Natalia Carih

Sfânta Mucenică Natalia Carih (Natalia Semionovna Carih, 1885-1942), starostele bisericii Arhanghelului Mihail din satul Romanovo, s-⁠a născut la 18 august 1885 în satul Romanovo, ținutul Lebediansk al guberniei Tambov, în familia țăranilor Semion Ivanovici și Anastasia Grigorievna Desiatîh. La 9 noiembrie 1903 s-⁠a căsătorit cu Serghei Alipievici Filonov, care a murit de oftică la 24 martie 1904, iar Natalia s-⁠a întors în casa părintească. La 8 noiembrie 1904 s-⁠a căsătorit a doua oară, cu Andrei Feofilaktovici Ustinov; au avut cinci copii: Vera, Pelaghia, Marina, Andrei și Nicolae. Pe la anii 1920 a rămas iar văduvă. În Romanovo trăia văduvul Mihail Evdokimovici Carih, cu cinci copii din prima căsătorie. Cei doi se cunoșteau din copilărie și locuiau aproape; Natalia Semionovna s-⁠a mutat în casa lui Carih, lăsând casa ei copiilor crescuți, și s-⁠a căsătorit a treia oară. Din această căsătorie a avut doi copii: Ivan (născut în 1925) și Petru (1927).

În 1933 a devenit starostele bisericii Arhanghelului Mihail. În septembrie 1937 a fost arestat preotul care slujea la biserica lor, iar Natalia Semionovna a început să caute alt preot, ca oamenii să nu rămână fără slujbe, iar credincioșii au strâns semnături pe o cerere ca autoritățile să nu închidă biserica. Între timp se răspândeau știri că autoritățile totuși vor s-⁠o închidă. Cum autoritățile duceau uneori la îndeplinire hotărârile de închidere a bisericilor prin adunări, credincioșii așteptau cu mare neliniște fiecare adunare din sat. Adunarea legată de alegerile pentru Sovietul Suprem a fost fixată pentru 6 decembrie 1937. La adunare, Natalia Semionovna le-⁠a rugat pe țărani să ia apărarea bisericii și să ajute să se găsească un preot. În aceeași zi, în baza ordinului NKVD nr. 00447, s-⁠a pornit dosarul împotriva starostelui bisericii și a membrilor „celor douăzeci” ai bisericii.

Un martor, șeful căminului cultural, a spus că la adunarea în care se discuta „Drepturile și îndatoririle cetățenilor URSS” după constituția lui Stalin, starostele bisericii din Romanovo a zis: „Nouă nu ne trebuie să vorbim despre aceasta, în fiecare zi vorbiți de alegeri, haideți să vorbim despre biserică, noi, cei care ne rugăm, am venit aici ca să rezolvăm chestiunea bisericii, ne trebuie preot”. Membrii „celor douăzeci” au început să strige: „Dați-⁠ne un preot”, iar citirea referatului a trebuit întreruptă. La sfârșit Carih a cerut cuvântul și a spus: „Spuneți că acum se trăiește bine. Nimic din toate astea. Puterea sovietică înșală poporul, i-⁠a luat totul; mai înainte, în vremea veche, se trăia mai bine, oamenii aveau vite, erau stăpâni pe ei. Eu țeseam singură pentru mine și îmbrăcam familia, toți aveau cămăși curate, iar acum nu mai sunt, am ajuns să nu mai avem nici petrol. Iată până unde a adus puterea sovietică, iar voi ne înșelați”. A mai spus că trebuie să mergem la biserică și să ne rugăm lui Dumnezeu: „Cum vor trece alegerile pentru Sovietul Suprem, vom aduce neapărat un preot și vom merge la biserică”. O martoră a spus a doua zi că Carih a rostit un cuvânt vădit antisovietic, zicând că „puterea sovietică și voi, arătând spre reprezentanții din raion, înșelați poporul; singura mângâiere a poporului este biserica, iar pe aceasta vreți s-⁠o închideți, dar nu veți izbuti”. O alta a spus că Carih ar fi zis să nu li se dea cheile bisericii.

La 10 decembrie 1937 autoritățile au arestat-⁠o pe Natalia Semionovna, în dosarul de grup „Dosarul monahiilor Andreeva, Saprunova și altele, satul Romanovo, regiunea Lipețk, 1937”. La interogatoriu a spus că nu se recunoaște vinovată, că la adunarea din 6 decembrie fusese în club, dar nu făcuse nimic antisovietic, și că în ziua aceea ocolise membrii „celor douăzeci” bisericești și le propusese să vină la adunare, fiindcă împuternicitul comitetului raional îi spusese să-⁠i adune. Sfatul sătesc a trimis NKVD o caracterizare a ei, în care scria că până în 1933 a fost țărancă, că a intrat apoi starostele bisericii din Romanovo și a fost impusă cu o sarcină fixă, iar pentru neîndeplinirea ei, ca staroste, element nemuncitor, cu un impozit individual. A fost osândită și trimisă în lagăr. În 1942 a fost arestată în lagăr, în dosarul de grup „Dosarul Evdokiei (Andrianova) și al altor 11 deținuți, Akmolinsk, 1942”, învinuită de activitate contrarevoluționară, cu agitație antisovietică, camuflată de convingeri religioase, și la 20 aprilie 1942 Colegiul judiciar penal al tribunalului regional Karaganda, în secția Akmolinsk a Karlag, a osândit-⁠o la moarte. Nu s-⁠a recunoscut vinovată. Sentința a fost împlinită; locul îngropării nu se cunoaște. La 30 mai 1989 a fost reabilitată de procuratura regiunii Lipețk, pentru anul 1937, iar la 14 aprilie 1993 de legea Republicii Kazahstan, pentru anul 1942. Este pomenită odată cu Soborul sfinților din Lipețk, la 23 septembrie, cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori din Kazahstan.