Ilarion de la Ube

Cuviosul Ilarion de la Ube (prima jumătate a secolului al IX-⁠lea) a fost ctitor și primul egumen al Mănăstirii Ube (azi Ubisi), din vestul Georgiei, lângă trecătoarea Țipa. Este cinstit ca sfânt în Soborul cuvioșilor părinți și maici din Klarjeti al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, canonizat în octombrie 2002 (după alte date în 2003); se pomenește la 5 octombrie (după calendarul vechi).

Știrile despre el sunt în Viața Cuviosului Grigorie de la Hanzta, scrisă de Gheorghe Merciule în 951. Autorul îl descrie ca pe un bătrân „vrednic de încredere” și arată că, nevoindu-⁠se la Ierusalim, cel mai probabil în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, unde exista pe atunci o școală georgiană de cărturari, „scria cărți bune”. Apoi s-⁠a așezat în mănăstirea Hanzta, întemeiată de Grigorie. Când ucenicii lui Grigorie, Teodor și Hristofor, au plecat pe ascuns din mănăstire dornici să ridice mănăstiri noi, Ilarion i-⁠a urmat, deși bătrân. Grigorie a pornit după ucenici și i-⁠a găsit în regatul Georgiei de Vest (Abhazia), la regele Dimitrie al II-⁠lea (825-861). Pe Teodor și Hristofor învățătorul i-⁠a luat la Hanzta, iar lui Ilarion i-⁠a îngăduit să rămână la Ube, în mănăstirea făcută la cererea regelui cu binecuvântarea lui Grigorie, unde Ilarion a ajuns apoi egumen. Viața spune și că Grigorie a lăsat acestei mănăstiri cărțile pe care le avea la el, iar regele Dimitrie „s-⁠a umplut de bucurie pentru ridicarea mănăstirii, a dăruit mult pentru zidirea ei, i-⁠a dat părintelui Grigorie și prietenilor lui zece mii de drame și i-⁠a umplut de toate bunătățile”.