Iulian Milostivul

Sfântul Iulian Milostivul, numit și Iulian Ospitalierul sau Primitorul de oaspeți, este un sfânt cinstit în Biserica Romano-⁠Catolică și, de asemenea, în Biserica Ortodoxă, ocrotitor al călătorilor și al celor care țin case de oaspeți. Viața lui ne-⁠a rămas mai ales ca legendă, iar cea mai veche pomenire cunoscută a lui datează de la sfârșitul veacului al XII-⁠lea. Este ocrotitorul orașelor Gent din Belgia, Macerata din Italia și Saint Julian's din Malta, iar pomenirea lui cade la 12 februarie.

Originea Izvoarele nu se împacă asupra locului său de naștere și dau trei variante: Le Mans în Franța, Ath în Belgia și Napoli în Italia. Nici locul spitalelor ridicate de el nu este sigur: unii le caută pe malurile râului Gardon din Provence, alții pe o insulă de lângă râul Potenza, spre Macerata. Povestea lui este cuprinsă în „Legenda aurită” a dominicanului Iacob de Voragine, din veacul al XIII-⁠lea, iar o rugăciune „Tatăl nostru” a Sfântului Iulian apare încă din 1353 în „Decameronul” lui Boccaccio și se mai transmite pe cale orală în unele părți ale Italiei.

Legenda După Iacob de Voragine, în noaptea nașterii lui Iulian tatăl său, un om de neam ales, a văzut cum niște vrăjitoare păgâne aruncă pe ascuns asupra pruncului un blestem: avea să-⁠și ucidă părinții. Tatăl voia să scape de copil, dar mama nu a îngăduit. Când a crescut și a aflat pricina plânsului mamei, Iulian a jurat că nu va face niciodată un asemenea păcat și a plecat, cu mare credință în Hristos, cât mai departe de ai săi. Unele versiuni spun că i-⁠a spus-⁠o mama sa, la zece ani, altele că i-⁠a vestit-⁠o un cerb întâlnit la vânătoare, scenă des folosită în pictura despre sfânt.

După cincizeci de zile de drum a ajuns în Galicia, unde s-⁠a însurat cu o femeie bună, după unele povestiri o văduvă bogată. După douăzeci de ani părinții lui au pornit să-⁠și caute fiul, acum de treizeci de ani. Au ajuns la altarul Sfântului Iacov, fiul lui Zevedeu, iar la ieșire au întâlnit o femeie, pe care au rugat-⁠o să-⁠i găzduiască pentru noapte. Ea i-⁠a primit și le-⁠a spus că soțul ei, Iulian, este la vânătoare, de aceea sfântul este socotit și ocrotitor al vânătorilor. Soția i-⁠a ospătat și le-⁠a dat patul lui Iulian.

Diavolul a ieșit în întâmpinarea lui Iulian și i-⁠a spus că soția sa este cu alt bărbat. Venind acasă și găsind două persoane adormite în pat, Iulian le-⁠a luat drept soția și amantul ei și i-⁠a ucis. Când a aflat greșeala, a făgăduit să-⁠și petreacă viața în fapte de milostenie. Împreună cu soția a mers în pelerinaj la Roma, apoi au ajuns la un vad al unui râu, unde au zidit un ospiciu pentru drumeții obosiți și bolnavi, iar Iulian îi trecea de pe un mal pe celălalt. Versiunea povestită de izvoarele rusești spune că el a cheltuit toată averea pe șapte spitale și pe douăzeci și cinci de case pentru pelerini. Într-⁠o variantă, Hristos a venit în chip de pelerin lepros, iar Iulian l-⁠a primit; într-⁠o alta, un cerșetor pe care îl trecuse peste râu și căruia îi dăduse patul s-⁠a arătat a doua zi înger și i-⁠a vestit iertarea.

O altă legendă pioasă spune că diavolul, în chip de pelerin istovit, a fost primit în ospiciu și a pricinuit noaptea mare tulburare. Iulian, mâniat, i-⁠a alungat pe toți și a jurat să nu mai primească pe nimeni. Hristos a venit atunci la ușa lui în chip de pelerin și a cerut adăpost în numele lui Dumnezeu. Iulian a refuzat, dar apoi L-⁠a recunoscut, și-⁠a retras cuvântul și a început iarăși să-⁠i ajute pe toți cei aflați la nevoie.

Cinstirea Sfântul Iulian este chemat în ajutor de călătorii aflați departe de casă, care cer un adăpost sigur. Numele lui poartă biserici, spitale și hanuri. Cea mai veche biserică a Parisului, Saint-⁠Julien-⁠le-⁠Pauvre, i se atribuie după unele păreri. Pe ferestrele catedralei din Chartres se află un vitraliu din veacul al XIII-⁠lea înfățișându-⁠l, iar picturi vechi se găsesc în catedrala din Trento. Iconografic are ca semne un șoim, o sabie scoasă din teacă și, mai rar, o vâslă, uneori este pictat călare sau lângă un cerb, cu un râu și o barcă în fundal.

În Malta cinstirea lui a început în veacul al XV-⁠lea, după descoperirea moaștelor sale la Macerata, adusă de familia nobilă De Astis. Cavalerii Ospitalieri au răspândit-⁠o mai departe: în 1539 au reconstruit biserica din Senglea, iar în 1590 au ridicat alta în parohia Birkirkara, loc numit de atunci Saint Julian's.