Macarie de la Vîsokoozero

Cuviosul Macarie de la Vîsokoozero, în lume Marcu Sokirin, a întemeiat în nordul Rusiei pustia lui Macarie de la Vîsokoozero. Născut într-⁠un sat de pe râul Oiat, a fost luat la cincisprezece ani în trupa de arcași a țarului Alexei Mihailovici și a slujit douăzeci de ani. Apoi a lăsat totul, a plecat la mănăstirea Chiril de la Beloozero și a fost tuns monah cu numele Macarie. Mult timp a ținut în taină dorința de a întemeia o mănăstire, neștiind dacă e de la Dumnezeu.

Arătarea locului

La 9 iunie, în ziua Cuviosului Chiril, întorcându-⁠se din privegherea de noapte, a fost învăluit de lumină și a auzit că rugăciunea i-⁠a fost ascultată și că trebuie să meargă spre apus. A văzut un stâlp de foc și, cu binecuvântarea egumenului, a pornit în pustie. A ajuns la lacul Vîsokoe, rotund, cu o insulă în mijloc, unde a simțit că e locul pustniciei lui. A săpat un șanț spre lacul Varioozero, ca să ajungă pe apă la sate; apa lacului a scăzut, insula a devenit peninsulă, iar lacul, „strâmb”. A ridicat acolo o biserică a Înnoirii bisericii Învierii și a trăit vreo șapte ani singur. În 1670 s-⁠au adăugat alți monahi, iar cu vremea s-⁠a alcătuit o mănăstire.

Sfârșitul și urmările

În 1673 tâlhari au atacat mănăstirea, au bătut și au jefuit pe frați, iar Macarie, rănit, a rămas aproape mort. Preotul Iosif Titov l-⁠a găsit, l-⁠a împărtășit și i-⁠a îngropat trupul când s-⁠a săvârșit, la 19 septembrie 1683. Același preot a scris în letopisețul pustiei viața lui. Mănăstirea a fost atașată în veacul al XVIII-⁠lea mănăstirii Aleksandr Svirski și desființată în 1764. În vremea sovietică bisericile au fost închise și nu s-⁠au păstrat; la locul bisericii Înnoirii s-⁠a pus o cruce, iar din mănăstire mai există resturile unui zid.

Este pomenit în ziua mobilă din jurul datei de 11 iulie, după stilul nou, în Soborul sfinților din Vologda.