Hristos Grădinarul

Sfântul nou mucenic Hristos Grădinarul (Hristos Albanezul, Arvanitul) a fost un grădinar de neam albanez, născut la Përmet, ucis la Constantinopol la 12 februarie 1748 pentru că a rămas credincios lui Hristos. Este cinstit în Bisericile grecești și în Biserica Ortodoxă a Albaniei, unde este unul dintre cei mai cinstiți sfinți; pomenirea lui în Biserica Rusă nu este înscrisă în calendar. Se pomenește la 12 februarie.

Viața

S-⁠a născut la Përmet, în Albania, și a trăit la începutul veacului al XVIII-⁠lea, în vremea stăpânirii otomane în Balcani. Se știu puține despre tinerețea lui, doar că era grădinar și căuta noi prilejuri de câștig la Constantinopol, lăsând în urmă Albania. După izvorul rus a plecat la patruzeci de ani la Constantinopol; după cel grec a ajuns acolo în 1746, la vârsta de patruzeci de ani; izvorul englez spune că în 1748 a început să lucreze în grădina sultanului, de aceea este zugrăvit în icoane cu mere în mână.

Într-⁠o zi, pe piață, s-⁠a certat cu un turc pentru prețul mărfii (merele). Certa s-⁠a aprins, iar turcul, ca răzbunare, l-⁠a învinuit pe Hristos că ar fi jurat să primească islamul. L-⁠a dus în fața judecătorului, cu martori mincinoși care au întărit învinuirea. Hristos a rămas neclintit în mărturisirea credinței, spunând că nu va deveni musulman; fiind creștin, cuvântul lui nu era egal cu cel al unui musulman. L-⁠au bătut și l-⁠au aruncat în temniță, fără pâine și apă, și l-⁠au chinuit cu asprime.

Mucenicia

Doi ani a stat în închisoare, chinuit ca să se lepede de creștinism, dar a rămas credincios. În aceeași închisoare se afla cărturarul și poetul Chesarie Dapontes, care a urmărit chinurile sfântului și a scris apoi mucenicia lui. Chesarie a obținut să i se scoată cătușele de la picioare și i-⁠a adus puțină mâncare să prindă putere, dar grădinarul a refuzat, spunând: „Pentru ce să mănânc? Nu mă aștept să trăiesc, ci să mor pentru Hristos; să mor deci de foame și sete pentru Hristos”. A fost osândit la decapitare pentru lepădare, pentru că a refuzat să recunoască trecerea pretinsă la islam. Ca să aibă bani pentru o pomenire, i-⁠a cerut lui Dapontes să vândă o pilă de metal pe care o avea. A rămas statornic în credința părinților și în aceeași zi, 12 februarie 1748, călăii i-⁠au tăiat capul, la Constantinopol. Datorită lui Chesarie Dapontes mărturia lui a devenit cunoscută; Dapontes s-⁠a călugărit mai târziu pe Athos. Biserica îl socotește sfânt și îl pomenește la 12 februarie; izvoarele noastre nu dau data canonizării.