Vasile Kîșkin

Cuviosul Vasile Kîșkin (în lume Vladimir Timofeevici Kîșkin, 1745 - 27 aprilie 1831) a fost ieromonah al Bisericii Ortodoxe Ruse, bătrân duhovnicesc, ucenic al Sfântului Tihon din Zadonsk, nevoitor la Sarov, la Kursk, la Belobereg, la Athos, la Glinsk și mai ales în pustia Ploșciansk a Maicii Domnului de Kazan, din gubernia Oriol. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei) a hotărât canonizarea lui în soborul cuvioșilor din Glinsk la 8 mai 2008, iar Soborul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 30 noiembrie 2017 l-⁠a trecut între sfinții cinstiți în toată Biserica. Se pomenește la 27 aprilie și la 9 septembrie în calendarul nostru.

Începuturile

S-⁠a născut în 1745 în satul Arhanghelskoe de la Gnilovodie sau, după alte știri, în satul Kliușnikovo (mai târziu în ținutul Fateji, gubernia Kursk), într-⁠o familie nobilă sărăcită. Din copilărie a iubit slujbele bisericești și a ocolit jocurile. În 1752, la șapte ani, cu îngăduința tatălui, a intrat novice la pustia Sarov. În 1757 a vizitat Lavra Peșterilor din Kiev, după care s-⁠a așezat la pustia Korennaia. Mergând adesea la mănăstirea Zadonsk, l-⁠a cunoscut acolo pe Sfântul Tihon din Zadonsk, care i-⁠a fost îndrumător duhovnicesc și l-⁠a învățat rugăciunea lui Iisus. A fost îndeaproape cunoscut cu arhimandritul Teodosie (Maslov).

După unele știri, în 1760 a fost tuns în taină monah la mănăstirea Miropolie din gubernia Kursk, dar în fișa de serviciu el însuși a scris că a primit monahismul în aceeași mănăstire, dar abia în 1783, de la egumenul Constantin (Saurski). A fost hirotonit ierodiacon de episcopul Feoctist (Mocijski) la mănăstirea Znamenski din Kursk, unde a fost până în 1794 ascultător sacristan.

Athos, Belobereg și rătăcirile

În 1795 a plecat la Sfântul Munte Athos. Acolo s-⁠a nevoit în chilia schitului rusesc al Proorocului Ilie, unde a învățat rânduielile de obște și de schit, ca și tradiția ascetică athonită. În 1797 a trecut, cu ucenicii săi Israil și Arsenie cel Tânăr, la mănăstirea Neamț din Moldova. În 1798 s-⁠a întors la pustia Korennaia, unde, ca duhovnic al fraților, a introdus regulile athonite, ceea ce a stârnit nemulțumirea unei părți a fraților, care au vrut chiar să-⁠l ucidă, dar mai târziu s-⁠au pocăit și s-⁠au împăcat cu nevoitorul.

La 27 ianuarie 1800 i s-⁠a dat ascultarea de conducător al pustiei Belobereg din gubernia Oriol, aflată în pustiire. Curând după numirea noului stareț au venit la mănăstire vreo șaizeci de monahi noi, între ei stareții de la Optina Leon (Nagolkin), ieromonahul Cleopa al II-⁠lea (Antonov), schimonahul Teodor (Polzikov) și schimonahul Atanasie (Oholopov), participant la traducerea Filocaliei. Între ucenici au fost egumenul Filaret (Danilevski), ieromonahul Serafim (Vedenisov) și Macarie (Gluharev). În timpul conducerii lui s-⁠au refăcut, din ajutorul binefăcătorilor, chiliile și trapeza. La 28 decembrie 1800 a fost hirotonit ieromonah, la mănăstirea Celna, de episcopul Dosoftei.

După egumenia de la Belobereg bătrânul s-⁠a nevoit și la mănăstirea de bărbați Svensk, la mănăstirea de maici Sevsk, la Rîhlovo, la pustiile Kremen și Koren și a făcut o călătorie misionară pe Don, unde a întors la credință pe un conducător al molocanilor, schismatici. În 1816, căutând liniștea, s-⁠a mutat la pustia părăsită Glinsk. Starețul de acolo, Filaret, se îngrijea de bunăstarea din afară a mănăstirii, iar bătrânul Vasile de rânduiala dinăuntru: îi zidea pe frați, îi mângâia pe cei slabi la suflet, îi smerea pe cei mândri, împăca pe cei certați prin nerăutatea lui și căuta mai ales să stârpească beția și îi îndemna pe frați să se ferească de mânie și să rămână în dragoste, ca să nu fie pricină de poticnire lumii. În cei zece ani de ședere a părintelui Vasile la Glinsk, toate grijile lui au fost spre slava lui Dumnezeu și binele mănăstirii, dar cu toate acestea n-⁠a scăpat de ispite și a fost alungat, din pizma altora, din mănăstire.

Ploșciansk și sfârșitul

În 1827 s-⁠a mutat la pustia Ploșciansk din gubernia Oriol, unde s-⁠a apropiat de protopop, starețul de la Optina Macarie (Ivanov), la care s-⁠a mărturisit până la moarte. În octombrie 1829, tăind copaci, a căzut și a rămas câteva ceasuri fără cunoștință. Venindu-⁠și în fire, a primit Taina Maslului, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine și a proorocit că va muri peste optsprezece luni. După aceasta s-⁠a retras în închidere într-⁠o cameră strâmtă, unde a început pregătirea de moarte; în chilia aceea bătrânul a dobândit rugăciunea neîncetată. Cu o săptămână înainte de moarte, în prima zi de Paști, 19 aprilie 1831, cuviosul s-⁠a împărtășit, iar fața lui s-⁠a luminat văzut. Toate zilele rămase a fost bolnav. În ziua mutării la Domnul a cerut ucenicului să aprindă lumânări înaintea icoanelor, să cheme starețul și să adune frații ca să-⁠și ia rămas bun. Sfântul s-⁠a mutat la vârsta de optzeci și șase de ani și a fost îngropat la pustia Ploșciansk, în fața altarului bisericii Kazan.

Moaștele și cinstirea

Din smerenie, bătrânul a oprit să fie zugrăvit. Totuși există un portret al nevoitorului făcut pe ascuns de el, în anii 1810, la comanda Sfântului ierarh Antonie (Smirnițki) al Voronejului: bătrânul este înfățișat cu metanii și toiag. Copii ale acestor chipuri se aflau în încăperile egumenilor de la Belobereg și Ploșciansk. Viața sfântului a fost alcătuită la sfârșitul anilor 1870 de ucenica sa, monahia Angelina, și în 1882 a fost îndreptată și completată la Belobereg de ucenicul bătrânului, monahul Arsenie (Kirilov). Moaștele cuviosului Vasile se păstrează la pustia Ploșciansk a Maicii Domnului de Kazan, în regiunea Briansk; o parte se păstrează la Academia Slavo-⁠Greco-⁠Latină. Potrivit rapoartelor autorităților sovietice din anii 1950, „la locul fostei mănăstiri Ploșciansk… credincioșii… iau nisip de la mormântul «sfântului» monah și apă din izvor”.

La 8 mai 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei) a hotărât canonizarea ieromonahului Vasile (Kîșkin) în soborul cuvioșilor din Glinsk. La Soborul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 30 noiembrie 2017 a fost trecut între sfinții cinstiți în toată Biserica. La 17 iunie 2018, la pustia Ploșciansk, mitropolitul Alexandru (Agrikov) al Brianskului și Sevskului a condus slujbele pentru proslăvirea generală a cuviosului Vasile (Kîșkin).