Serafima Sulimova

Sfânta Cuvioasă Muceniță Serafima Sulimova, stareța Mănăstirii Ferapontov, a fost împușcată la 15 septembrie 1918 lângă Kirilov, împreună cu episcopul Varsonofie de Kirilov, cu preotul Ioan Ivanov, cu laicii Nicolae Burlacov, Anatolie Barașkov, Mihail Trubnikov și Filip Marîșev.

S-⁠a născut în 1858 la Ustiujna, în gubernia Novgorod, în lume cu numele Elisaveta Nikolaevna Sulimova. În 1874 a intrat în Mănăstirea Leușino, peste zece ani a fost novice, la 14 februarie 1901 a fost tunsă monahie cu numele Serafima, în 1902 a fost numită casieră a mănăstirii, iar la 2 iulie 1906, stareță a Mănăstirii Ferapontov, aflată la douăzeci de kilometri de Mănăstirea Kirillo-⁠Belozersk, întemeiată de prietenul Cuviosului Chiril, Cuviosul Ferapont. Mănăstirea fusese desființată sub Ecaterina a II-⁠a și făcută biserică de parohie; abia la începutul secolului XX s-⁠a primit voie să se deschidă în Ferapontovo o mănăstire de maici. Fondatoarea Mănăstirii Leușino, stareța Taisia (Solopova), a îndemnat pe cele care vor să meargă acolo; între ele a mers și Serafima. Era chibzuită, blândă cu surorile și, după împrejurări, strictă, urmărind ca viața mănăstirii să fie după rânduială.

La sfârșitul lui ianuarie 1918, decretul puterii sovietice despre separarea Bisericii de stat a trecut toată averea bisericească în proprietatea statului. În mai 1918 comitetul executiv din Kirilov a hotărât o nouă inventariere a sacristiilor mănăstirilor din ținut. Duminică, 6 mai, stareța Serafima l-⁠a rugat pe preotul mănăstirii, Ioan Ivanov, să vestească enoriașilor sosirea comisiei. După liturghie, preotul le-⁠a spus că se va face inventarierea, că ei hotărăsc dacă îi lasă, dar dacă biserica și surorile vor fi jignite, să le apere. Enoriașii au răspuns că nu vor lăsa. Seara au sosit patru membri ai comisiei; cum stareța le-⁠a spus că trebuie să anunțe consiliul parohial, țăranii s-⁠au adunat în fața mănăstirii, nemulțumiți, și i-⁠au izgonit pe comisari, dând cu pumnii și cu lemnele. În biserică se săvârșea slujba, iar părintele Ioan a continuat să slujească; văzând că oamenii sunt atrași de zgomot, a spus tare: la Dumnezeu e veșnicia, la Dumnezeu e frumusețea, iar tot zgomotul acesta e trecător. Trei dintre comisari au fugit, iar al patrulea, prins de mulțime, a fost scăpat de părintele Ioan, care a intervenit.

În aceeași zi, membrii comitetului din Ferapontovo au telefonat la Kirilov că izgonirea comisiei este rezultatul agitației preotului. La 9 mai, la întoarcerea de la slujbe și de la procesiune, părintele Ioan a fost arestat de un detașament de gardiști roșii, mai ales dezertori din partea locului, care își aminteau cum îi mustrase în predică, în toamna lui 1917, pentru lașitate. L-⁠au grăbit, l-⁠au lovit, nu l-⁠au lăsat să se îmbrace mai gros. Le-⁠a binecuvântat și s-⁠a urcat în căruță; pe drum i s-⁠a propus să se lepede de Dumnezeu, cu făgăduința că va fi cruțat, dar a refuzat și a fost închis la Kirilov. Protopopul Alexandru Fomin a aflat de la episcopul Varsonofie că investigația a arătat nevinovăția preotului, dar autoritățile au trimis formal dosarul la Cerepoveț. Enoriașii, paralizați de teama terorului, nu au îndrăznit să-⁠l apere; abia o lună mai târziu și-⁠au dat seama cât de rușinos a fost și au adunat semnături pentru eliberare.

