Ioan Ianolide

Ioan Ianolide s-⁠a născut la 27 ianuarie 1919 la Dobrotești, în Teleorman, și a murit la 5 februarie 1986 la București, după douăzeci și trei de ani de detenție. A fost unul dintre conducătorii grupului misticilor din închisorile comuniste și autorul memoriilor Întoarcerea la Hristos, publicate după moarte. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; cultul lui, ca și al celorlalți „sfinți ai închisorilor”, este contestat de unii istorici, din pricina trecutului său legionar.

Era al doilea fiu al lui Nicolae și al Aspasiei Ianolide. A fost membru al Frățiilor de Cruce, organizație legionară, iar în 1941 regimul Antonescu l-⁠a condamnat la douăzeci și cinci de ani de închisoare. La Aiud a făcut parte din grupul misticilor, alături de Valeriu Gafencu, Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc și Marin Naidim, un grup orientat spre rugăciunea inimii și viața liturgică. A trecut apoi prin Pitești, Gherla și Târgu Ocna, unde a fost aproape de Gafencu până la moartea acestuia, în 1952. În 1958 a fost mutat la București într-⁠un proces al grupului mistic de la Târgu Ocna, socotit de Securitate „grup infracțional organizat”; ocrotirea bolnavilor din camera 4, colectele și sprijinul moral au fost trecute drept activitate subversivă.

În închisoare a refuzat mulți ani reeducarea; când un colonel i-⁠a vorbit despre ea, a răspuns că își rezolvă singur problemele de conștiință. A fost trimis pedepsit într-⁠o cameră de bolnavi psihici, apoi în zarcă și la spital, până la eliberarea din 1964. Spunea mai târziu că a fost flămând peste douăzeci de ani și că a petrecut aproape cinci ani în izolare totală.

A ieșit anchilozat de reumatism, bolnav de „celulită”. A dorit să intre în mănăstire, dar autoritățile nu i-⁠au îngăduit. A lucrat într-⁠un laborator, apoi într-⁠o cooperativă, sculptând în os medalioane și cruciulițe pe care le împărțea oamenilor, ca să-⁠i îndemne: Purtați-⁠vă crucea. S-⁠a căsătorit cu Constanța și i s-⁠a refuzat pașaportul. Între 1981 și 1984, urmărit și amenințat de Securitate, a scris sute de pagini, adunate în Întoarcerea la Hristos și în alte lucrări, publicate postum. Din ele provin multe mărturii despre Valeriu Gafencu.

S-⁠a îmbolnăvit de ciroză hepatică și neoplasm și a murit la 5 februarie 1986, îngrijit de soția lui. A fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Cernica, într-⁠un loc pregătit de el, ca să fie printre călugări; pe cruce stau cuvintele Totul în Hristos. Biserica nu l-⁠a canonizat; cartea lui a fost însă citită larg și criticată de unii istorici ca sursă pentru legende despre viața din închisori.