Isaia al Rostovului

Sfântul ierarh Isaia al Rostovului (mort la 15 mai 1090) a fost monah la mănăstirea Peșterilor din Kiev, egumen la mănăstirea Sfântul Dimitrie și apoi al doilea episcop al Rostovului și Suzdalului, misionar al ținutului. Se pomenește la 15 mai. Cinstirea locală ca făcător de minuni a fost rânduită în 1474 de arhiepiscopul Vasian (Rîlo) al Rostovului, la aflarea sau a doua îngropare a moaștelor.

Viața

S-⁠a născut în ținutul Kievului, a fost tuns la mănăstirea Peșterilor pe vremea egumenului Sfântul Teodosie. Din 1062, la cererea cneazului Izeaslav, a fost egumen al mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Kiev. Cam în 1077 a fost ales episcop al Rostovului, după episcopul Leontie, hirotonia făcând-⁠o mitropolitul Ioan. Creștinismul nu era încă bine întemeiat în ținut, așa că a lucrat pentru convertirea păgânilor, a nimicit idolatria, a ridicat biserici creștine pe locurile capiștilor păgâne, urmând astfel lucrarea misionară a predecesorului. A luat parte la sfințirea bisericii Sfântul Mihail din mănăstirea Vâdubiți (1088) și a bisericii Maicii Domnului din mănăstirea Peșterilor (1089).

Izvoarele nu spun de fapt mai mult: prima mărturie istorică despre el este Viața Sfântului Teodosie, iar Letopisețul Vechi îl pomenește de două ori, la 1088 și 1089. Viața lui, scrisă mai târziu, a prefăcut o simplă pomenire a prezenței lui la Kiev, în 1089, într-⁠o povestire despre un zbor minunat, instantaneu, de la Rostov la Kiev și înapoi. Anul și împrejurările morții nu se cunosc. Izvorul rus și cel ucrainean dau ca zi a morții 15 mai 1090. Scaunul Rostovului a rămas gol peste un veac după moartea lui.

Moaștele și cinstirea

A fost îngropat în catedrala Adormirii din Rostov, iar sicriul a fost lăsat la început fără grijă. Moaștele lui și ale Sfântului Leontie au fost aflate în 1164 (sau 1162), la zidirea unei catedrale noi în locul celei arse, și a început cinstirea de către popor. Au fost îngropate din nou în 1474 în noua catedrală. Pomenirea locală a fost rânduită în 1474 de arhiepiscopul Vasian. Viața lui există în două redactări; cea mai scurtă a fost socotită de istorici de veacul al XIX-⁠lea lucrarea unor letopisețari din Rostov din secolul al XIII-⁠lea, dar cercetătorii de azi o socotesc alcătuită în jurul anului 1474, anul canonizării; a doua, mai lungă, cuprinde citate lungi din letopisețe și Scriptură și nu adaugă nimic la biografie. Este numărat în Soborul Sfinților din Peșteri, din Kiev, din Rostov și Iaroslavl și din Kievul Mihailovski.