Alexie Buy

Episcopul Alexie (Semion Vasilievici Buy) a fost episcop de Urazovo, vicar al eparhiei Voronej, și unul dintre conducătorii mișcării iosifiților, care a respins linia mitropolitului Serghie Stragorodski. S-⁠a născut în 1892 într-⁠o familie de țărani din Siberia și a fost împușcat la 3 noiembrie 1937 la Sandarmoh, în Karelia. Viața lui a fost aprig disputată, între laudele partizanilor și plângerile adversarilor, iar izvoarele spun lucruri contradictorii despre firea lui.

Tinerețea și monahismul

S-⁠a născut în 1892 în așezarea Ksenievski din ținutul Tomsk (azi orașul Asino), într-⁠o familie de țărani mutați în Siberia din gubernia Vitebsk. A urmat școala parohială și cea duhovnicească din Tomsk, a lucrat într-⁠o școală parohială, a fost secretar la mănăstirea Znamenski din Krasnoiarsk și a învățat prin corespondență la seminarul de acolo, unde în 1915 a dat examenele clasei a patra, dar nu a putut continua din lipsă de bani. În septembrie 1915 a intrat ca slujitor de chilie la arhiepiscopul Anatolie Kamenski la Tomsk, a urmat seminarul din oraș și, la 29 septembrie, a fost tuns în monahism cu numele Alexie; la 11 octombrie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 4 aprilie 1917, ieromonah. În 1917 a absolvit seminarul din Tomsk. În 1918 a predat la școala de catehizare din Biisk, a fost în 1919 secretar personal al arhiepiscopului Anatolie, iar în 1920 s-⁠a mutat după el la Irkutsk, unde, la 27 iunie 1922, a fost numit egumen al mănăstirii Cneazul Vladimir. În toamna aceea a fost arestat pentru că nu recunoscuse conducerea eparhială reînnoitoare, a fost eliberat după trei luni, apoi achitat de tribunal, dar silit să plece din Irkutsk. La 21 aprilie 1923, arhiepiscopul Anatolie Grisiuk al Samarei l-⁠a numit egumen al mănăstirii Alexandru Nevski din ținutul Bugulma, cu rangul de arhimandrit.

Episcop

Arhiepiscopul Anatolie voia să-⁠l facă vicar cu scaun la Bugulma, dar a fost arestat înainte. La 1 ianuarie 1924, la Ufa, episcopii Ioan Poiarkov de Dovlecanovo, Marc Bogoliubov de Sterlitamak și Veniamin Frolov de Baika au hotărât să înființeze scaunul de vicar la Bugulma, spunând că eparhia Samara nu mai are un conducător și niciun episcop ortodox în comuniune cu ceilalți, și că un singur candidat nu va costa mult, fiind egumen al obștii. În aceeași zi, în biserica Sfântul Nicolae a Crucii din Ufa, arhimandritul Alexie a fost hirotonit episcop de Bugulma, vicar al Samarei, de episcopii Boris Șipulin de Ufa, Ioan Poiarkov, Marc Bogoliubov și Veniamin Frolov. Hirotonia s-⁠a făcut fără aprobarea prealabilă a Patriarhului Tihon, care trimisese o telegramă să se aștepte, și episcopul Ioan a cerut iertare pentru că a făcut-⁠o singur, din „nevoie mare și prilej fericit”. Mai târziu, în 1928, o notă a Sinodului din jurul locțiitorului a spus că Alexie ajunsese pe cale înșelătoare, din slujitor de chilie, episcop. El a plecat la Moscova, unde Patriarhul Tihon i-⁠a recunoscut hirotonia și, la 13 martie 1924, l-⁠a numit episcop de Petropavlovsk, vicar al eparhiei Omsk. La 12 aprilie 1925 a semnat actul prin care puterea bisericească supremă trecea la mitropolitul Petru Polianski. A fost apoi episcop de Semipalatinsk, două luni a condus eparhia Ekaterinburg, din octombrie 1925 a fost episcop de Velij, fără a fi ajuns acolo, iar din februarie 1926 episcop de Kozlov, vicar al Tambovului. În primăvara lui 1926 a fost arestat și a stat șase luni la Butîrka, la Moscova.

