Serid

Cuviosul Serid de la Gaza (mort în jurul anului 543), numit și avva Serid, a fost egumen palestinian al unei mănăstiri care a primit mai târziu numele lui, ucenic al pustnicilor Varsanufie și Ioan Prorocul. Se pomenește la 13 august. Izvoarele nu spun nimic despre o canonizare anume, ci doar că este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă.

Viața

Despre tinerețea lui se știe puțin. Când pustnicul Varsanufie a venit să trăiască într-⁠un ținut deluros, la Tavata, a stârnit mulți oameni să vină și ei să trăiască acolo în nevoință, între care, poate, și Serid. Serid a fost un asceet aspru și aproape că a murit din pricina nevoințelor, dar Varsanufie l-⁠a vindecat și a ajuns părintele lui duhovnicesc. Varsanufie îl socotea fiul lui adevărat și a condus prin el obștea monahală din apropiere, ale cărei egumen a fost Serid.

Egumen

Mănăstirea se afla lângă Tavata și pârâul Besor, nu departe de mănăstirea Sfântului Ilarion, cea dintâi din Gaza. Funcționa după felul obișnuit al monahismului din Gaza: o chinovie care sprijinea chiliile pustnicilor din jur. În vremea egumeniei lui, mănăstirea s-⁠a lărgit pe un teren vecin, cumpărat cu banii obștii, al cărui stăpân a refuzat întâi, dar a fost convins de priceperea și diplomația lui Serid. Acolo s-⁠au zidit o biserică nouă, un xenodochion (casă pentru străini), ateliere și o infirmerie sau spital. Veneau mulți, mai ales pentru Varsanufie și Ioan Prorocul, care s-⁠au mutat în ținut între 525 și 527, la chemarea lui Varsanufie, și pentru care Serid a făcut și o chilie.

Serid a fost singurul căruia i se îngăduia să vorbească cu Varsanufie și era mijlocitor pentru cei ce voiau să primească sfat și îndrumare de la pustnicul numit „Bătrânul”. Sfaturile se trimiteau în scrisori, scrise în greacă, pentru că Serid nu știa coptă. Scrisorile lui Varsanufie și ale lui Ioan, în număr de peste 850, au fost strânse mai târziu, poate de Dorotei de Gaza, care a fost o vreme purtător de scrisori la Ioan. După acest editor, Serid avea un caracter plin de dar, dar răbdător și îngăduitor, și știa să facă înțelegeri. Au fost uneori plângeri ale monahilor, dar niciodată o amărăciune a tuturor împotriva lui.

Sfârșitul

Simțind că se apropie sfârșitul, Serid a rânduit ca urmașul să fie unul dintre monahii trecuți pe o listă. După moartea lui, în jurul anului 543, toți cei de pe listă au refuzat, iar cel mai de jos, un mirean numit Eliano, încă nemonah, a fost ales și a primit abia când l-⁠a îndemnat Ioan. Sfântul Vitalie de Gaza a fost și el monah la mănăstirea lui Serid, înainte de secolul al VII-⁠lea.