Ignatie Sadkovski

Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Sadkovski, episcop de Scopin, s-⁠a născut la 21 octombrie 1887 la Moscova, în familia preotului Serghie Maximovici Sadkovski, și la botez, ca și tatăl lui, a fost numit Serghie. A fost episcop de Belev, apoi de Scopin, a petrecut mulți ani în temnițe și lagăre și s-⁠a săvârșit în lagăr la 9 februarie 1938.

Tinerețea și monahismul

În 1907 Serghie a terminat seminarul teologic din Moscova și a intrat la Academia teologică, unde a studiat cu sârguință scrierile Sfântului Ierarh Ignatie (Briancianinov). Studiul acestor lucrări, vizitele dese la Pustia Zosima, educația primită într-⁠o familie cucernică și năzuința lui spre cinstea chemării monahale l-⁠au dus la hotărârea de a primi monahismul. La 11 decembrie 1910 a fost tuns în mantie cu numele Ignatie. Ieromonahul care a săvârșit tunderea i-⁠a scris după aceea o îndrumare pe care a păstrat-⁠o în inimă toată viața: despre rugăciunea neîncetată a lui Iisus, ca primă lucrare a monahului, despre smerenie și mustrarea de sine, ca să se vadă mereu păcătos și să nu osândească pe nimeni, și despre ascultare.

La 23 ianuarie 1911 a fost hirotonit ierodiacon. În același an a terminat Academia cu gradul de candidat în teologie, pentru lucrarea „În căutarea Dumnezeului celui Viu. Preasfințitul Ignatie (Briancianinov) și concepția lui ascetică despre lume”. Rectorul Academiei, episcopul Teodor (Pozdeevski), a lăudat în referat refacerea chipului duhovnicesc viu al sfântului ierarh. La 31 iulie 1911 a fost hirotonit ieromonah; fiind bolnav, nu a putut pleca la seminarul din Tomsk, unde fusese trimis, și a rămas ajutor de bibliotecar. În 1917 a intrat la Pustia Zosima din Smolensk, sub îndrumarea ieroschimonahului Alexie (Soloviov), iar la 13 ianuarie 1918 a intrat în frăția mănăstirii Danilov din Moscova, ca duhovnic al fraților și ieromonah la raclă, la moaștele Sfântului Binecredincios Prinț Daniil al Moscovei.

Episcop la Belev

La 5 aprilie 1920, ridicat la rangul de arhimandrit, a fost hirotonit episcop de Belev, vicar al eparhiei Tula. În cuvântul adresat Patriarhului Tihon a spus că îl cuprinde cutremurul la gândul că trebuie să mântuiască nu doar pe sine, ci și pe alții, și i-⁠a rugat să se roage pentru el. Doi ani s-⁠a ocupat de buna rânduială a vieții bisericești în vicariat, rezolvând între altele un conflict dintr-⁠o mănăstire de maici.

În 1922 reînnoitorii, care îl îndepărtaseră un timp pe Patriarhul Tihon de la cârmuirea Bisericii, au pus mâna pe administrațiile eparhiale. Episcopul Vitalie (Vvedenski), ales la Tula în iunie 1922, a trecut la ei, iar episcopul Ignatie a fost silit să plece la Belev, de unde a cârmuit eparhia, supunându-⁠se canonic Patriarhului Tihon. La congresul slujitorilor bisericești și al mirenilor din ținut din 16 septembrie 1922, în ciuda stăruințelor trimisului reînnoitorilor, reînnoirea a fost osândită ca eretică, iar în locul ei s-⁠a întemeiat comunitatea ortodoxă Spaso-⁠Preobrajenski din Belev, supusă episcopului Ignatie. În epistola trimisă a doua zi, el arăta că „Biserica vie” s-⁠a despărțit de Biserica unică a lui Hristos și că dispozițiile administrației eparhiale din Tula, intrată în legătură cu ea, trebuie socotite nule. Reînnoitorii au pornit împotriva lui o luptă nemiloasă: la 31 octombrie l-⁠au trimis la odihnă, cu așezare la Sarov, iar el a spus că la Sarov e același pământ ca aici și că toți trebuie să ajungă în pământ. La 1 decembrie 1922 a răspuns că nu va renunța la slujbă și că nu va pomeni conducătorii reînnoirii.

Anii de lagăr și mucenicia

În ianuarie 1923 a fost arestat, împreună cu fratele său, ieromonahul Gheorghe, locțiitor al mănăstirii Spaso-⁠Preobrajenski. Bolnav de pleurezie pe bază tuberculoasă, a fost mutat la Tula, apoi la Taganka, și la 14 septembrie 1923 trimis în lagărul de la Soloveț. Eliberat în 1926, s-⁠a întors la scaunul din Belev și a refuzat să primească pe reînnoitori, spunând că nu dorește să vorbească cu cei neortodocși. Pârile lor au dus la noi arestări, de câte două luni, la sfârșitul lui 1926 și în 1927. La 26 decembrie 1929 a fost arestat din nou, cu părintele Gheorghe, și la 2 iulie 1930 osândit la trei ani de lagăr; a stat în lagărul Ust-⁠Vîm de lângă Kotlas. Eliberat la 2 iunie 1932, s-⁠a întors la Tula, iar la începutul lui 1933 mitropolitul Serghie l-⁠a numit episcop de Scopin, vicar al eparhiei Riazan, unde arhiereu conducător era arhiepiscopul Iuvenalie (Maslovski), cu care vlădica împărțise câțiva ani de lagăr la Soloveț. Un arest din 1935, pentru că atrăsese la slujbă un tânăr, a fost anulat la plângerea sa.

La 3 februarie 1936 a fost arestat cu o parte din slujitorii și mirenii din Scopin și închis la Butîrki. Anchetatorii l-⁠au învinuit că a creat o organizație contrarevoluționară și că a rânduit în funcții de preoți pe cei eliberați din lagăre. Vlădica a spus că a rânduit pe cei întorși din lagăre la cererea lor, deoarece nu avea dreptul să le refuze numirea, ca nici altora, căci aveau actele cuvenite. La 16 martie 1936 a fost osândit la cinci ani de exil în Ținutul de Nord și trimis la Arhanghelsk. La 3 august 1937 a fost arestat din nou în exil, iar la 15 octombrie 1937 osândit la zece ani de lagăr de muncă. Exilurile, temnițele, interogatoriile și munca silnică i-⁠au zdruncinat definitiv sănătatea. Episcopul Ignatie s-⁠a săvârșit în Kuloilag, în regiunea Arhanghelsk, la 9 februarie 1938 și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut din lagăr.

Este pomenit la 10 februarie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 23 iunie, în Soborul sfinților din Riazan, la 23 august, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori din Soloveț, la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei, la 5 octombrie, în Soborul sfinților din Tula, la 1 noiembrie, în Soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, și la 10 decembrie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori din Radonej (stil nou, unele zile schimbătoare).