Ioan Laba

Cuviosul Mucenic Ioan (în lume Ivan Ivanovici Laba sau Loba, 1863-1937) a fost ieromonah, schimonah, fost pe Muntele Athos în schitul Noua Tebaida al mănăstirii rusești Sfântul Pantelimon, și surghiunit în Asia Centrală. A fost împușcat la 4 septembrie 1937 în defileul Lisia, lângă Cimkent (azi Șîmkent, Kazahstan). A fost proslăvit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la 13 august 2000, între Noii Mucenici și Mărturisitori, cu numele de botez, Ioan. Se pomenește în soborul Noilor Mucenici (7 februarie pe stilul nou, sau duminica din apropiere, după regulă) și în soborul sfinților din Vinnița, la 14 septembrie pe stilul nou.

Tinerețea și Athosul

S-⁠a născut la 3 iulie 1863 în satul Serebria din ținutul Gaisin, gubernia Podolia (azi raionul Bersad, regiunea Vinnița, Ucraina). A intrat în schitul de sihaștri Noua Tebaida al mănăstirii rusești Sfântul Pantelimon de pe Athos. La 20 martie 1896 a fost tuns rasofor cu numele Filip, iar la 4 februarie 1898 a fost tuns în mantie cu numele Flavie, în același schit. La 16 iunie 1901 părintele Flavie a fost hirotonit ierodiacon. Ascultarea a făcut-⁠o întâi în trapeza schitului, apoi în spitalul schitului, îngrijind monahii bolnavi. La 25 ianuarie 1910 a fost hirotonit ieromonah și după hirotonie a condus biblioteca schitului. În mai 1912 monahul Irinei (Țurikov) l-⁠a pus duhovnic al schitului Tebaida.

Mișcarea slăvitorilor Numelui

A luat parte la mișcarea slăvitorilor Numelui (imiaslavie). La 2 decembrie 1912 a fost de față la adunarea fraților din Tebaida, la care s-⁠a primit „Chibzuirea sinodală despre Numele Domnului nostru Iisus Hristos” în duhul imiaslaviei. După mărturia arhiepiscopului Nikon (Rojdestvenski) al Vologdei, în iunie 1913 Ioan a venit de mai multe ori la el, „când pocăindu-⁠se, când iar tăgăduind învățătura ortodoxă”, și doar după convorbirea cu profesorul S. V. Troițki, de la școala duhovnicească Alexandru Nevski, și după lungi șovăieli, a tăgăduit imiaslavia.

La 17 iulie 1913, pentru învățătura imiaslavă, părintele Flavie și părintele Irinei (Țurikov), cu sute de alți monahi adepți ai acestei învățături, au fost trimiși înapoi în Rusia cu vaporul „Ciciaciov”. A intrat în mănăstirea Pokrov din Moscova, unde a fost tuns în schimă cu numele Ioan. A semnat plângerea pe care monahii athoniți au dat-⁠o spre judecata Soborului local al Bisericii Ruse, alcătuită la 27 octombrie 1917, în completarea cererii din 15 octombrie 1917, în care imiaslavii cereau să se cerceteze „cauza athonită” și să li se ridice afurisirea bisericească. În 1919-1920 a trăit în singurătate în împrejurimile cătunului Soleny (azi raionul Temriuk, ținutul Krasnodar). În 1924 trăia în aceleași locuri cu monahul athonit Ilarion (Țurikov), cu care slujea.

Arestările și mucenicia

La 29 iunie 1924 amândoi au fost arestați sub învinuirea că „s-⁠au opus puterii sovietice și au ținut la cele vechi”. O ședință specială a OGPU l-⁠a osândit pe ieromonahul Ioan la trei ani de surghiun în ținutul Narâm. A ispășit pedeapsa în satul Bolșoi Podielnik, gubernia Tomsk. La sfârșitul pedepsei s-⁠a așezat cu părintele Ilarion pe o stupină din munții de lângă Frunze (azi Bișkek, Kârgâzstan). La 2 februarie 1930 au fost arestați iar, sub învinuirea de „activitate antisovietică”. La 9 iunie o ședință specială a colegiului OGPU din Asia Centrală l-⁠a osândit pe ieromonahul Ioan la trei ani de surghiun la Kzîl-⁠Orda (azi Kâzâlorda, Kazahstan). A ispășit detenția la Turtkul, în RASS Karakalpacă. Eliberat din lagăr în 1935, s-⁠a așezat la Aulie-⁠Ata (în 1936-1938 Mirzoian, azi Taraz, Kazahstan), unde trăia după surghiun părintele Ilarion. Slujeau în taină și făceau tunderi monahale; localnicii îi respectau și veneau la ei la slujbă și după sfat.

După ce au slujit Liturghia la Rusalii (20 iunie 1937), au spus: „Ultima oară am slujit la voi. Curând ne vor aresta și ne vor împușca”. Gazda lor, care spunea: „Părinte Ilarion, vă ascundem sau vă ducem undeva”, a primit răspunsul: „Nu, nu trebuie. Vrem să primim cununile muceniciei”.

La 24 iunie 1937 nevoitorii au fost arestați din nou sub învinuirea de „agitație defetistă” și de „participare la o organizație contrarevoluționară”. Părintele Ioan, ca „conducător al unei mănăstiri tainice”, a fost închis la Mirzoian. A trecut împreună cu părintele Ilarion prin dosarul de grup al arhiepiscopului Alexie (Orlov) al Omskului. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 23 august 1937 troika specială a UNKVD din regiunea Kazahstanul de Sud a dat, în dosarul nr. 723 cu mitropolitul Chiril (Smirnov), mitropolitul Iosif (Petrovîh), arhiepiscopul Alexie (Orlov) și alții, o încheiere de învinuire în care, pe lângă învinuirile obișnuite de activitate antisovietică, se spunea: „Țurikov Ilarion și Laba Ivan, conducători ai mănăstirii tainice din Mirzoian, se aflau sub îndrumarea lui Kobranov și Chiril Smirnov. Duceau agitație contrarevoluționară despre apropiata cădere a puterii sovietice și restabilirea orânduirii burgheze, făceau tunderi monahale tainice”. A fost împușcat la 4 septembrie 1937, în defileul Lisia, lângă Cimkent, și îngropat în mormânt necunoscut.

Reabilitarea și proslăvirea

La 5 iulie 1958 a fost reabilitat de prezidiul tribunalului regional Kazahstanul de Sud, pentru reprimările din 1937. A fost trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei prin hotărârea Soborului arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 13 august 2000, din partea eparhiei Cimkent. La 1 aprilie 2015, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene în frunte cu mitropolitul Onufrie al Kievului, s-⁠a așezat pomenirea Soborului sfinților din ținutul Vinnița; în el au intrat cincisprezece nevoitori legați de acest ținut, între ei cuviosul mucenic Ioan (Laba), prezbiter (+ 1937). Ziua soborului este 14 septembrie pe stilul nou, începutul indictionului.