La 12 mai stareța Serafima a fost chemată la comitetul executiv din Kirilov, interogată și arestată, învinuită că a stârnit răscoala țăranilor. În ajun, vreo patruzeci de țărani veniseră la ea să ceară cheile de la toate cămările și, găsind câteva saci de ovăz și de secară, i-⁠au luat. A doua zi o mare mulțime s-⁠a adunat la mănăstire și a început jefuirea; a durat două zile, cu insulte la adresa surorilor, iar la 29 mai s-⁠a repetat, cu poruncă de golire a mănăstirii; au rămas opt surori pentru grădini, vite și casa de oaspeți, fără pic de pâine.

La 14 septembrie, episcopul Varsonofie, aflat într-⁠o vizită la Gorițî împreună cu arheologul Alexandru Anisimov, se întorcea spre Kirilov când a fost oprit de doi gardiști roșii cu mandat de arestare. În drum a spus că, dacă îl vor împușca, nu se poate face nimic; la trecerea sa, copiii se închinau. A fost dus la închisoare, unde a întâlnit-⁠o pe stareța Serafima și pe alți arestați; a spus că nu se teme de moarte violentă, dar nu îndrăznește să creadă că Domnul îl găsește vrednic de mucenicie, și și-⁠a petrecut noaptea în rugăciune. Duminică, 15 septembrie, pe la cinci dimineața, episcopul, stareța și patru mireni au fost scoși și duși spre Gorițî, cu un detașament de douăzeci de călăi. Episcopul a cerut să intre în mănăstire să se împărtășească și i s-⁠a refuzat. Pe drum, când a vrut să se închine la icoana Sfântului Filip de la metoh, un paznic l-⁠a lovit peste mână cu patul puștii. Mergeau pe vechiul drum, de pe vremea Cuviosului Chiril, pe malul lacului Siverskoe, în liniște și pace. La borna care arăta cinci verste până la Gorițî și două până la Kirilov, i-⁠au silit să cotească la dreapta; era limpede că sunt duși la împușcare. Episcopul a spus că aceasta este Golgota lor. Stareța s-⁠a clătinat, iar episcopul a susținut-⁠o și a spus: Maică, îmbărbătează-⁠te. Ești un chip duhovnicesc; trebuie să mergem la moarte fără teamă, ca la o nuntă, cu bucurie. Va veni vremea când ne vor pizmui. Unuia care a început să vorbească aspru despre cei ce-⁠i osândiseră, i-⁠a spus că, după pilda Mântuitorului, trebuie să iertăm pe toți și să trecem în alt viață în pace cu toți.

Au fost așezați cu fața spre muntele Zolotuha, cu spatele spre mănăstire. După vecernie, stareța Serafima își cerea în fiecare zi iertare de la surori, făcând metanie și zicând: „Iertați-⁠mă, pe cea nelegiuită”. Acum le-⁠a spus ucigașilor încet același lucru, iar aceștia au crezut că i-⁠a numit pe ei nelegiuiți și au împușcat-⁠o. Au urmat cinci salve și toți au căzut, doar episcopul a rămas în picioare, rugându-⁠se cu mâinile ridicate, citind slujba de ieșire a sufletului; când a terminat a spus amin și un călău i-⁠a strigat să lase mâinile jos. A spus că a terminat și să termine și ei, apoi s-⁠a întors cu fața spre mănăstire, a binecuvântat-⁠o și a lăsat mâinile; o împușcătură de aproape l-⁠a doborât. Mormântul l-⁠au săpat negustorii; trupurile au fost coborâte cu mare grijă, mai aproape de mănăstire episcopul, apoi Nicolae Burlacov, stareța Serafima, iar la picioare Anatolie Barașkov și Filip Marîșev. Când locuitorii au auzit împușcăturile și au alergat, gardiștii roșii le-⁠au spus în batjocură: „Alergați, alergați, al vostru a înviat; peste trei ani se va arăta ca moaște”. Frații au cerut ca trupul episcopului să fie mutat în mănăstire, dar au fost opriți de gardiștii care trăgeau în aer; a doua zi li s-⁠a interzis din nou. În seara aceleiași zile, episcopul Misail (Krîlov), retras la mănăstire, a săvârșit pe ascuns slujba înmormântării în lipsă.

Este pomenită la 15 septembrie, la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Vologda și Novgorod și la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, după stilul nou.