Petru Athonitul

Cuviosul Petru Athonitul este socotit, după tradiție, întâiul pustnic care s-⁠a așezat pe Muntele Athos. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, în cea Greco-⁠Catolică și în cea Catolică și este pomenit la 12 iunie, precum și în Soborul tuturor cuvioșilor părinți athoniți. După tradiție a adormit în 734, dar izvoarele sunt nesigure: unele îl pun în veacurile al VII-⁠lea și al VIII-⁠lea, altele în al IX-⁠lea.

Prizonierul

Viața lui se cunoaște mai ales din legende. Petru era grec de neam și voievod în oștile împărătești, locuind la Constantinopol. În 667 (după unele socoteli), în vremea unui război cu sirienii sau cu califatul abbasid, a fost luat prizonier și închis în cetatea Samarra din Mesopotamia (după alt izvor, Samara, pe Eufrat). Îndelung în temniță, se gândea pentru ce păcate a fost pedepsit de Dumnezeu. Atunci și-⁠a adus aminte că cândva avusese gândul să părăsească viața lumească și să intre în mănăstire, dar nu-⁠l împlinise. A început să postească aspru, să se roage cu râvnă și mai ales să ceară ajutor de la Sfântul Ierarh Nicolae făcătorul de minuni. Într-⁠o zi i s-⁠a arătat în vis însuși Sfântul Nicolae și l-⁠a sfătuit să cheme în ajutor pe Sfântul Simeon Primitorul de Dumnezeu. Puțin mai târziu, Sfântul Nicolae i s-⁠a arătat iar în vis, întărindu-⁠l în răbdare și nădejde. A treia oară i s-⁠a arătat împreună cu Sfântul Simeon, la deșteptare. Simeon a atins cu toiagul lanțurile lui Petru, și fierul s-⁠a topit ca ceara, iar ușile temniței s-⁠au deschis singure și Petru a ieșit liber. Sfântul Simeon s-⁠a făcut nevăzut, iar Sfântul Nicolae l-⁠a petrecut pe Petru până la hotarul unde începeau pământurile grecești, apoi, amintindu-⁠i făgăduința, s-⁠a făcut și el nevăzut.

Monahul și pustnicul

Petru a venit la Roma, ca să primească tunderea la mormântul Sfântului Apostol Petru. În ajunul sosirii, Sfântul Nicolae i s-⁠a arătat în vis papei și i-⁠a povestit întâmplările eliberării lui Petru, poruncindu-⁠i să-⁠l tundă. A doua zi, la Liturghie, în fața multor oameni, papa a spus cu glas tare: „Petre, cel venit din țara grecilor, pe care Sfântul Nicolae l-⁠a scos din temniță la Samara, vino la mine.” Petru a venit și a fost tuns monah de papă la mormântul Apostolului. Papa l-⁠a învățat rânduielile vieții monahale și l-⁠a ținut o vreme lângă el, apoi l-⁠a lăsat să plece, cu binecuvântare, unde va binevoi Dumnezeu. În 681 Petru s-⁠a urcat pe o corabie care mergea spre răsărit, și atunci i s-⁠a arătat în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și i-⁠a arătat locul unde avea să trăiască până la sfârșitul zilelor: Sfântul Munte Athos. Când corabia a trecut pe lângă Athos, s-⁠a oprit de la sine, și Petru a coborât acolo, în peșteră, „plină de târâtoare veninoase”.

La început, demonii căutau să-⁠l facă să părăsească peștera: i se arătau în chip de ostași înarmați, de fiare sălbatice și de gadine gata să-⁠l sfâșie. Cu rugăciune fierbinte către Dumnezeu și către Maica Domnului, Petru a biruit toate atacurile. Atunci vrăjmașul a început să i se arate sub chipul unui copil trimis de acasă, care, cu lacrimi, îl ruga să părăsească pustia și să se întoarcă în casa lui. Cuviosul a lăcrimat, dar a răspuns fără șovăire: „Aici m-⁠a adus Domnul și Preasfânta Maică, și fără voia Ei nu plec de aici.” Auzind numele Maicii Domnului, diavolul a pierit. După șapte ani, diavolul a stat înaintea lui în chipul unui înger luminos și i-⁠a spus că Dumnezeu îi poruncește să meargă în lume spre luminarea și mântuirea oamenilor care au nevoie de îndrumarea lui. Nevoitorul, acum încercat, a răspuns iarăși că fără porunca Maicii Domnului nu va părăsi pustia. Diavolul a pierit și n-⁠a mai îndrăznit să se apropie, iar Maica Domnului i s-⁠a arătat în vis împreună cu Sfântul Nicolae și i-⁠a spus că la fiecare patruzeci de zile un înger îi va aduce mană cerească. Din acel timp Petru postea patruzeci de zile, iar în a patruzecea se întărea cu mana cerească.

Adormirea

Cincizeci și trei de ani a petrecut cuviosul Petru în locurile pustii ale Sfântului Munte, fără să întâlnească pe nimeni: hainele i s-⁠au făcut praf, iar părul și barba i-⁠au crescut atât de mult, că i-⁠au acoperit tot trupul în loc de haină. Odată, un vânător care alerga după un cerb a zărit un om gol, acoperit de păr și purtând un brâu de frunze. S-⁠a speriat și a luat-⁠o la fugă, dar Petru l-⁠a oprit și i-⁠a povestit viața lui. Vânătorul a cerut să rămână cu el, dar cuviosul l-⁠a trimis acasă și i-⁠a dat un an de cercare de sine, poruncindu-⁠i să nu spună nimănui de întâlnire. După un an, vânătorul s-⁠a întors cu fratele lui, stăpânit de duh rău, și cu alți însoțitori, și, când au intrat în peșteră, au văzut că sfântul se mutase la Dumnezeu. Vânătorul a povestit cu plâns amar viața lui Petru, iar fratele lui, de îndată ce a atins trupul sfântului, s-⁠a vindecat. Moaștele sale se aflau pe Athos la mănăstirea Sfântului Climent, dar în vremea iconoclasmului au fost ascunse, iar în 969 au fost duse în satul tracic Fotokami. După unele izvoare, mănăstirea Sfântului Climent a fost cuprinsă mai târziu de mănăstirea Iviron. O viață a lui, în greacă, a fost scrisă de un monah athonit numit Nicolae, la sfârșitul veacului al X-⁠lea sau începutul celui de al XI-⁠lea.