Ioasaf Boev

Cuviosul mucenic Ioasaf (în lume Ivan Vasilievici Boev, 20 aprilie 1879 până la 10 decembrie 1937) a fost arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Ruse și om al mișcării edinoverie (ținerea ritualului vechi în Biserica oficială), croitor de meserie și apicultor, împușcat la poligonul Butovo, lângă Moscova. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei în 2000. Se pomenește (stil vechi) la 27 noiembrie și în Soborul noilor mucenici de la Butovo.

Copilăria și monahismul

S-⁠a născut la Moscova, în Cazărmile Roșii, fiul unui țăran din satul Krasnoe, gubernia Oriol. Tatăl, după armată, s-⁠a făcut slujitor necalificat la spitalul Golițîn, cu un salariu de șapte ruble pe lună, cu locuință, încălzire și lumină gratuite. Părintele Ioasaf povestea că din sărăcie tatăl n-⁠a putut să-⁠i dea învățătură; abia a terminat două clase de școală orășenească, iar la unsprezece ani a fost dat la meșteșugul cizmăriei. De două ori a fugit de la meșter pentru asprimea și bătăile primite. Tatăl l-⁠a pedepsit și l-⁠a trimis iar la cizmărie, la alt stăpân. După patru ani a ieșit meșter și a lucrat până la douăzeci și unu de ani la diferiți stăpâni.

Ca ucenic și croitor a văzut beția din jur și nepăsarea față de credință (atelierele lucrau și în sărbători, ca să nu piardă câștigul). Spunea că nu avea chemare spre căsătorie și a intrat novice la pustia Nicolo-⁠Berliukovo, la patruzeci de verste de Moscova. În 1912 a fost tuns monah cu numele Ioasaf. În mai 1914 a fost trimis la examenul pentru diacon la episcopul Dimitrie (Dobroserdov) de Mojaisk, vicar al Moscovei, care i-⁠a propus să slujească la metohul Savino; a fost hirotonit ierodiacon de arhiepiscopul Vladimir și a slujit acolo până în 1918. Apoi a fost mutat la mănăstirea edinovercească Sfântul Nicolae din Moscova. În 1921, a fost hirotonit preot de episcopul Nicanor (Kudreavțev), în biserica mănăstirii, și a fost mobilizat în miliția din spate, dar, ca meșter apicultor, a fost eliberat și a lucrat la secția agricolă a Moscovei, apoi ca șef al unei stupine. În 1923 stupina a fost desființată și s-⁠a întors la mănăstire, unde a lucrat ca paznic, în clădirea făcută între timp comună. Locuind acolo în 1923-1924, a putut să slujească în biserica mănăstirii fără să fie trecut în stat.

Paroh, arestări și mucenicia

În iulie 1924, la recomandarea arhimandritului Antonie (Milovidov), a fost chemat să slujească de comunitatea satului Aratskoe, regiunea Celeabinsk. La 13 aprilie 1932 un colegiu al poliției politice l-⁠a osândit la trei ani de închisoare, ispășiți în lagărele din Krasnaia Vișera. După întoarcere a slujit la biserica Adormirii din Goncearî de la Taganka, la Moscova, iar în aprilie 1937 s-⁠a mutat în satul Nikolskoe, ținutul Zvenigorod, unde a slujit la biserica Sfântul Nicolae. La 27 noiembrie 1937 a fost arestat sub învinuirea de activitate contrarevoluționară și închis la Taganka. La interogatorii a refuzat categoric să se recunoască vinovat. La 5 decembrie 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la moarte, iar la 10 decembrie a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută la Butovo. În 2000 numele lui a fost înscris în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din secolul al XX-⁠lea.