Ilarion de la Zografu

Sfântul Cuvios Mucenic Ilarion de la Zografu este numărat între cei douăzeci și șase de mucenici ai mănăstirii athonite Zografu, care s-⁠au lăsat arși în turn pentru credința ortodoxă, între 1274 și 1284. Calendarul îl numește doar în șirul monahilor.

După ce, în 1274, împăratul Mihail al VIII-⁠lea Paleologul a făcut unirea cu Roma, cele mai multe mănăstiri athonite au refuzat să trădeze Ortodoxia și i-⁠au mustrat pe cei care o părăsiseră. Pentru aceasta Sfântul Munte a fost lovit de oști latine și de mercenari, care au chinuit mulți monahi. Mănăstirea Zografu, locuită de bulgari, era mai expusă, căci împăratul nu voia să-⁠i supere pe greci și își vărsa mânia asupra mănăstirilor de alt neam. Aflând minunat de apropierea ostașilor, egumenul Toma a spus fraților că cine vrea să scape trebuie să fugă, iar cine dorește mucenicia să rămână. Au rămas douăzeci și șase: egumenul Toma, monahii Varsanufie, Chiril, Mihei, Simon, Ilarion, doi Iacob, Iov, Ciprian, Sava, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Ioasaf, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eutimie, Dometian, Partenie și patru mireni truditori fără nume cunoscut. S-⁠au închis în turnul mănăstirii. Ostașii latini i-⁠au dat foc, iar mucenicii, cât ardea turnul, au cântat psalmi și acatistul Maicii Domnului și și-⁠au dat sufletele lui Dumnezeu la 10 octombrie.

Este pomenit la 4 iulie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul cuvioșilor athoniți.