Iacov Pospelov

Cuviosul Iacov Pospelov (în lume Vasile Ivanovici, 1818-1896) a fost arhimandrit al Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului Kirilo-⁠Belozersk din regiunea Vologda. Este cinstit ca sfânt local; se pomenește la 22 septembrie, în Soborul sfinților Tulei.

Copilăria și studiile

S-⁠a născut în 1818 în satul Kadnoe, ținutul Efremov, gubernia Tula, într-⁠o familie numeroasă a preotului de parohie Ioan Mihailovici Pospelov; un frate al lui, Andrei, a ajuns episcop de Murom, vicar al eparhiei Vladimir. Între 1834 și 1838 a învățat la seminarul din Tula; sărac, nu avea bani pentru cărți și copia de mână toate cursurile, iar în vacanțe mergea pe jos acasă. A terminat seminarul cu succes și în 1838 a intrat la Academia Teologică din Moscova, unde a primit îndrumare de la arhimandritul Filaret Gumilevski, ieromonahul Filotei Uspenski și alții. Acolo s-⁠a pasionat de istoria Rusiei și a deprins munca în arhive.

În ultimul an de academie, la 6 aprilie 1842, a fost tuns monah de mitropolitul Filaret al Moscovei; la 12 aprilie a fost hirotonit diacon, iar la 29 iunie preot. Din 1842 a predat istoria biblică la seminarul din Orel, iar din 1845 a fost inspector al seminarului din Harkov. Pentru munca lui didactică a primit mai multe distincții și, la 30 iulie 1849, rangul de arhimandrit; în 1850 a fost numit protopop al mănăstirilor eparhiei Harkov. Arhiepiscopul Filaret l-⁠a recomandat drept „om de viață monahală strictă, foarte sârguincios și de încredere”. În 1852 a fost numit paroh al bisericii ambasadei ruse din Roma; la plecare a cerut Sinodului îngăduința de a purta pururea îmbrăcămintea monahală. A cerut ca ceilalți să respecte regulile Bisericii, și conflictele care au urmat l-⁠au făcut să ceară eliberarea. La întoarcere a vizitat Bari, la moaștele Sfântului Nicolae, și a descris călătoria într-⁠o carte; în 1855 a primit Ordinul Sfânta Ana clasa a doua.

Egumen la Novoezersk și la Kirilov

Din 1855 a locuit o vreme la Mănăstirea Novospasski din Moscova, apoi a fost numit egumen la Zelenețk. Din 19 martie 1857 a fost egumen al Mănăstirii Învierii Chiril Novoezersk, pe Insula Roșie. Acolo a înființat o bolniță pentru zece călugări și pentru pelerini, a introdus rânduială, a interzis târgurile cu vin lângă mănăstire și s-⁠a ales cu dușmani. Din 10 ianuarie 1866 a fost egumen al Mănăstirii Chiril de la Beloozero. Înainte de jubileul de 500 de ani al vechii mănăstiri a condus lucrări de reparații, a refăcut iconostasele, a pus în ordine arhiva și biblioteca, iar, mai ales, a vrut să readucă în mănăstire duhul monahismului adevărat. În primele zile ale Postului Mare și ale Săptămânii Mari porțile mănăstirii se închideau pentru mireni, iar el mânca doar o prescură pe zi. Ani de zile a cerut scoaterea din incinta mănăstirii a școlii teologice și a închisorii ținutului, care funcționau acolo din secolul al XVIII-⁠lea; pentru noua clădire a școlii a dat cărămidă și mulți bani. Ținea un jurnal în care nota abaterile frăției și noaptea vizita chiliile călugărilor, ca vechii egumeni.

Binefacerile și moartea

Se îngrijea de mănăstirile din protopopiatul său și gândea că renașterea duhovnicească a monahismului rus cere ca viața lor internă să se rânduiască după regulile Sfântului Chiril de la Beloozero și ale Sfântului Nil de Sora. S-⁠a îngrijit de educația oamenilor din împrejurimi și de milostenie: a fost ales în 1880 ocrotitor onorific al școlii din Kirilov, a susținut cu banii lui mai mulți elevi, iar la mănăstire s-⁠au dat gratuit cărți pelerinilor. La 12 ianuarie 1893 s-⁠a deschis în mănăstire școala parohială; a cumpărat din banii lui manuale și rechizite, a dat elevilor pâine și, la sărbători, colaci, iar apoi s-⁠a înființat în oraș o cantină gratuită, pentru care a cheltuit circa 300 de ruble din economiile sale. Trăia fără avere: uneori, după ce dăduse tot ultimului ban, nu avea cu ce cumpăra ceai și îl împrumuta de la ucenic. După moarte au rămas doar un potcap, două rase și o blană. A fost și scriitor bisericesc și interesat de istoria rusă: în 1875 a publicat pentru prima dată Viața Sfântului Chiril de la Beloozero și, în 1880, „Extrase din cărțile și dosarele arhivei Mănăstirii Chiril-⁠Beloozero”.

A adormit la 16 ianuarie 1896 în orașul Kirilov, gubernia Novgorod. Numele lui a fost trecut între sfinții cinstiți local din eparhia Tula, în Soborul sfinților Tulei, cu pomenirea la 22 septembrie.