Nicolae Poretki

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Poretki a fost preot în Cuzminki, lângă Moscova, și a murit în surghiun, la Șenkursk, în 1933.

S-⁠a născut în 1865, în satul Porecie din gubernia Tver, în familia unui citeț. Familia avea cinci copii, trei frați și două surori, iar cei trei frați au ajuns toți preoți. A terminat seminarul și s-⁠a căsătorit cu Liubov Dimitrievna Zvereva, fiica preotului bisericii Icoanei de la Vlaherne din satul Cuzminki, un sat frumos lângă Moscova, care aparținea prințului Golițân. Devenit preot, a preluat parohia în care slujise socrul său, protoiereul Dimitrie Zverev. Era respectat și iubit de toți, de la țăranul simplu până la prințul Golițân. Domnul îi dăduse darul preotului înțelept, bun și, la nevoie, aspru. Pe lângă slujba bisericească, era inspector al școlilor și mergea acolo cu controale, așteptat cu emoție și teamă, dar mereu drept. A primit mitra, două ordine bisericești și trei medalii.

În 1910 a murit preoteasa Liubov Dimitrievna, iar părintele Nicolae a rămas văduv cu cinci copii, după ce înmormântase trei pruncuri. În acel timp a găsit puterea să încheie cartea „Satul Vlaherne, moșia prințului Golițân”, apărută în 1913 și devenită mai târziu carte de căpătâi pentru cercetătorii istoriei locale. În același an s-⁠a sărbătorit solemn jubileul de douăzeci și cinci de ani de slujire în biserică. După aceea l-⁠a lovit o lovitură grea: a murit tragic fiul cel mare, Nicolae. Auzind vestea în biserică, părintele a leșinat și a lovit podeaua de marmură cu capul, ceea ce i-⁠a afectat mult sănătatea.

Persecuția de după revoluție a atins toată familia. În 1922 a fost scos împreună cu copiii din casa clerului, un an mai târziu a murit fulgerător fata mijlocie, Valentina, iar peste o săptămână de la înmormântare a murit și ginerele, soțul fiicei celei mari, Maria. A rămas să locuiască cu fiica cea mică, Elena. Fiul cel mic, Dimitrie, devenit militar, a fost silit să se lepede public de tatăl „preot deposedat”, a făcut-⁠o și nu l-⁠a mai văzut niciodată, iar părintele Nicolae a suferit mult și a dus dorul fiului. În 1928, printr-⁠o hotărâre a Mossovietului, biserica unde slujea a fost închisă, iar preotul de șaizeci și patru de ani a fost arestat și condamnat la cinci ani de surghiun în Ținutul de Nord, la tăiat lemne. La Șenkursk, unde se afla în surghiun, bătrânul neputincios a fost curând scutit de lucrul în pădure, fiind nefolositor la munci grele. L-⁠au găzduit două maici surghiunite, surorile Taisia și Rafaila Pîșkin.

I s-⁠a luat dreptul de corespondență, așa că le scria rudelor una dintre maici. Fiica Maria, temându-⁠se de prigoană pentru copilul ei, s-⁠a mutat unde nu se știa că tatăl ei e preot reprimat, și trimitea pachete modeste pe numele maicilor. Nici fiul Dimitrie, care îl reniase în fața puterii, nu l-⁠a părăsit: i-⁠a trimis pe ascuns ajutor. În 1933 părintele Nicolae a murit la Șenkursk și a fost îngropat de maicile care îl îngrijiseră.

Este pomenit la 27 iulie, la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, la 1 noiembrie, în soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.