Marcu de la Belavin

Cuviosul Marcu de la Belavin a fost tuns monah și și-⁠a început nevoințele la mănăstirea Ilie din orașul Vologda. Din dragoste de singurătate și de viață pustnicească, în 1630 a cerut binecuvântare de la Varlaam, arhiepiscopul Vologdei și al Marii Perme, să părăsească mănăstirea din oraș și să se retragă în pustie, pentru tăcere. Arhiepiscopul s-⁠a învoit și i-⁠a dat o scrisoare de binecuvântare pentru zidirea unei chilii de pustnic.

În arhiva consistoriului duhovnicesc s-⁠a păstrat cererea originală a cuviosului. În ea, Marcu, monah tuns la mănăstirea Ilie, se numește sărac și om de rugăciune al țarului, și cere să i se îngăduie să-⁠și așeze o chilioară pe insula lacului Belavin, de lângă satul Zadnee, în ținutul Vologdei, și să rabde acolo pentru Dumnezeu. De unde era Marcu și din ce neam nu se știe; fiindcă în cerere arată o insulă mică a unui lac Belavin puțin însemnat, depărtat de oraș și de drumurile mari, aproape necunoscut în Vologda, se presupune că și patria lui era aproape de lac, într-⁠unul dintre satele din jur.

Fericitul bătrân și-⁠a făcut chilie pe insulă și s-⁠a nevoit acolo, în tăcere deplină, până la moarte, fiind îngropat în locul nevoinței. Mai târziu, la locul sfințit de nevoințele lui, oameni care îi cinsteau pomenirea au zidit o biserică mică a Botezului Domnului, iar cu vremea s-⁠a alcătuit acolo o mănăstire. În lista sfinților vologdeni a mitropolitului Evghenie se spune că pustnicul Marcu a murit în 1492, dar aceasta e o greșeală vădită; Cuviosul a trăit după 1630. Într-⁠un vechi sinaxar din biblioteca Filimonov, în cartea numită „Descrierea sfinților ruși”, pomenirea lui este însemnată la 8 octombrie.

Este pomenit în ziua mobilă din jurul datei de 11 iulie, după stilul nou, în Soborul sfinților din Vologda.