Prohor Georgianul

Cuviosul Prohor Georgianul (Prohor Iviritul) a fost monah georgian, întemeietorul mănăstirii Sfintei Cruci din Ierusalim. S-⁠a născut în jurul anului 985 și a murit în 1066 (datele de naștere și moarte 950 și 1066 din fișă nu se potrivesc cu izvoarele). Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă, iar ziua lui de pomenire este 12 februarie.

După Viața georgiană a lui Prohor, s-⁠a născut într-⁠un ținut georgian, în Tao-⁠Klarjeti (după izvorul rus), cu numele Gheorghe de Șavșeti, și a fost crescut într-⁠o mănăstire din partea locului, unde a devenit monah și apoi preot. Prin 1010 până în 1015, la vârsta de 30 de ani, a plecat în Țara Sfântă, să ducă viață monahală și să studieze. A petrecut cam zece ani în lavra Sfântului Sava, unul dintre cele mai importante centre monahale din regiune, unde și-⁠a șlefuit nevoințele și a dobândit experiență în conducerea mănăstirească. Pe la 1020 s-⁠a mutat la Ierusalim, ca să adune monahii georgieni risipiți prin mănăstirile Palestinei și să întărească prezența monahismului georgian în Țara Sfântă.

După Viață, Prohor a zidit mănăstirea Crucii în 1064, din porunca regelui Bagrat al IV-⁠lea al Georgiei, cu danii aduse la Ierusalim de Gheorghe Aghioritul. Mănăstirea se afla în Valea Crucii, loc legat de legende creștine vechi și chiar de o părticică din lemnul Crucii. Prohor nu a refăcut și mărit doar mănăstirea, ci a rânduit și o orânduială monahală după modelul lavrei Sfântului Sava, adunând sub îndrumarea lui aproape optzeci de monahi. A ridicat o biserică împodobită cu odoare și icoane și o casă pentru pelerini.

În secolul al XIV-⁠lea mănăstirea a devenit un mare centru georgian monahal și de cultură în Ierusalim, găzduind monahi, copiști și clerici georgieni, și a păstrat de-⁠a lungul veacurilor tradițiile liturgice și manuscrisele georgiene. Spre sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, din pricina greutăților bănești, a trecut sub jurisdicția Patriarhiei grecești, deși influența georgiană a rămas însemnată cultural. După încheierea lucrării lui din Ierusalim, Prohor s-⁠a retras în pustia Arnon, unde și-⁠a petrecut anii rămași în singurătate și a murit în 1066. Printre scrierile lui se află un Mineiu scris în 1040 în scrierea nuskhuri, păstrat la Biblioteca Bodleiană, care arată practici liturgice georgiene, caligrafia și transmiterea textelor creștine peste hotare culturale.