Zaharia Lobov

Sfântul sfințit mucenic Zaharia (în lume Zahar Petrovici Lobov, 1865-1937) a fost arhiepiscop al Voronejului și Zadonskului în Biserica Ortodoxă Rusă. A fost împușcat la 21 septembrie 1937 în lagărul Karlag din Kazahstan. A fost canonizat de Soborul jubiliar din august 2000, la propunerea eparhiei Astana. Este pomenit la 9 septembrie (22 septembrie pe stil nou), în duminica de după 25 ianuarie (7 februarie), în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, și la 4/17 septembrie în soborul sfinților din Voronej. Singura biserică în cinstea lui se află la Novoșahtinsk.

Preotul

S-⁠a născut la 23 martie 1865 în satul Petrovka, ținutul Pavlovsk, gubernia Voronej, în familia unui mic funcționar, Petru Prokofievici Lobov, care nu era nobil. Din copilărie a iubit slujba ortodoxă și și-⁠a ales calea slujirii bisericești. A intrat la școala teologică din Pavlovsk, apoi a trecut și în 1882 a absolvit a doua școală teologică din Tambov. În 1886 a terminat patru clase la seminarul teologic din Tambov, iar clasele a cincea și a șasea le-⁠a făcut în 1888 la seminarul din Novocerkassk. În septembrie 1888 a fost numit cleric la catedrala din Novocerkassk, unde a slujit mulți ani, iubit și respectat de cler și de credincioși. Pentru ostenelile pastorale și activitatea administrativă a primit rangul de protoiereu, iar din 25 iunie 1903 a fost ales cheieraș al catedralei. În același timp a fost trezorier al frăției Aksai-⁠Maica Domnului a eparhiei Don, membru al consiliului școlar eparhial și profesor de religie la școala de felceri militari și la școala comercială din Novocerkassk. În 1923 a rămas văduv, iar în același an a fost ales episcop.

Episcop

La 5 octombrie 1923, după tunderea monahală, a fost hirotonit episcop de Nijni Cir, vicar al eparhiei Don, de episcopii Mitrofan (Grinev) și Inochentie; scaunul rămăsese vacant după moartea în închisoarea din Țarițîn, în 1922, a episcopului Nicolae (Orlov). Din 14 octombrie 1923 a fost episcop de Aksai, în aceeași eparhie. În 1924 a fost arestat și osândit la doi ani de lagăr la Solovki. Se păstrează o fotografie a lui în cercul întemnițaților: lângă el stau mitropolitul Evghenie, arhiepiscopii Mitrofan și Ilarion; pe alta, arhiepiscopul Serafim și episcopii Pavel, Platon și Amvrosie. La Solovki, între cei douăzeci și patru de ierarhi, la 7 iunie 1926 a semnat „Memoriul episcopilor de la Solovki, prezentat spre luarea în seamă a guvernului”, care propunea ca Biserica și statul să respecte neîncetat principiul neamestecului în treburile celuilalt. Episcopii renunțau la participarea la viața politică, dar voiau să se țină un Sobor local, să se aleagă un patriarh și să se slujească liber. Guvernul nu a socotit memoriul vrednic de răspuns.

Apoi a fost exilat în regiunea Mari, în 1927-1928, iar după eliberare i s-⁠a interzis să locuiască în regiunea Don. Din februarie 1928 a fost episcop de Novotorjok, vicar al eparhiei Tver, iar din 24 aprilie 1928 episcop de Bejețk, rămânând vicar al Tverului.

