Nil din Erikusa

Sfântul Cuvios Nil din Erikusa, numit și Nil Sfințitul, a fost un monah rătăcitor și apoi întemeietor de mănăstire în Epir, mort la o vârstă foarte înaintată în jurul anului 1334.

Tinerețea și pelerinajele

S-⁠a născut în 1228 sau în jurul lui 1250 la Constantinopol, cu numele Nicolae, în familia lui Ioan Lascaris, fratele împăratului Teodor Lascaris (1205-1221), care, după cucerirea capitalei de către cruciați, a domnit la Niceea. După invazia cruciaților, ca să scape de asuprirea latinilor din capitală, a fugit la Mănăstirea Neadormiților, unde a primit tunderea monahală cu numele Nil. S-⁠a nevoit acolo până când bizantinii și-⁠au recăpătat puterea asupra Constantinopolului, sub Mihail al VIII-⁠lea Paleologul, în 1261. Monahul Nil a făcut un pelerinaj la Ierusalim, unde a stat șase ani. Apoi, împreună cu un bătrân sfânt, a venit la Constantinopol ca să-⁠l mustre pe împăratul Mihail al VIII-⁠lea pentru politica lui favorabilă latinilor. Cei doi au fost opriți și apoi lăsați în largul mării pe o corabie fără cârmă și fără cârmaci. Aruncați de valuri în furtună, au ajuns după patruzeci de zile la Athos. Acolo, la Mănăstirea Iviron, Nil a stat trei ani ca simplu portar.

Când împăratul Andronic al II-⁠lea Paleologul l-⁠a chemat la Constantinopol, sfântul a făcut o impresie foarte mare asupra curtenilor, dar, nevrând să se dedice grijilor deșarte ale lumii, a pornit curând într-⁠un al doilea pelerinaj la locurile sfinte. După Palestina a stat șapte ani pe Muntele Sinai, apoi a trăit în diferite centre monahale din Răsărit și a vizitat Peloponezul, insulele Rodos, Cipru, Creta și arhipelagul Ionian.

Epirul

După șaptesprezece ani de rătăciri, în jurul anului 1310 cuviosul a venit în Epir și s-⁠a așezat într-⁠un loc singuratic lângă vechea cetate de coastă Irikion (Orik), la Golful Aulon, unde timp de zece ani a înfruntat cu bărbăție condițiile grele ale naturii și atacurile dracilor. După alte izvoare, a stat acei zece ani pe insula nelocuită Erikusa, lângă Corfu, de unde numele de „Erikusianul”. Piraților și atacurilor albanezilor l-⁠au alungat de acolo, iar el a mers spre sud și s-⁠a așezat cu doi ucenici, Gherasim și Calinic, într-⁠o peșteră din Tesprotia (în zona Igumeniței). Într-⁠o noapte au văzut o lumină care i-⁠a dus la ruinele mănăstirii Ghiromirion, întemeiată pe vremea împăratului Iraclie și pustiită în vremea prigoanei iconoclaste. În mănăstire au găsit o icoană a Maicii Domnului Călăuzitoarea, păstrată în chip minunat neatinsă.

Cu sprijinul bănesc al despotului Epirului, Ioan Aspar, și al altor oameni de seamă, sfântul Nil a izbutit, spre anul 1330, să refacă mănăstirea, încât în ea să se mântuiască un mare număr de monahi, adunați să trăiască sub povățuirea lui. Ajuns la bătrânețe, Nil le-⁠a dat ucenicilor „Testamentul” său, în care îi îndemna să stea tare în mărturisirea credinței adevărate și în tradițiile monahale sfinte, și a dat conducerea obștii ucenicului său Isaia. Apoi s-⁠a retras într-⁠un schit din apropiere, ca să se roage fără risipire. Acolo, la vârsta de o sută șase ani, s-⁠a săvârșit în pace (după unele izvoare în noaptea spre 1 ianuarie 1334, după altele cam în 1335).

La câțiva ani după aceea au venit la mănăstire oameni trimiși de împărat să deschidă moaștele cuviosului și să le ducă la Constantinopol. Dar Dumnezeu a rânduit altfel, arătându-⁠și voia într-⁠un chip minunat: o stâncă uriașă s-⁠a prăvălit de pe munte și a acoperit mormântul sfântului, făcând imposibil accesul. Așa se odihnesc moaștele sub piatră, deasupra căreia s-⁠a zidit o biserică închinată Cuviosului Nil.

Pomenirea lui se face la 29 august, după stilul nou.