Natalia Copitina

Sfânta Mucenică Natalia Copitina s-⁠a născut la 25 august 1885 în satul Poroi, volostea Kuiman, ținutul Lebediansk al guberniei Tambov (azi regiunea Lipețk), în familia țăranului de stat Feodor Mihailovici Frolov și a soției sale Matrona Gherasimovna. În aceeași zi a fost botezată de preotul Petru Nichiforov și diaconul Vasile, în biserica Arhanghelului Mihail din Poroi, primind numele în cinstea Sfintei Mucenice Natalia, pomenită la 25 august. Familia Frolov era evlavioasă și muncitoare; trăia într-⁠o casă de piatră lângă biserică, din munca pământului. La douăzeci de ani a fost măritată cu Anton Ivanovici Copitin, de nouăsprezece ani, din același sat, nuntă ținută la 6 noiembrie 1905 în biserica Arhanghelului Mihail. Familia soțului era cunoscută în sat pentru evlavie și rânduieli morale stricte; fratele lui Anton, Ignat, era starostele bisericii și cânta în cor. La sărbători toată familia mergea la slujbă. Curând au venit copiii: Vasile (1907), Daria (1911), Feodor (1913) și Maria (1916).

Soțul, Anton Ivanovici, era puternic și frumos, lucra ca „păstrător de chei” (magazioner) la fabrica de zahăr din Trubețino, dar la treizeci și trei de ani l-⁠a lovit boala numită în popor „focul lui Anton”. Natalia a rămas văduvă cu patru copii și nu s-⁠a mai căsătorit. Familia trăia modest: până în 1931 avea casă, cal și vacă, fără pământ cumpărat sau arendat, iar după 1931, când a început colectivizarea, nu a mai avut nimic în afară de casă. Copiii mai mari aveau acum familii proprii; cu mama locuiau familia fiului Vasile și fiica Maria. Cu toată prigoana, în biserica din Poroi se făceau slujbe, iar tradiția spune că i s-⁠a luat numai clopotul. În sat erau mulți credincioși. În 1929, după închiderea mănăstirii Sezenovo, în Poroi și în satele din jur s-⁠au întors la rudele lor monahiile mănăstirii. Mergeau cu zel la biserică, citeau Psaltirea pentru morți, țineau legătura strânsă între ele, fiind sprijin duhovnicesc pentru credincioși în vremea încercării. Aceasta îi neliniștea pe autorități, și la începutul anilor treizeci a avut loc întâiul val de arestări. Au fost arestate și osândite monahiile și câțiva credincioși din Poroi și din satele din jur.

În august 1937 s-⁠a dat ordinul arestărilor în masă, între care și ale mirenilor bisericoși. Oamenii NKVD au interogat martori în sat, care au spus că acolo există un „grup contrarevoluționar de bisericani”, care, pe lângă că merg des la biserică, se mai adună prin case, unde cântă cântări bisericești, citesc Evanghelia, se adună și în pădure și cântă cântări, iar după cântări fac agitație antisovietică, plângându-⁠se de condițiile de viață pe care le-⁠au creat comuniștii. Vina de căpetenie a fost refuzul de a lua parte la alegerile pentru Sovietul Suprem. Unul dintre martori a spus că, ajungând într-⁠o casă unde erau credincioși, l-⁠a poftit pe gazdă să voteze, iar acesta i-⁠a spus: „Pentru antihriști și pentru pierzători nu voi vota”. Altul, de față, l-⁠a sprijinit: „Acum v-⁠am trebuit, dar când ne jefuiau și luau ultima vită și chiar o cârpă, atunci nu vă trebuiam”. Acolo era și Natalia Feodorovna și alte femei, care au început să se tânguiască: „Doamne, Doamne... ne-⁠au chinuit de tot. Oare Dumnezeu nu ne va auzi și nu ne va izbăvi de acești antihriști?”. La 20 decembrie 1937 autoritățile au arestat tot grupul de credincioși din sat, între care și Natalia Feodorovna, învinuind-⁠o că „a fost membră activă a unui grup bisericesc contrarevoluționar și a făcut printre populație agitație antisovietică, folosind prejudecățile religioase”.

Arestații au fost puși în închisoarea din Dankov. În aceeași zi Natalia Feodorovna a fost interogată de anchetator. A spus că neagă apartenența la o organizație contrarevoluționară și că nu a făcut agitație antisovietică printre populație. A negat mărturiile martorilor despre activitatea ei contrarevoluționară. Zice un cronicar că, știind cu ce metode se făcea atunci ancheta, se poate închipui ce credință tare, ce bărbăție și statornicie a avut această femeie nu tocmai tânără, de cincizeci și doi de ani, care nu s-⁠a recunoscut vinovată și nu a vorbit de rău pe nimeni. Spre sfârșitul lui decembrie ancheta s-⁠a încheiat și la 30 decembrie 1937 troica NKVD i-⁠a dat sentința: opt ani de închisoare. Pedeapsa a ispășit-⁠o întâi în închisoarea din Reazan, apoi a fost trimisă într-⁠un lagăr de femei din secția Akmolinsk a Karlag NKVD. În 1942 a fost arestată în lagăr, în dosarul de grup „Dosarul Evdokiei (Andrianova) și al altor 11 deținuți, Akmolinsk, 1942”, și la 20 aprilie 1942 Colegiul judiciar penal al tribunalului regional Karaganda, în secția Akmolinsk a Karlag, a osândit-⁠o la moarte. A fost împușcată în aprilie 1942; locul îngropării nu se cunoaște. La 30 mai 1989 a fost reabilitată de procuratura regiunii Lipețk, pentru anul 1937, iar la 14 aprilie 1993 de legea Republicii Kazahstan, pentru anul 1942. A fost canonizată între sfintele mucenice la Soborul Arhieresc din 13-16 august 2000, la propunerea eparhiei Alma-⁠Ata. Este pomenită odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 23 septembrie, cu Soborul sfinților din Lipețk.