Remigiu

Sfântul Remigiu, episcop al Reimsului, este numit Apostolul francilor, pentru că l-⁠a botezat pe regele Clovis și a adus la credință pe mulți dintre poporul lui. A trăit în veacurile al V-⁠lea și al VI-⁠lea și este cinstit și în Biserica Ortodoxă. Este pomenit la 15 ianuarie (alte calendare îl pomenesc la 13 ianuarie, iar mutarea moaștelor la 1 octombrie).

Viața

S-⁠a născut în jurul anului 437, după tradiție la Cerny-⁠en-⁠Laonnois, lângă Laon, într-⁠o familie aleasă galo-⁠romană. Se spune că tatăl său era Emiliu, conte de Laon, iar mama sa Sfânta Celina, fiica unui episcop de Soissons; fratele lui, Principiu, a fost episcop de Soissons. A învățat la Reims și a fost cunoscut curând pentru învățătura și sfințenia lui, încât a fost ales episcop al Reimsului în jurul anului 459, la vârsta de numai douăzeci și unu sau douăzeci și doi de ani, chiar dacă era încă mirean.

Botezul lui Clovis

Povestea potirului din Soissons, luat dintr-⁠o biserică și înapoiat regelui franc la cererea episcopului, arată relațiile bune dintre Remigiu și Clovis. Clovis îi dăruise lui și creștinilor din Reims multe daruri chiar înainte de a se boteza. Cu ajutorul lui Sfântul Vedast și al soției lui Clovis, Sfânta Clotilda, o prințesă burgundă, Remigiu l-⁠a adus pe rege la credința creștină, nu la arianism, cum erau mulți atunci. După victoria asupra alamanilor, la Tolbiac, Clovis i-⁠a cerut să-⁠l boteze. Botezul s-⁠a săvârșit la Reims, în ziua de Crăciun, după tradiție în 496; unele izvoare dau 498, iar cercetătorii spun că a fost între 496 și 500. După Grigorie de Tours, au fost botezați odată cu regele trei mii de franci. Este un moment de seamă în creștinarea francilor și în așezarea credinței drepte între neamurile germanice, aflate mai ales în arianism. Obiceiul ungerii regilor la Reims s-⁠a născut mai târziu, introdus de Hincmar în veacul al IX-⁠lea.

Păstorirea

Clovis i-⁠a dăruit pământuri, iar Remigiu a ridicat și a înzestrat multe biserici. A întemeiat episcopiile de Tournai, Cambrai, Thérouanne (unde a hirotonit el însuși primul episcop, în 499), Arras (unde l-⁠a așezat pe Sfântul Vedast) și Laon. În 530 l-⁠a hirotonit pe Sfântul Medard, episcop de Noyon. Darurile pe care i le aduceau nobilii franci le dădea catedralei din Reims. În 517 a ținut la Reims un sinod, la care, după o discuție aprinsă, a întors la dreapta credință un episcop arian. Odată, iertarea pe care i-⁠a arătat-⁠o preotului Claudiu, pe care îl hirotonise, i-⁠a atras mustrarea altor episcopi, care socoteau că Claudiu merita să fie caterisit; răspunsul lui, care s-⁠a păstrat, este întemeiat și convingător. Sidoniu Apolinarie a scris despre cuvântările lui un cuvânt de laudă.

Scrierile și moaștele

De la el au rămas puține scrieri adevărate: patru scrisori, între care apărarea lui în cazul lui Claudiu, două către Clovis și una către episcopul Falco de Tongres. „Testamentul” care îi poartă numele este apocrif, iar viețile mai vechi care i se atribuie sunt legendare. Moaștele sale au fost păstrate în catedrala din Reims, de unde Hincmar le-⁠a mutat la Épernay în timpul năvălirilor vikingilor, iar în 1099 au fost duse la mănăstirea Saint-⁠Rémy. La 7 octombrie 1793, mormântul lui din Reims a fost profanat de un comisar al Convenției, în vremea Revoluției Franceze. Până azi, bazilica Saint-⁠Rémy din Reims, din veacul al XI-⁠lea, și numeroase alte biserici îi poartă numele.