⁠Borisoglebsk. Dascăl de seminar și învățător, a fost arestat de mai multe ori, a trăit în surghiun în Ural și a murit în spitalul închisorii din Uralsk. A fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei de Soborul arhieresc jubiliar din august 2000. Se pomenește la 5 octombrie (22 septembrie pe stilul vechi).

Tinerețea și anii de dascăl

S-⁠a născut la 15 ianuarie 1871 în satul Pereslavțevo, azi în regiunea Iaroslavl, într-⁠o familie numeroasă de preot. Toți cei cinci fii ai casei aveau daruri muzicale de seamă. În 1892 a absolvit seminarul duhovnicesc din Iaroslavl și a mers mai departe la Academia Teologică din Moscova, absolvită în 1896 cu gradul de candidat în teologie. A fost tuns monah și hirotonit ieromonah. Din 1898 a fost inspector la seminarul din Kutaisi, în 1901 a fost mutat la cel din Tbilisi, din 1908 a predat la seminarul din Viatka, din 1909 la cel din Vologda și din 1911 la cel din Iaroslavl.

A fost un însuflețit răspânditor al cântării bisericești în eparhia Iaroslavl: a înființat un cor la seminarul din Iaroslavl și altul în satul natal și a cerut să se țină seama cât mai mult de tradițiile locale în cântare. Din 1916 a predat la școala căilor ferate din Iaroslavl, iar din 1918 a fost învățător de literatură rusă și de cântare într-⁠o școală de învățământ general din oraș. Alături de școală a luat parte activă la viața eparhiei: a fost în cercul de predicatori al arhiepiscopului Agafangel (Preobrajenski) al Iaroslavlului și Rostovului și în frăția eparhială a Sfântului Dimitrie, iar în 1919 a fost ales membru al consiliului eparhial din Iaroslavl.

Episcop

La 4 iunie 1921 congresul clerului și al mirenilor din ținutul Tutaev l-⁠a ales pe ieromonahul Vasile candidat la scaunul de episcop vicar de Tutaev. Mitropolitul Agafangel a aprobat alegerea, iar Sfântul Patriarh Tihon a întărit-⁠o. Curând a fost tuns în mantie cu numele Veniamin. La 9 octombrie 1921 a fost hirotonit episcop de Tutaev, vicar al eparhiei Iaroslavl (uneori numit episcop de Romanov, după vechiul nume al orașului Tutaev, Romanov-⁠Borisoglebsk).

Ca și mitropolitul Agafangel, s-⁠a împotrivit hotărât renovaționismului și a căzut prin aceasta în vederea OGPU. În 1922 a fost arestat și osândit la șapte ani de privațiune de libertate, sub învinuirea că „folosește prejudecățile religioase ale maselor spre a răsturna puterea muncitorească și țărănească”. A fost eliberat în 1926. Între credincioși și mulții lui cinstitori era socotit mare rugător, bătrân duhovnicesc și nevoitor și avea faima de văzător cu duhul.

La 12 iunie 1927 a fost arestat din nou la Poșehonie și dus la închisoarea din Vladimir, prin Tutaev. După mărturia martorilor, în vara lui 1927 străbăteau orașul Tutaev, escortat, un om deja în vârstă, cu capul ras pe jumătate ca al unui osândit la muncă silnică, copleșit de ocări și lovituri; în Tutaev era bine cunoscut. La interogatoriu a spus că se luptă cu necredința și că între cei necredincioși sunt și oameni, și autorități, dar lupta lui îi privește ca persoane private, nu ca reprezentanți ai puterii, așa că nu a socotit niciodată că luptă împotriva puterii sovietice ca putere. A fost osândit la trei ani de surghiun în Kazahstan, pe care i-⁠a făcut în regiunea Ural.

A primit cu mare reținere Declarația locțiitorului de patriarh, mitropolitul Serghie (Stragorodski). Într-⁠o scrisoare din surghiun a scris că Declarația pune Biserica într-⁠un raport cu statul de azi pe care ea nu-⁠l poate primi rămânând Biserică: statul a scris deschis pe steagul său ateismul și lupta împotriva religiei, a Ortodoxiei mai ales, iar Biserica nu poate spune unui asemenea guvern „sunt cu guvernul nostru”, nici „bucuriile și izbânzile patriei civile sunt ale mele”. Cu toate acestea nu s-⁠a despărțit de mitropolitul Serghie, socotind că întâistătătorul poate fi judecat doar de un sobor bisericesc sau de consensul ierarhilor ortodocși. Spunea că vrea să fie ascultător Bisericii și canonului ei, „fără judecată să nu judeci”, și se temea să rostească o judecată fără judecata Bisericii. La 3 (16) noiembrie 1928 a cerut într-⁠o scrisoare către preotul Nicolae Rozov ca preoții eparhiei să rămână credincioși mitropolitului Serghie până la o judecată bisericească legitim. Spunea că Declarația nu e păcat în domeniul dogmei, ci al moralei, nu e erezie, ci mai degrabă o greșeală duhovnicească și morală, că pe pământ nu există desăvârșire și nu există putere care să nu păcătuiască, dar păcatul acesta nu desființează puterea și nu-⁠l lipsește pe purtătorul ei de dreptul de a fi membru al Bisericii; de aceea și pe mitropolitul Serghie se poate răbda, mai ales după împrejurările vremii și lipsa unui glas limpede al Bisericii despre firea duhovnicească a faptei lui. Un sobor l-⁠ar fi înlocuit, fără îndoială, dar nu l-⁠ar fi lipsit de comuniunea bisericească, și deci nici acum nu sunt temeiuri să fie scos din ea și deci nici să se facă despărțirea.

Mai întâi a trăit în satul Djambeita din gubernia Ural, iar la sfârșitul lui 1928 a fost mutat în satul Karatiube. Sănătatea episcopului Veniamin a fost zdruncinată de închisoare și surghiun și a suferit un atac cerebral.

Ultima arestare și moartea

La 1 aprilie 1930 a fost arestat sub învinuirea de corespondență „antisovietică” cu enoriașii. Nu s-⁠a recunoscut vinovat și era greu bolnav: partea dreaptă a trupului îi era paralizată. La 10 septembrie 1931 a fost osândit la zece ani de privațiune de libertate, dar sentința nu a fost executată, fiindcă ierarhul s-⁠a mutat la Domnul la 5 octombrie 1932 în spitalul închisorii din Uralsk.

A fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei de Soborul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000.