Maglorie

Sfântul Ierarh Maglorie, numit în Bretania Magloire, a fost episcop de Dol, în Bretania, și, la sfârșitul vieții, egumen pe insula Sark, din Canalul Mânecii. A adormit în jurul anului 575. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite.

Izvoarele despre el sunt tardive: cele mai vechi au fost scrise la trei secole după moartea lui și nu se pot socoti sigure. Viața lui Maglorie, scrisă probabil pe la sfârșitul secolului al IX-⁠lea la mănăstirea Lehon, spune că s-⁠a născut în sudul Țării Galilor, ca văr al Sfântului Samson de Dol, și că a învățat la Cor Tewdws sub Sfântul Illtud. După hirotonie a condus cincizeci și doi de ani o mănăstire și, cu Samson, a trecut în Bretania. Samson a ajuns episcop de Dol, iar după el Maglorie, care, la îndemnul unui înger, a lăsat scaunul lui Budoc și s-⁠a retras pe insula Sark, unde a adunat o obște de șaizeci și doi de monahi.

Viața povestește și minuni: salvarea unor copii purtați pe mare de furtună, vindecări, uciderea unui balaur în Jersey. După moartea lui, vikingii au jefuit Sark; șapte dintre ei, care au încercat să deschidă mormântul sfântului, au orbit. Pe vremea lui Nominoë (846 până la 851), trupul a fost luat de monahii de la Lehon, care l-⁠au cinstit ca pe sfântul lor de căpătâi.

Este pomenit la 24 octombrie, data liturgică din calendarul ortodox (aceeași zi a lunii pe stil vechi și pe stil nou).