Nectarie Teleașin

Sfântul Ierarh Nectarie (în lume Nicolae Pavlovici Teleașin, 1587-1667) a fost egumen al mănăstirii Nilo-⁠Stolobenski și arhiepiscop al Siberiei și al Tobolskului între 1636 și 1640. A fost un administrator priceput, ucenic al unui egumen foarte aspru, și a păstorit în Siberia vremuri grele, ca să se întoarcă apoi în pustie. Este cinstit ca sfânt în Biserica Rusă și se pomenește, după calendarul vechi, la 15 ianuarie, 28 mai și 10 iunie, în soborul sfinților siberieni.

Tinerețea

S-⁠a născut în vara anului 1587 în așezarea patriarhală Ostașkov, într-⁠o familie de țărani. La doisprezece ani a fost dat spre creștere egumenului Pustiei Nilova, ieromonahul German. Într-⁠o scrisoare-⁠memoriu despre tinerețea de la Nilova, el amintește lipsurile, rănile, foamea și setea, goliciunea și picioarele goale, iarba și frunzele pe care le mâncau în loc de pâine, și bătăile, de două ori pe zi timp de doi ani, chiar și în ziua Învierii. Povățuitorul lui, Sfântul German († 1614), își zdrobea trupul ucenicului ca să-⁠i mântuie sufletul, iar el amintea de aceasta fără ură și gândea la mila lui Dumnezeu. În mănăstire a învățat citirea, scrisul, cântarea bisericească și rânduiala slujbelor. În 1601 a primit tunderea în monahism cu numele Nectarie, iar în 1613 a fost hirotonit ieromonah. După moartea lui German a fost ales egumen și s-⁠a arătat un bun administrator: a mărit pământurile, a ridicat clădiri gospodărești și, în 1622, o biserică de piatră cu trei turle a Acoperământului Maicii Domnului. Citea și copia cărți și lucra la muncile obștești ca ceilalți monahi. În 1620 mitropolitul Macarie al Novgorodului l-⁠a ridicat egumen. A cunoscut la Novgorod pe voievodul Ivan Katîrev-⁠Rostovski, cumnatul țarului, și a devenit cunoscut la Moscova, fiind nașul țarevicului Alexei Mihailovici la Botez.

Arhiepiscop al Tobolskului

La 7 februarie 1636, patriarhul Ioasaf I, la dorința țarului Mihail Feodorovici, l-⁠a hirotonit și l-⁠a ridicat arhiepiscop al Siberiei și al Tobolskului. A ajuns în eparhie la 1 aprilie 1636 și a condus-⁠o patru ani. După doi ani a cerut țarului să-⁠l lase să se întoarcă la Nilova, din pricina greutăților din Siberia: păgânismul răspândit, nivelul moral scăzut, beția, lipsa de hrană și de preoți. A încercat să lupte: a cerut ca dările voievodului pentru casa arhierească, plătite în rachiu, să fie înlocuite cu miere, și a scris la Moscova cerând să se refacă rezervele de grâu. În 1637 a avut loc proslăvirea icoanei Maicii Domnului de la Abalak, una dintre cele mai cinstite din Siberia. În mai 1639, în vârstă și bolnav, a scris țarului și cneazului Katîrev cerând să fie lăsat înapoi în pustie, iar cererea a fost încuviințată. La 6 ianuarie 1640 a slujit Liturghia de Bobotează, s-⁠a despărțit de turmă și a plecat la 7 ianuarie spre Moscova. Pe vremea lui, diacul casei arhierești, Sava Esipov, a alcătuit cronica Esipov despre expediția lui Ermak.

Ultimii ani

În primăvara lui 1640 a ajuns la Nilo-⁠Stolobenskaia și, până în 1647, nu a mai preluat egumenia, fiind sfetnic al egumenului Dorofei. La 24 noiembrie 1647 a primit din nou mănăstirea, cu titlul de ctitor, până la moarte. Țarul Alexei Mihailovici a dat mănăstirii multe privilegii, între care pescuit fără taxe pe lacul Ilmen. În 1665 un incendiu a distrus clădirile și Nectarie a început refacerea. În 1667 a mers la Moscova, s-⁠a îmbolnăvit și a murit, după ce a primit schima, la 25 ianuarie 1667. Slujba de înmormântare a fost săvârșită la mănăstirea Cudov de patriarhul Macarie al III-⁠lea al Antiohiei, aflat la Moscova pentru judecata patriarhului Nikon, cu un sobor de ierarhi ruși. Împlinind voința lui, trupul a fost trimis la Nilova, iar țarul l-⁠a petrecut pe jos până în afara orașului. A fost îngropat acolo de arhiepiscopul Ioasaf al Tverului. A lăsat o îndemnare către egumenul Dorofei și frății, câteva învățături pentru monahi, două cuvinte de laudă pentru Sfântul Nil și o scrisoare către cneazul Katîrev.