Petru Pavlușkov

Sfântul Sfințit Mucenic Petru Pavlușkov, protoiereu, s-⁠a născut în 1865 la Vladimir, în familia unui preot. În 1892 a terminat Academia Teologică din Kiev cu titlul de candidat în teologie și a fost numit la seminarul din Tula, unde din 26 februarie 1893 a predat Sfânta Scriptură și psihologia. A fost membru al comisiei de revizie a consistoriului din Tula pentru controlul rapoartelor școlilor duhovnicești și ale epitropiei săracilor, iar din 1907 inspector al seminarului. A primit ordinul Sfânta Ana clasa a treia și ordinul Sfântul Stanislav clasele a doua și a treia. Era căsătorit și avea cinci copii.

La 30 septembrie 1917 a fost numit rector al seminarului din Tula. După evenimentele din 1917, clădirile școlilor duhovnicești au fost confiscate, seminarul a fost închis la începutul lui 1918, iar doi ani părintele Petru a predat într-⁠o școală din Tula. La 2 februarie 1921 episcopul Iuvenalie al Tulei l-⁠a hirotonit preot și l-⁠a numit starețul bisericii Sfinților Doisprezece Apostoli, în care a rămas până la sfârșitul mucenicesc.

În campania de confiscare a odoarelor a fost arestat și învinuit de agitație antisovietică, făcută în predici de la amvon, și de ascunderea odoarelor bisericești; a fost osândit la trei ani de casă de corecție. Prin amnistie, pedeapsa a fost redusă la jumătate și după un an și opt luni a fost eliberat. Între timp administrația eparhială „renovaționistă” numise alt preot la biserica Sfinților Apostoli, dar enoriașii, bucuroși de întoarcerea păstorului iubit, l-⁠au alungat pe renovaționist. Așa încă o parohie din Tula s-⁠a întors la Biserica Ortodoxă.

La 9 septembrie 1937 protoiereul Petru Pavlușkov a fost arestat din nou, sub învinuirea că la biserica Sfinților Doisprezece Apostoli a existat un grup bisericesc contrarevoluționar condus de starețul bisericii, om cu studii academice superioare, care voia să strângă credincioșii în jurul bisericii pentru lupta împotriva puterii sovietice, vorbind deschis împotriva măsurilor ei și propovăduind fascismul. La 19 noiembrie 1937 i s-⁠a pronunțat sentința de moarte. A fost împușcat în pădurea Tesnitski la 23 noiembrie 1937.

Este pomenit la 23 noiembrie, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 5 octombrie în Soborul sfinților din Tula, după stilul nou.