Arhiepiscop al Voronejului

Din 24 aprilie 1929 a fost arhiepiscop al Voronejului și Zadonskului. A ajuns la Voronej în zilele Paștilor din 1929. În cuvântul de bun venit către turmă a zis: „Vă rog stăruitor să mă primiți ca arhipăstor și părinte și să vă adresați mie cu toată inima și cu tot sufletul. Să fim una, căci în unire este mântuirea noastră cerească și pământească.” Primul an și jumătate a locuit în căsuța paznicului de lângă biserica Adormirii, slujind în catedrala Sfintei Treimi a Smolenskului, apoi a închiriat locuințe în oraș. Prin viața lui aspră, prin înțelegere și smerenie creștină adevărată, viitorul sfânt sfințit mucenic a câștigat multă dragoste din partea turmei sale. La slujbele lui se adunau mulțimi de credincioși din toate părțile orașului și din satele apropiate. A sprijinit activitatea locțiitorului de locțiitor al patriarhului, mitropolitul Serghie (Stragorodski), și a luat parte în 1931 la lucrările Sfântului Sinod Patriarhal Provizoriu de pe lângă el. La 19 aprilie 1932 a primit dreptul de a purta cruce pe clobuc. În timpul păstoririi lui au avut loc închiderea în masă a bisericilor și mănăstirilor și multe arestări și exilări de preoți. După închiderea catedralei Sfintei Treimi în martie 1932 a slujit la biserica Adormirii, unde îl căutau în continuare locuitorii din oraș și din satele din jur, rămași fără biserici și păstori, după cuvânt, sfat și îndrumare.

În 1933 a găzduit o săptămână pe episcopul Vasian al Tambovului, eliberat din exil, în 1934 a stat la Voronej două luni arhiepiscopul Onufrie (Gagaliuk) al Kurskului, iar în 1935 au fost oaspeții lui episcopii Pavel al Morșanskului și Serafim al Elețului. Mitropolitul Manuil, care a fost cu el la Solovki, a dat această caracterizare: ținea strict miercurea și vinerea, mânca o dată pe zi doar supă de mei de post, și doar după priveghere; în Postul Mare, în prima, a patra și a șaptea săptămână, mânca o singură dată, tot doar după priveghere. În viața privată era simplu și îi plăcea să glumească din când în când.

Arestarea și mucenicia

A fost arestat la 23 mai 1935, iar în locuința lui s-⁠a făcut percheziție. La 19 iulie i s-⁠a adus acuzația de agitație contrarevoluționară „folosind prejudecățile religioase ale maselor” și de răspândire de zvonuri provocatoare. Era învinuit de ostilitate față de puterea sovietică și se atrăgea atenția asupra spuselor lui despre situația grea a țăranilor din pricina colhozurilor, despre salariile de nimic ale muncitorilor, despre politica statului de a stârpi religia, de a închide bisericile și de a reprima preoții. Singurul episod concret pe care se sprijinea acuzația era o predică din ajunul Paștilor 1935, în care arhiepiscopul, după anchetă, ar fi comparat primele veacuri ale creștinismului cu Rusia de azi în privința prigoanei credincioșilor și păstorilor. Învinuirea se baza pe mărturii ale clerului bisericii Adormirii (preotul I. S. Kotov, psalții P. I. Dolgopolov și I. L. Nazarcenko, epitropul I. N. Skripițîn), ostili față de stăpânul lor. Mărturiile altor martori, care negau faptele de propagandă contrarevoluționară, nu au fost luate în seamă de anchetă. În august 1935 a fost întărită concluzia acuzării, iar la 10 septembrie colegiul special al tribunalului regional Voronej l-⁠a osândit la cinci ani de lagăr. La 12 noiembrie 1935 a fost trimis iarăși la Solovki. La 25 noiembrie 1935 mitropolitul Serghie l-⁠a scos din slujbă (adică oficial l-⁠a eliberat de cârmuirea eparhiei). La 21 septembrie 1937 a fost împușcat la secția Ciurubai-⁠Nura a lagărului Karlag. Împreună cu el a murit și preotul Iosif Arharov.

Cinstirea

La Soborul jubiliar din Moscova, 13-16 august 2000, arhiepiscopul Zaharia a fost canonizat la propunerea eparhiei Astana. Chipul lui este pe icoana noilor sfinți mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pictată cu binecuvântarea mitropolitului Iuvenalie al Krutițkoe și Kolomnei, azi în Catedrala Hristos Mântuitorul, în al treilea rând al sfinților ierarhi, în partea dreaptă. La 30 martie 2015 s-⁠a înregistrat la Rostov-⁠pe-⁠Don Fundația caritabilă pentru renașterea bisericilor sătești în amintirea sfântului sfințit mucenic Zaharia (Lobov). Familia lui avea șapte copii: Gavriil, Procopie, Alexei (în monahism Antonie, arhimandrit, exilat în anii 1930 lângă Arhanghelsk), Simeon, Vera, Arsenie și Olga.