Pelagiu I

Pelagiu I a fost episcop al Romei de la 16 aprilie 556 până la moartea sa, în martie 561. A păstorit într-⁠un Roma sărăcită de războiul dintre bizantini și goți și a lucrat mult pentru ajutorarea celor lipsiți și pentru îndreptarea vieții Bisericii. Nu am găsit pomenirea lui în calendarele ortodoxe pe care le-⁠am cercetat.

Se trăgea dintr-⁠o familie nobilă romană; tatăl său, Ioan, era vicar într-⁠unul din cele două districte civile ale Italiei. A însoțit pe papa Agapet I la Constantinopol și a rămas acolo trimis al Bisericii Romei pe lângă împăratul Iustinian, de la care a câștigat mare trecere. S-⁠a întors la Roma în 543.

Când papa Vigiliu a fost chemat la Constantinopol, în 545, Pelagiu a rămas la Roma ca reprezentant al lui. Regele got Totila a început atunci blocada orașului; Pelagiu și-⁠a cheltuit averea pentru cei înfometați și a încercat să-⁠l înduplece pe rege la armistițiu. Nu a izbutit, dar după cucerirea Romei, în decembrie 546, a obținut ca viețile oamenilor să fie cruțate. Totila l-⁠a trimis la Constantinopol să vorbească de pace cu Iustinian, dar împăratul l-⁠a trimis înapoi.

Vigiliu a murit în 555, iar Pelagiu a fost ales episcop ca om al împăratului, lucru primit cu neîncredere de clerul și credincioșii din Apus. În disputa despre cele Trei Capitole, înainte de alegere s-⁠a împotrivit osândirii lor, dar după aceea a primit poziția lui Iustinian. Păstorirea lui a fost umbrită de zvonuri că ar fi fost amestecat în moartea lui Vigiliu și că ar înclina spre monofizitism. Ca să le risipească a căutat să țină ordinea în Roma, să îndrepte abuzurile clerului și să sprijine săracii și victimele foametei și ale războiului. Pe cererea comandantului garnizoanei din Civitavecchia a trimis preoți ca capelani ai oștirii.

I se atribuie zidirea bisericii Sfinților Apostoli din Roma, ridicată în cinstea biruinței lui Narses asupra ostrogoților. A murit la 3 martie 561 (alte surse spun 4 martie) și a fost îngropat în vechea bazilică a Sfântului Petru.