La 28 februarie 1927 arhiepiscopul Serafim Samoilovici l-⁠a numit conducător al eparhiei Voronej, iar la 13 iulie 1927 a fost numit episcop de Urazovo, vicar și conducător temporar al ei. Situația din Voronej era grea: reînnoitorii, în scădere pe vremea arhiepiscopului Petru Zverev, reînviaseră după arestarea acestuia și stăpâneau majoritatea bisericilor. Sosirea lui nu i-⁠a îngrijorat: ei scriau că nou episcop nu a făcut nicio impresie și va fi un adversar nu prea periculos. Dar el a luat sub ocrotire pe preoții surghiuniți, numindu-⁠i la cele mai bune parohii, iar față de clerul local s-⁠a purtat sfidător. După informatori, era iute la mânie și aspru, deseori neînduplecat, și îi lipsea pe preoți de parohii pentru greșeli mărunte. Au apărut pe lângă mitropolitul Serghie plângeri, iar Sinodul le-⁠a luat în serios.

Mișcarea „buevistă”

La început a primit Declarația mitropolitului Serghie și nu a protestat împotriva poruncii acestuia de pomenire a puterii de stat la slujbă. Dar în ianuarie 1928 poziția i s-⁠a schimbat; istoricul Nikolai Sapelkin crede că a hotărât să rupă relația cu Serghie pentru a-⁠i prevedea hotărârea privitoare la el. La 22 ianuarie 1928, sprijinit de preoți surghiuniți, a adresat clerului și credincioșilor eparhiei o epistolă în care spunea că Serghie a alunecat spre reînnoire, a depășit împuternicirile și a călcat canoanele, încât s-⁠a rupt de unitatea Bisericii și a pierdut dreptul de întâistătător, iar poruncile lui nu au valoare pentru ei. Și-⁠a socotit „cârmuitor duhovnicesc” pe mitropolitul Iosif Petrovîh, care a aprobat epistola, dar a refuzat să conducă administrativ clerul din Voronej, spunând: „Conduceți-⁠vă singuri, altfel veți pierde și pe mine și pe voi.”

La 27 ianuarie 1928, Serghie și Sinodul l-⁠au scos din conducerea eparhiei „pentru schismă”, l-⁠au trecut la odihnă, oprit de la slujire și dat judecății canonice, iar eparhia a fost încredințată episcopului Vladimir Gorkovski. Alexie nu a recunoscut hotărârea și a păstrat peste optzeci de parohii, centrul mișcării iosifite din eparhie fiind mănăstirea Alexeevski Akatov din Voronej. După istoricul Mihail Șkarovski, clerul „buevist” număra până la patru sute de oameni, în vreo patruzeci de raioane, fiind aripa cea mai radicală a iosifiților. Izgonit din Voronej, din 20 mai 1928 a trăit la Eleț și a condus parohiile iosifite din sudul Rusiei și din Ucraina.

Închisoarea și mucenicia

La 7 martie 1929 a fost arestat la Moscova; la percheziție s-⁠a purtat sfidător și a ironizat pe agenți. La 17 mai 1929 a fost condamnat la trei ani, ispășiți la Solovki, unde a luat parte la slujbe tainice ale iosifiților. În lagăr și-⁠a păstrat autoritatea, iar în februarie 1930 au fost arestate 134 de persoane, învinuite că au făcut parte dintr-⁠o organizație bisericească-⁠monarhistă condusă de el. A fost arestat la Solovki și dus la Voronej; a refuzat să se recunoască vinovat, dar, după ce unii dintre cei din dosar au dat mărturii, și-⁠a recunoscut parțial vina. În valul prigoanei din 1937 a fost împușcat la 3 noiembrie 1937 în pădurea de la Sandarmoh, în Karelia.