Iustin Poleanski

Ierarhul Iustin Poleanski (în lume Mihail, 1830-1903) a fost episcop de Ufa și de Menzelinsk, după ce a păstorit în Mihailov, în Noua Mirgorod, la Tobolsk și la Reazan, și teolog dogmatist. A murit la 26 septembrie 1903 la Mănăstirea Bizukov din regiunea Herson. Este pomenit ca ierarh sfânt la 26 septembrie, în Soborul sfinților Voronejului (4 septembrie) și în Soborul sfinților Crimeei (15 decembrie).

Tinerețea și învățătura

S-⁠a născut la 15 mai 1830 în satul Bogatîrevo, ținutul Zemleansk, gubernia Voronej, în familia unui diacon. A absolvit seminarul din Voronej în 1853 și, cu binecuvântarea arhiepiscopului Iosif, pe care îl socotea duhovnicul său, s-⁠a căsătorit cu o orfană, fiica unui preot. A fost hirotonit diacon la 25 septembrie 1854 și preot a doua zi, la biserica din Kastornoe. A extins biserica satului cu două altare noi, a ridicat clopotniță și zid. După moartea soției, la 16 martie 1862, a intrat în frăția Mănăstirii Buna Vestire Mitrofan din Voronej și la 1 iunie 1864 a fost tuns monah cu numele Iustin, în cinstea Sfântului Mucenic Iustin Filosoful. A fost duhovnic al poporului și predicator în mănăstire. Din 1864 a trecut la Kiev și în 1865 a urmat Academia Teologică din Kiev; a fost profesor la seminarul din Harkov (1869), inspector la seminarul din Lituania (1870) și, pentru o vreme, rector, apoi, în 1872, arhimandrit și (1875) rector al seminarului din Kostroma, unde a scris „Învățătura creștin-⁠ortodoxă, sau Teologia dogmatică”.

Episcop în Herson și la Tobolsk

La 27 ianuarie 1885 a fost hirotonit episcop de Mihailov, vicar al eparhiei Reazan, iar din 10 august 1885 episcop de Noua Mirgorod, primul vicar al eparhiei Herson, unde, după spusa lui, a avut o arătare a Maicii Domnului care i-⁠a pus un cunun de trandafiri și crini albi și i-⁠a zis o voce nevăzută: „Sfânta Sfintelor cea Mare”; a pus în catedrala din Herson o icoană a Adormirii cu un cunun aurit și o plăcuță cu aceste cuvinte, iar mai târziu, la Tobolsk, a alcătuit acatistul Icoanei „Semnul” de la Abalak. De la 16 decembrie 1889 a condus eparhia Tobolsk și Siberia. A făcut reparații bisericilor, a ridicat o biserică-⁠mormânt în mănăstirea Mejdugorsk, unde dorea să fie îngropat, a înființat frăția eparhială a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului, cu secție misionară pentru misiunile din Nord (Obdorsk) și din sudul eparhiei (kirghizi), și o tipografie care a devenit a cincea tipografie bisericească a Rusiei. A cinstit amintirea „apostolului Siberiei”, mitropolitul Filotei Leșcinski. În 1893 a cerut din pricina bolii să fie pensionat.

Reazan și Ufa

A condus apoi Pustnicia Petru și Pavel din Ranenburg, a ridicat acolo schitul Înălțării, și din 10 decembrie 1894 a fost episcop de Reazan și Zarai. A organizat marea sărbătoare din 20-22 septembrie 1895 a celor 800 de ani ai Reazanului și a 600 de ani de la mutarea Sfântului Ierarh Vasile al Reazanului, a scris slujba, acatistul și rugăciunile pentru Sfântul Vasile și pentru cneazul Roman Olgovici, folosite până astăzi. La 14 octombrie 1896 a fost numit episcop de Ufa și Menzelinsk, a sosit la Ufa la 14 noiembrie și a întemeiat frăția eparhială a Învierii lui Hristos, cu secții misionare, de lumină, de grijă; a pus învățători și misionari împotriva schismei și a sectelor și a dăruit, în slujbele de seară și în călătoriile pe eparhie, până la 300 de mii de cărți și broșuri duhovnicești. A scris numeroase predici și lucrări.