Pavel Tebeul

Cuviosul Pavel Tebeul, numit întâiul pustnic, a fost nevoitor în Egipt și este socotit cel dintâi sihastru creștin. A trăit în pustia Tebaidei, după povestire, aproape o sută de ani. Viața lui a fost scrisă de Fericitul Ieronim pe la 375. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 15 ianuarie, iar Apusul la 10 ianuarie.

Fuga în pustie

Pavel s-⁠a născut în jurul anului 227, în Tebaida Egiptului, într-⁠o familie înstărită, și a primit o învățătură aleasă în greacă și în egipteană. A rămas orfan de tânăr și a trăit alături de o soră mai mare, măritată. Când a început persecuția lui Deciu (249-251), cumnatul lui a vrut să-⁠l dea pe mâna prigonitorilor ca să pună mâna pe averea lor. Pavel, în vârstă de cincisprezece sau șaisprezece ani, a fugit în pustie. Voia să rămână doar până trece prigoana, dar a aflat în munte o peșteră cu un izvor și un finic și a rămas acolo.

Viața în pustie

Ieronim spune că a trăit în peșteră zeci de ani, rugându-⁠se, îmbrăcat în frunze de finic și hrănit cu roadele lui. De la vârsta de patruzeci și trei de ani, un corb îi aducea în fiecare zi o jumătate de pâine. Spre sfârșitul vieții lui, Sfântul Antonie cel Mare, în vârstă de nouăzeci de ani, socotea că el este cel dintâi dintre pustnici. Într-⁠o noapte i s-⁠a spus că este altul mai bun decât el, și Antonie a pornit să-⁠l caute. Potrivit Vieții scrise de Ieronim, a mers câteva zile prin pustie și a găsit peștera. Pavel s-⁠a ascuns, dar până la urmă l-⁠a lăsat să intre. Cei doi s-⁠au îmbrățișat și au vorbit despre lume, iar corbul a adus o pâine întreagă, în loc de jumătate.

Mutarea la Domnul

Pavel avea atunci o sută treisprezece ani. I-⁠a spus lui Antonie că i-⁠a venit ceasul morții și l-⁠a rugat să aducă mantia pe care o primise de la Sfântul Atanasie, ca să-⁠l înfășoare în ea. Antonie s-⁠a dus după mantie și, la întoarcere, a văzut sufletul lui Pavel urcând printre îngeri, prooroci și apostoli, strălucind ca soarele. Trupul era în genunchi, în rugăciune. Antonie nu avea cu ce săpa, iar doi lei au venit și au săpat groapa cu ghearele. El l-⁠a îngropat în mantia lui Atanasie și a luat tunica de frunze de finic, pe care o purta doar la Paști și la Rusalii. Pavel a murit în jurul anului 341.

Cinstirea

Viața scrisă de Ieronim a făcut cunoscut numele lui în Apus și în Răsărit, iar unii cercetători o socotesc mai mult operă literară decât istorie. Totuși cinstirea lui este veche. Nu a întemeiat nicio mănăstire, dar după el au venit mulți ucenici care au umplut pustia cu mănăstiri. Moaștele lui au fost aduse în secolul al XII-⁠lea la Constantinopol, la mănăstirea Peribleptos, apoi au ajuns la Veneția și în Ungaria. Copții cred că peștera sa se află la mănăstirea Deir Anba Bula, lângă Marea Roșie, și îl pomenesc la 2 meșir. Ordinul Sfântului Pavel Întâiul Pustnic din Ungaria a luat numele de la el. Nu trebuie confundat cu Sfântul Pavel cel Simplu, pomenit la 4 octombrie.