Serafim Vavilov

Sfântul Cuvios Mucenic Serafim Vavilov, arhidiacon, s-⁠a născut la 27 iulie 1899 la Iaroslavl, a fost monah al Lavrei Sfântul Alexandru Nevski din Petrograd și a fost împușcat la 17 februarie 1938, la poligonul Butovo, lângă Moscova.

În lume se numea Vladimir și era fiul negustorului Alexandru Vasilievici Vavilov și al Paraschevei Ivanovna. Familia s-⁠a mutat curând la Sankt-⁠Petersburg. A primit educație acasă, apoi la un gimnaziu, iar în 1917 a cerut să fie primit la conservator, la pian, iar în 1918, la facultatea de drept a universității. La Petrograd era enoriaș al Lavrei Alexandru Nevski, iar duhovnicul lui era ieroschimonahul Serafim (Bogatov), nevoitor cu ucenicie la Sarov, apoi, din 1882, în Lavră. Acesta a murit la 2 octombrie 1919, iar a doua zi Vladimir a cerut mitropolitului Veniamin al Petrogradului să-⁠l primească în Lavră și să-⁠l tundă monah, scriind că este dorința lui veche, aprobată de ieroschimonahul adormit, care i-⁠a lăsat cuculia și paramanul ca pe un testament. Mitropolitul l-⁠a primit ca novice și l-⁠a numit paraclisier; slujea și de veghe la moaștele Sfântului Alexandru Nevski, iar din decembrie 1919 era și paznic la biserica Nikolo-⁠Kladbișcenskaia. La 26 februarie 1920 a fost tuns monah cu numele Serafim, iar la 29 februarie hirotonit ierodiacon.

Având o bună educație muzicală și artistică, Serafim picta icoane; cea mai cunoscută e icoana în picioare a Sfântului Alexandru Nevski, păstrată acum în catedrala Sfântul Vladimir din Sankt-⁠Petersburg. În vara lui 1922, odată cu schisma renovaționistă sprijinită de puterea sovietică, bisericile Lavrei au fost luate de renovaționiști. Frații s-⁠au împărțit; cei care nu voiau să se alăture trădătorilor Bisericii au trebuit să plece, între ei și Serafim, care a cerut concediu nelimitat și a fost numit psalt la biserica Sfânta Ecaterina de pe insula Vasilievski. În 1923 și aceasta a fost luată de renovaționiști, iar de la 12 aprilie 1923 a slujit la metohul Nikiforovski; la 25 decembrie 1924 patriarhul Tihon l-⁠a răsplătit cu o diplomă. La 12 aprilie 1928 s-⁠a întors în Lavră, al cărei locțiitor era episcopul Grigorie (Lebedev), iar în 1929 a fost ridicat la rangul de arhidiacon.

La 27 noiembrie 1935 autoritățile orașului au hotărât închiderea tuturor bisericilor Lavrei. După închiderea, în ianuarie 1936, a ultimei biserici, a Pogorârii Duhului Sfânt, părintele Serafim a fost chemat la NKVD ca martor și s-⁠a încercat să fie silit la mărturii mincinoase împotriva altora. A refuzat categoric, iar anchetatorul, în răzbunare, i-⁠a luat o declarație că va părăsi orașul în trei zile. S-⁠a mutat la Klin, lângă Moscova, și a slujit la biserica Bucuria Tuturor Celor Necăjiți.

A fost arestat la 26 ianuarie 1938 și închis la Taganka. Martorul de serviciu a declarat că arhidiaconul ar fi spus unui protopop că bolșevicii, ca niște muzicanți buni, își schimbă melodia, că noua constituție este o capcană și că trebuie să se păzească. Anchetatorul l-⁠a întrebat dacă a fost monah; el a răspuns că a fost din 1919 și rămâne, după convingerea sa, până azi. A spus că nu se recunoaște vinovat și că despre surghiunul lui din Leningrad a vorbit, dar nu împotriva puterii. La 8 februarie 1938 troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. A fost împușcat la 17 februarie 1938 și îngropat în groapa comună necunoscută de la Butovo.

Este pomenit la 17 februarie, la 29 mai (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici de la Butovo, la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din mitropolia Sankt-⁠Petersburgului și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.