Isaia de la Peșteri

Cuviosul Isaia de la Peșteri a fost monah al Lavrei Peșterilor din Kiev la sfârșitul secolului al XI-⁠lea și începutul celui de-⁠al XII-⁠lea, mort, după tradiție, la 15 mai 1115. Este cinstit ca sfânt cuvios. Se pomenește la 15 (28) mai, la 28 septembrie (11 octombrie) și în a doua săptămână a Postului Mare, în soborul cuvioșilor Părinți ai Peșterilor.

Viața

Despre viața lui se păstrează puține mărturii, iar Viața lui nu se află în Pateric. După arhiepiscopul Filaret (Gumilevski), nevoința prin care a plăcut lui Dumnezeu a fost liniștea și munca neostenită, care a ținut și în bătrânețe, de aceea este numit „cuviosul bătrân muncitor”. În slujba comună a Cuvioșilor Părinți ai Peșterilor este lăudat ca „turturică iubitoare de pustie”, iar în tropare și condace este arătat ca un nevoitor care și-⁠a luminat sufletul cu post și rugăciune neîncetată. Pentru nevoințele lui a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al biruirii duhurilor necurate.

Împreună cu Cuvioșii Onufrie și Silvestru se spune că a primit darul de a respinge toate atacurile demonilor: „Onufrie, iubitor al tăcerii, Isaia, turturică iubitoare de pustie, cu Silvestru cel fericit, funie împletită întreit împotriva demonilor, au înăbușit până la capăt gândurile pătimașe aduse de ei și au darul de a-⁠i ajuta și pe alții.” Moartea lui se pune la 15 mai 1115.

Moaștele și zugrăvirea

Moaștele cuviosului se odihnesc în Peșterile Apropiate ale Lavrei Peșterilor din Kiev, în „Trapeza” subterană, alături de moaștele Cuviosului Silvestru. Un erminiu de iconari de la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea rânduiește să fie zugrăvit ca un bătrân cu barba rotundă, mai lungă decât a Sfântului Nicolae, cu potcap negru pe cap, în veșmânt cuvios, cu dedesubt de culoare ocru.