Policronia

Sfânta Mucenică Policronia a fost mama Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință și era din orașul Lidda (Diospolis) din Palestina, dintr-⁠un neam vestit și nobil. Era smerită, curajoasă și plină de cumpătare, bunătate și blândețe, iar sufletul ei iubea mai ales pe Dumnezeu, rugăciunea și smerenia. Își petrecea timpul citind Sfintele Scripturi și rugându-⁠se, însoțindu-⁠și rugăciunile și privegherile cu înfrânare și post. Astfel, desprinsă de pământ, mintea ei se înălța la cer și se cufunda în vedere dumnezeiască, răspândind în mediul păgân al soțului ei, Gherontie, mireasma neîncetată a duhovniciei ei.

Și-⁠a crescut în taină fiul în învățătura și certarea Domnului și i-⁠a insuflat dragostea înflăcărată pentru Hristos și o adâncă evlavie. Când el a înfruntat mucenicia, ea a fost mereu aproape de el, în temniță și la locul chinurilor, grijulie să-⁠l întărească cu Preacuratele Taine. Când împăratul Dioclețian a văzut-⁠o vorbind cu Sfântul Gheorghe, a chemat-⁠o și a întrebat-⁠o cine este. Ea a răspuns cu curaj duhovnicesc: „Numele meu este Policronia și sunt creștină, ca fiul meu Gheorghe, pe care tu crezi că-⁠l pedepsești, dar pe care Hristos Împăratul îl încununează.” Înfuriat, Dioclețian a poruncit să fie chinuită îndată. Au atârnat-⁠o de un copac și au supus-⁠o la chinuri și mai grele: i-⁠au sfâșiat carnea cu cătușe de fier, încât i se vedeau măruntaiele, apoi au ars-⁠o cu lumânări aprinse pe răni. Ea a rămas neclintită în credință și tare în gândire. Călăii au continuat, punându-⁠i în picioare, cu cleștele, încălțări de fier înroșite. Sfânta Policronia, mângâiată de Mângâietorul, a biruit durerile și și-⁠a dat sufletul în pace în mâinile lui Dumnezeu. Moaștele ei au fost luate pe ascuns de creștini, care au îngropat-⁠o, lăudând pe Dumnezeu. Este pomenită la 23 aprilie (stil nou; 6 mai pe stil vechi).