Macarie de la Opiza

Cuviosul Macarie de la Opiza (secolul al IX-⁠lea) a fost egumen al Mănăstirii Opiza, din Tao-⁠Klarjeti (azi în Turcia), contemporan și tovarăș de nevoință al Cuviosului Grigorie de la Hanzta. Este cinstit ca sfânt în Soborul cuvioșilor părinți și maici din Klarjeti al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, canonizat în octombrie 2002 (după alte date în 2003); se pomenește la 5 octombrie (după calendarul vechi).

Viața Cuviosului Grigorie, scrisă de Gheorghe Merciule, păstrează o întâmplare din „zilele bătrâneții” lui Grigorie. Într-⁠o zi, în vremea culesului viilor, Grigorie și ucenicul său Zenon au coborât de la Hanzta într-⁠o vie îngrijită, pe drumul către Opiza, și acolo a venit „dorit” Macarie, să-⁠și vadă învățătorul și să-⁠i ceară lămuriri despre rânduiala vieții duhovnicești din Tao-⁠Klarjeti. Conversația este redată pe larg. Macarie a întrebat dacă fiul unor eretici, convertit la Ortodoxie, trebuie botezat, și Grigorie a răspuns că nici sub amenințarea morții nu trebuie lăsați pruncii să fie botezați de un preot eretic, fiindcă „mai bine să moară nebotezat decât să ajungă fără de Dumnezeu, călcând legea”; copiii ereticilor, spunea el, să fie botezați în orice caz. Macarie a mai cerut să fie învățat un cuvânt despre Sfânta Treime, bun pentru a-⁠i răspunde adversarilor, căci avea adesea de polemizat cu ereticii. Grigorie i-⁠a arătat mărturia proorocului Isaia despre egalitatea Persoanelor Treimii și pilda celor trei lumânări într-⁠o odaie, a căror lumină nu poate fi nici despărțită, nici amestecată, din omiliile Sfântului Grigorie Teologul.

Macarie a fost martor și al unei minuni: în vreme ce Grigorie și Zenon cântau utrenia, el a moțăit, iar atunci „harul dumnezeiesc i-⁠a luminat cu strălucire de slavă... ca o rază de soare ce luminează o odaie întunecată”.