Iosif de la Volokolamsk

Sfântul Cuvios Iosif de la Volokolamsk, în lume Ivan Sanin, a fost egumen și teolog rus, născut în 1439 sau 1440 și adormit la 9 septembrie 1515, apărător al stăpânirii mănăstirilor asupra pământurilor. Este cinstit și ca ocrotitor al oamenilor de afaceri. Biserica Rusă îl pomenește la 9 septembrie și la 18 octombrie.

Provenea dintr-⁠o familie de nobili care aveau satul Iazvișce în principatul Volokolamsk. A învățat carte de la bătrânul Arsenie la mănăstirea Înălțării Sfintei Cruci din Volok și, în jurul lui 1459, a primit tunderea la mănăstirea din Borovsk, unde a trăit optsprezece ani sub Sfântul Pafnutie de Borovsk. Tatăl său a venit și el în mănăstire, a locuit în aceeași chilie cu el, iar Iosif l-⁠a îngrijit cincisprezece ani. După moartea lui Pafnutie, în 1477, a fost numit egumen, a încercat să introducă o rânduială strictă, dar monahii s-⁠au împotrivit și a fost nevoit să plece. După ce a stat în câteva mănăstiri, dezamăgit de moravurile slabe, a întemeiat în 1479 propria mănăstire lângă Volokolamsk, numită Iosif-⁠Volokolamsk. Rânduiala lui prescria ca monahul să aibă ca virtute de căpătâi ascultarea desăvârșită față de egumen. A primit cu dragoste în mănăstire pe cei flămânzi, poruncind să se cheltuiască toate proviziile pentru ajutorul lor și să se împrumute bani pentru pâine, fără să țină seamă de cârtirea frăților. A întemeiat o bibliotecă, o școală pentru copiii părăsiți și un adăpost pentru bolnavi și fără casă. Catedrala Adormirii, zidită în piatră, a fost zugrăvită de Dionisie. Iosif a fost nașul și duhovnicul prințului Ivan din Ruza, fiul ducelui Boris din Volok.

La început a fost legat de prinții apanajiști din Volokolamsk, apoi s-⁠a alăturat marelui cneaz Vasili al III-⁠lea, căruia i-⁠a încredințat mănăstirea în 1507. La sinodul din 1503, Iosif și urmașii lui, „iosifleni”, au respins proiectul de desființare a proprietății mănăstirilor, propus de „nestăpânitori”, în frunte cu Nil de Sora și Vasian Patrikeev, pe care i-⁠a combătut prin epistole. În cele din urmă mănăstirile și-⁠au păstrat pământurile. A întărit poziția marilor cneji, socotind că țarul este „om după fire, dar putere ca a lui Dumnezeu”, dar că este legitim numai cât ține rânduielile Bisericii. A fost și potrivnic al ereziei „iudaizanților”, cerând la sinodul din 1504 ca ereticii să fie executați de stat, și a scris „Luminătorul” în șaisprezece capitole. În luptă cu ereticii a fost și el combătut de Sfântul Nil de Sora. A fost canonizat local în 1579 și pe plan național în 1591.

Moaștele și lanțurile lui se află în catedrala Adormirii a mănăstirii. În 2009 un monument de bronz a fost dezvelit lângă mănăstire, iar patriarhul Chiril l-⁠a proclamat ocrotitor al afacerilor ortodoxe.