Serghie Konstantinov

Sfântul Sfințit Mucenic Serghie Konstantinov a fost protoiereu în regiunea Tver și a murit în lagăr, de muncă grea și de foame, la 26 noiembrie 1941.

Familia și preoția S-⁠a născut la 15 august 1877 în satul Rogaciovo, ținutul Dmitrov, în familia protoiereului Viaceslav Konstantinov, care preda la școala duhovnicească, și a Elenei. A absolvit Seminarul din Betania în 1900 și a devenit învățător la școala unei fabrici din Iahroma. În 1906 s-⁠a căsătorit cu Antonina, fiica diaconului Vasile Smirnov, absolventă a școlii Filaret și învățătoare de casă; au avut zece copii, dintre care trei au murit mici. În același an a fost hirotonit preot pentru biserica Învierii din satul Voskresenskoe, iar din 1911 a slujit la biserica Sfintei Treimi din Iahroma, unde a ajuns paroh și protoiereu. Biserica fusese zidită lângă fabrica de bumbac a Societății Pokrovskaia Manufactura. Până la începutul prigoanei a fost directorul școlii și a predat Legea lui Dumnezeu; cei ce l-⁠au cunoscut își amintesc că era aspru, dar drept.

Prigoana Odată cu prigoana, i s-⁠a luat casa, ceea ce a fost o grea încercare pentru o familie mare. A închiriat o cameră într-⁠un sat vecin, apoi s-⁠a împrumutat și a cumpărat o casă în satul Leonovo. La sfârșitul anilor douăzeci, în vremea dezchiaburirii, reprezentanții puterii veneau adesea să ia „surplusul”, care uneori însemna cinci kilograme de crupe, adică toată hrana familiei. În 1930 biserica a fost închisă, după ce i-⁠au luat clopotele; părintele a plâns văzând barbaria. În același an arhiepiscopul Tadeu (Uspenski) de Tver l-⁠a numit paroh al bisericii Înălțării din Kimrî, unde a slujit până la arestare.

Arestarea și moartea A fost arestat la 13 noiembrie 1937 și interogat a doua zi, apoi închis la Kașin. A respins toate acuzațiile de agitație antisovietică, iar „martorii de serviciu” au semnat mărturiile mincinoase de care avea nevoie ancheta. La 22 noiembrie ancheta s-⁠a încheiat, iar la 2 decembrie troica NKVD l-⁠a condamnat la zece ani de lagăr. A trecut prin închisoarea din Kașin, colonia Smutiha lângă gara Kosova Gora, închisorile din Bejețk și Zubțov, și colonia de lângă gara Lîkoșino. Din lagăr își scria soției rânduri pline de dragoste; a cerut în 1940 procurorului o nouă anchetă, dar cererea a fost respinsă, iar rejudecarea din septembrie 1940 a lăsat sentința neschimbată, fiindcă martorii n-⁠au putut spune nimic de însemnat. A fost apoi mutat în lagărul din Nilova Pustîn, pe insula Seliger, iar la 6 septembrie 1941 în colonia de la marginea orașului Kovrov, regiunea Vladimir. A murit la 26 noiembrie 1941, din cauza muncii peste puteri și a foamei, și a fost îngropat în aceeași zi în cimitirul lagărului, lângă satul Serghieevo, în mormântul numărul 226.

Este pomenit la 27 noiembrie și, după stilul nou, la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 18 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Tver, la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova și la 1 octombrie în Soborul noilor mucenici din ținutul Vladimir.