Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul a fost mitropolit al Moldovei (1750-1760), cărturar, ctitor și ocrotitor al celor săraci, ales episcop de Rădăuți și egumen al mănăstirii Putna. A adormit în Domnul la 15 mai 1778 și este pomenit la 15 mai.

S-⁠a născut la 20 ianuarie 1719, într-⁠o familie credincioasă din nordul Moldovei, în care aproape toți au intrat în monahism: părinții s-⁠au călugărit sub numele Adrian și Mariana, fratele a devenit monahul Ioil, o soră monahia Pelaghia. La doisprezece ani a intrat în mănăstirea Putna, unde a fost ucenic al Mitropolitului Antonie. La șaptesprezece ani, în 1736, a fost hirotonit ieromonah. La douăzeci și cinci de ani, în 1744, a fost ales egumen al Putnei, iar în 1745 episcop de Rădăuți. Ca episcop s-⁠a ocupat de școlile pentru copii și de traducerea cărților de slujbă în limba română; în 1745 s-⁠a tipărit la Rădăuți un Liturghier. În noiembrie 1750 a fost ridicat în scaunul de mitropolit al Moldovei.

În zece ani de mitropolie (1750-1760) a desfășurat o intensă lucrare pastorală și socială. A tipărit numeroase cărți: în Moldova au apărut în aceste zece ani cincisprezece cărți, față de zece între 1700 și 1750. În 1755 a tipărit Bucvarul, primul abecedar al Moldovei. La propunerea lui, în 1759, s-⁠a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii din Putna. A ctitorit spitalul Sfântul Spiridon din Iași. A cerut domnilor să renunțe la mai multe impozite grele: pogonăritul, vădrăritul și, mai ales, văcăritul, impozitul pe animale mari, care ducea țara la sărăcie. Voievodul Constantin Racoviță l-⁠a desființat în 1756, la îndemnul mitropolitului și cu o carte de afurisenie primită de la Patriarhul Constantinopolului, dar domnii următori au stăruit să-⁠l reintroducă și să dezlege blestemul. În 1760, ca să nu stârnească o criză în țară, Iacob a părăsit scaunul, spunând: „Iată că m-⁠am lepădat și de Mitropolie și de cinste și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-⁠mi iau în cap și în suflet." Prin această jertfă, văcăritul nu a mai fost pus, iar poporul a păstrat despre el amintirea în două versuri: „Iacob mitropolitul, Care-⁠a legat văcăritul."

S-⁠a retras la Putna și a fost al doilea mare ctitor al mănăstirii, reînnoind-⁠o în anii de după 1755: a refăcut zidul, a făcut o fântână, a pus o catapeteasmă nouă poleită cu aur și a înzestrat-⁠o cu odoare. A fost duhovnicul și părintele obștii și al Sihăstriei Putnei, avându-⁠i ca apropiați pe cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Cu cinci zile înainte de moarte a fost tuns în schima mare de ucenicul și duhovnicul său, Cuviosul Natan. S-⁠a mutat la Domnul la 15 mai 1778, cu durerea pricinuită de răpirea Bucovinei de către Habsburgi. A fost îngropat în pridvorul mănăstirii, alături de părinții săi după trup.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-⁠a canonizat în 6-7 iunie 2016, împreună cu Cuvioșii Sila, Paisie și Natan. Moaștele i-⁠au fost așezate în raclă la 25 septembrie 2016, iar canonizarea a fost proclamată solemn la Putna la 14 mai 2017.