Benedict de Aniane

Sfântul Cuvios Benedict de Aniane, numit al doilea Benedict, a fost monah și îndreptător al vieții monahale în imperiul lui Carol cel Mare. A adormit în 821. Este pomenit la 12 februarie.

Tinerețea

S-⁠a născut în jurul anilor 747-750, în Languedoc, cu numele got Witiza, ca fiu al contelui Aigulf de Maguelonne, de neam vizigot. A fost crescut la curtea regelui franc Pepin cel Scurt și a intrat în slujba regelui, apoi la curtea lui Carol cel Mare, și a luat parte la expediția din Italia, din 773. Acolo, încercând să-⁠și scape fratele care se îneca în râul Ticino, aproape s-⁠a înecat el însuși. Întâmplarea l-⁠a hotărât să lase lumea, ceea ce se zămislise de mult în el. A părăsit curtea și a intrat în mănăstirea Sfântul Sequanus, Saint-⁠Seine, luând numele Benedict.

Părintele monahilor

La Saint-⁠Seine a fost pus cămăraș și apoi ales egumen, dar, înțelegând că monahii nu se vor supune rânduielii lui aspre, a plecat și s-⁠a întors pe moșiile tatălui său din Languedoc, unde și-⁠a ridicat o sihăstrie. În jurul anului 780 a întemeiat la Aniane o obște după asceza răsăriteană, care nu s-⁠a dezvoltat cum voia el; în 782 a întemeiat în același loc o mănăstire după Regula Sfântului Benedict. Izbânda de acolo i-⁠a dat mare înrâurire, pe care a folosit-⁠o ca să întemeieze și să îndrepte multe alte mănăstiri, ajungând în fapt egumen al tuturor mănăstirilor din imperiul lui Carol. În 781 Ludovic Piosul, ajuns rege al Aquitaniei, i-⁠a cerut să îndrepte mănăstirile din ținutul lui, iar mai târziu, ca împărat, i-⁠a încredințat unitatea rânduielilor și legăturile dintre mănăstiri. Cunoștea bine scrierile Sfinților Părinți, iar oameni ai Bisericii ca Alcuin îi cereau sfatul. În 814, Ludovic i-⁠a pus să ridice o mănăstire pe râul Inde, aproape de curtea de la Aachen, numită la început Mănăstirea Mântuitorului de pe Inde și apoi Kornelimünster.

Îndreptarea vieții monahale

În 817 a condus la Aachen un sinod al egumenilor care a alcătuit un cod de rânduieli, Codex regularum, obligatoriu pentru toate mănăstirile. Benedict a căutat să aducă înapoi strictețea veche a vieții monahale acolo unde se slăbise. A alcătuit apoi Concordia regularum, în care așază părți din Regula Sfântului Benedict alături de locuri asemănătoare din alte reguli, ca să arate acordul principiilor. A luptat împotriva ereziei adopționiștilor. Deși noile rânduieli au căzut în uitare curând după moartea lui și a lui Ludovic, au lăsat urme durabile în monahismul Apusului. A murit la Kornelimünster, în 821; a fost îngropat a doua zi, de aceea ziua lui este dată uneori la 11, alteori la 12 februarie.