Pahomie cel Mare

Cuviosul Pahomie cel Mare a fost nevoitor în Egiptul de Sus și întemeietorul vieții monahale de obște (chinovia), cu mănăstiri pe malul Nilului, în Tebaida. Alături de Sfântul Antonie cel Mare, este socotit unul dintre părinții monahismului. Pravila lui a fost cea dintâi pravilă monahală scrisă, iar Biserica Ortodoxă îl pomenește la 15 mai.

Tinerețea și chemarea

S-⁠a născut în Tebaida, aproape de Luxorul de astăzi, pe la anul 292, din părinți păgâni. Numele lui, Pahom, este coptic și înseamnă „șoim”. Pe la douăzeci de ani a fost luat cu sila în oastea romană, în vremea războaielor civile dintre pretendenții la tron. Tinerii recruți au fost duși pe Nil, iar la Teba i-⁠au întâmpinat creștinii din oraș, care veneau zilnic cu hrană și mângâiere pentru ei. Aceasta l-⁠a mișcat adânc. Aflând că oamenii o fac din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele, Pahomie a făgăduit că, odată slobod, se va face creștin.

A fost eliberat fără să fi luptat. S-⁠a așezat la Șenesit, în Egiptul de Sus, și a primit Sfântul Botez, în jurul anului 314. Apoi s-⁠a dus la sihastrul Palamon, sub a cărui călăuzire a petrecut aproape șapte ani, în post, în rugăciune cu brațele ridicate în chip de cruce și în muncă.

Tabennisi

După aproape zece ani de nevoință, Pahomie a ajuns în pustiu la ruinele satului părăsit Tabennisi. Acolo a auzit un glas care îi poruncea să rămână și să zidească o mănăstire, pentru că mulți vor veni să se mântuiască. Povestea vieții lui spune că, la rugăciunea de noapte, un înger i-⁠a vestit voia Domnului: să slujească neamului omenesc și să-⁠l unească cu Dumnezeu. Palamon a binecuvântat locul și a vestit slava lui viitoare, dar a trecut curând la Domnul. După tradiție, un înger i-⁠a dat lui Pahomie rânduiala vieții monahale. Fratele său mai mare, Ioan, a venit și el să se nevoiască alături de el.

Mănăstirea a fost întemeiată între anii 318 și 323. Până atunci nevoința creștină fusese mai ales a singuraticilor, care trăiau în colibe sau în peșteri și se întâlneau doar la slujbe. Pahomie a așezat viața de obște: monahii locuiau împreună, aveau toate în comun și ascultau de un egumen. Comunitatea a crescut repede, iar Tabennisi a devenit prea strâmtă. A urmat a doua mănăstire, la Pbow, care a ajuns centrul obștii, iar după anul 336 Pahomie a petrecut acolo cea mai mare parte a timpului.

Rânduiala

Pravila lui cerea ca toți să primească aceeași hrană și aceleași veșminte, să nu aibă avere proprie și să muncească pentru binele obștii. Se împleteau rogojini și coșuri, se lucra grădina, se copiau cărți. Ziua era orânduită în jurul slujbelor, cu timp pentru muncă și pentru citirea Scripturii. Postul și truda erau măsurate după puterea fiecăruia. Pahomie pretindea păzirea cu strictețe a rânduielii, dar punea ascultarea împlinită cu râvnă mai presus de post. El însuși se îngrijea de treburile mănăstirii, ca ceilalți să se poată dedica rugăciunii.

Pentru femei a rânduit o mănăstire pe celălalt mal al Nilului, a cărei întâi povățuitoare a fost sora lui, Maria. Când ea a venit să-⁠l vadă, el nu a primit-⁠o, ci a trimis-⁠o să se facă monahie, prin portar. După tradiție, Pahomie nu a primit nici el, nici monahii lui, preoția. Sfântul Atanasie cel Mare l-⁠a vizitat în anul 333 și a vrut să-⁠l hirotonisească, dar el a fugit.

Părinte al obștii

Pahomie era aspru cu sine și îngăduitor cu cei slabi. Îi cerceta pe bolnavi, le ușura postul și îi îndemna să mulțumească lui Dumnezeu. Îi învăța pe ucenici să nu judece pe nimeni, nici în gând. Povestește sinaxarul că un monah dornic de mucenicie a fost povățuit de el să-⁠și împlinească ascultarea, pentru a-⁠și smeri mândria. Când mănăstirea a rămas fără grâu, el s-⁠a rugat toată noaptea, iar dimineața a venit din oraș pâine, fără plată. Tot după tradiție, i s-⁠a arătat în ce fel vor fi monahii de mai târziu și a plâns pentru ei, iar un glas i-⁠a răspuns că și ei vor primi răsplată, fiindcă vor purta o viață grea.

Pravila lui a fost tradusă în latinește de Sfântul Ieronim. Sfântul Vasile cel Mare a cunoscut obștea lui și a adaptat multe dintre rânduieli în Cezareea, iar Sfântul Benedict a folosit și el o parte din ele. O tradiție spune că Pahomie a fost cel dintâi creștin care a folosit și a recomandat metania.

Mutarea la Domnul

Spre sfârșit a fost lovit de o epidemie, probabil ciumă, care bântuia ținutul. Ucenicul lui cel mai apropiat, Sfântul Teodor, l-⁠a îngrijit cu dragoste. Pahomie și-⁠a strâns monahii, i-⁠a întărit în credință și s-⁠a mutat la Domnul în anul 348, la 9 mai după calendarul copt, la peste cincizeci de ani. A fost îngropat pe un deal lângă mănăstire. Istoricii spun că la moartea lui obștea avea opt mănăstiri și câteva sute de monahi, iar tradiția mai târzie vorbește de până la șapte mii. Sfântul Teodor i-⁠a urmat la conducerea obștii. Cinstirea lui este vie în toate Bisericile: Biserica Coptă îl prăznuiește la 9 mai, iar cea Ortodoxă la 15 mai.